Thomas Kuhn
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Thomas Kuhn este un filozof al ştiinţei, şi un epistemolog.
S-a născut pe 18 iulie 1922 în Cincinnati, a absolvit cursurile facultăţii Universitatea Harvard unde a studiat fizica. A fost profesor de istoria ştiinţei la Universitatea Berkeley din California, Universitatea Princeton şi la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT). Este unul dintre cei mai influenţi filosofi ai ştiinţei, cartea sa, "Structura revoluţiilor ştiinţifice" (The structure of scientific revolutions), apărută în 1962, devenind un studiu de referinţă asupra evoluţiei ştiinţei.
Teoria lui Kuhn, bazată pe observaţiile şi cercetările acestuia cand încă era student la fizica, bulversează lumea academică prin viziunea sa inedită. Ideile sale principale sunt cuprinse în cartea mai sus amintită, unde dezvoltă teoria conform căreia dezvoltarea ştiinţei, creşterea cunoaşterii umane nu este un proces linear, cumulativ asa cum susţinea Karl Popper, ci se petrece in salturi, perioadele de cercetare lineare (ştiinţa normală) alternând cu perioade de criză şi revoluţii ştiinţifice.
Kuhn introduce şi susţine în lumea academică modelul paradigmatic de dezvoltare ştiintifică. Conform teoriei, o paradigmă reprezintă un set de reguli, norme şi metode de cercetare folosite de către o comunitate ştiinţifică în procesul de cercetare. Kuhn afirmă că folosind aceste paradigme, cercetătorii contribuie la dezvoltarea ştiinţei normale, adică o periodă de creştere cumulativă a ştiinţei. Dar se întâmplă să apară fenomene noi, necunoscute pâna atunci, care nu mai pot fi cercetate cu metodele paradigmei curente, deoarece aceasta nu poate oferi răspunsuri şi explicaţii mulţumitoare, palpabile, ştiinţifice ale fenomenului nou apărut. Atunci comunitatea academică şi procesul de cercetare intră în criză. În acest moment intervine schimbarea de paradigmă, adică are loc o revoluţie ştiinţifică. Aşadar, revoluţia ştiinţifică înseamnă înlocuirea unei paradigme cu o alta care răstoarnă principiile vechii paradigme. Noua paradigmă cuprinde astfel un nou set de reguli şi metode care vor fi folosite de către cercetători în procesul de cercetare pâna când şi aceasta la rândul ei va intra în criză şi va fi înlocuită de o alta paradigmă. Kuhn observă de altfel că noile paradigme se întemeiază contra curentului dominant în cercetare la un moment dat, merge în contra principiilor paradigmei curente, negându-i chiar principiile, tehnicile, şi metodele de cercetare.
Un alt termen cheie în teoria lui Thomas Kuhn este ceea ce el a numit incomensurabilitatea teoriilor. Conform acestei sintagme, ştiinţa se dezvoltă independent de comunităţile ştiinţifice, fiecare comunitate ştiinţifică îşi dezvoltă o paradigmă proprie de cercetare total diferită de celelalte paradigme dezvoltate de alte comunităţi ştiinţifice. Compararaţia între paradigme, între modelele de cercetare nu se poate face, nu se poate spune că o paradigmă este mai bună ca alta, deoarece paradigmele se dezvoltă ţinând seama de caracteristicile comunităţii ştiinţifice căreia îi aparţine. Astfel modelul paradigmatic de cercetare dezvoltat de catre o comunitate ştiinţifică nu poate fi adoptat sau tradus de către altă comunitate ştiinţifică datorită condiţionărilor impuse de limbă. Unii termeni şi unele metode de cercetare cuprind elemente care nu pot fi traduse de către comunitatea care doreşte să adopte noua paradigmă.
