America de Sud
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
America de Sud este un continent traversat de ecuator, cu suprafaţa majoritar în emisfera sudică. America de Sud este situată între Oceanul Pacific şi Oceanul Atlantic. Este legată, geologic vorbind, de America de Nord prin Istmul Panama, relativ de puţin timp. Anzii Cordilieri, fiind un lanţ muntos activ, se desfăşoară pe întreaga lungime a continentului, în vest; suprafeţele din estul Anzilor sunt acoperite de păduri tropicale şi formează vastul bazin al râului Amazon. In partea centrală a continentului situat la est de Anzii Cordilieri se află pampasul.
America de Sud se află pe locul patru în lume în ceea ce priveşte suprafaţa, după Asia, Africa şi America de Nord. În ceea ce priveşte populaţia, se află pe locul cinci, după Asia, Africa, Europa şi America de Nord.
Se crede că a fost locuit pentru prima oară de oamenii care au trecut podul natural Bering, acum strâmtoarea Bering, deşi există şi unele sugestii că fiinţele umane au migrat aici din sudul Oceanului Pacific.
Din anii 1530, locuitorii indigeni ai Americii de Sud au început să fie subjugaţi de invadatori europeni, întâi de spanioli şi mai apoi de portughezi, care şi-au împărţit continentul în colonii. În cursul secolului XIX, aceste colonii şi-au câştigat independenţa.
Regiunea America de Sud include şi o serie de insule, majoritatea aparţinând ţărilor de pe continent. Teritoriile caraibiene sunt grupate împreună cu America de Nord (cu excepţia Trinidad şi Tobago). Ţările sud-americane care se afla la limitele Mării Caraibelor, cum ar fi Columbia, Venezuela, Guyana, Suriname şi Guiana Franceză sunt cunoscute şi sub numele de America de Sud Caraibeană.
Cea mai mare ţară din America de Sud, atât în ceea ce priveşte suprafaţa cât şi populaţia, este de departe Brazilia.
[modifică] Diviziuni politice în America de Sud
Nume | Suprafaţă (km²) | Populaţie (est la 01.07.2002) |
Densitatea populaţiei (per km²) |
---|---|---|---|
Argentina | 2.766.890 | 37.812.817 | 14 |
Bolivia | 1.098.580 | 8.445.134 | 7,7 |
Brazilia | 8.511.965 | 176.029.560 | 21 |
Chile | 756.950 | 15.498.930 | 20 |
Columbia | 1.138.910 | 41.008.227 | 36 |
Ecuador | 283.560 | 13.447.494 | 47 |
Insulele Falkland (RU) | 12.173 | 2.967 | 0,24 |
Guiana Franceză (Fr) | 91.000 | 182.333 | 2 |
Guyana | 214.970 | 698.209 | 3,2 |
Paraguay | 406.750 | 5.884.491 | 14 |
Peru | 1.285.220 | 27.949.639 | 22 |
Suriname | 163.270 | 436.494 | 2,7 |
Uruguay | 176.220 | 3.386.575 | 19 |
Venezuela | 916.445 | 24.287.670 | 27 |
Total | 17.818.508 | 355.070.540 | 19,9 |
[modifică] Vezi şi
- Economia Americii de Sud
- America Latină
- Istoria Americii
- Comunitatea Sud-Americană a Naţiunilor
- Listă de fluvii din America
[modifică] Legături externe
Continentele lumii |
Africa | Antarctica | Asia | America de Nord | Europa | Oceania | America de Sud |
Regiunile Terrei | |||
|
|||
Africa | Africa Centrală · Africa Răsăriteană · Africa Nordică · Africa Sudică · Africa Occidentală Marile Lacuri Africane · Guineea · Cornul Africii · Maghreb · Zona Mediteraneană · Orientul Mijlociu · Sahel · Africa Subsahariană · Sudan |
||
|
|||
Americile | America de Nord | Caraibe · America Centrală · America Nordică Marele Bazin · Marile Lacuri · Marile Câmpii · America Latină · Pacificul de Nord-Vest · Coroana Pacificului |
|
America de Sud | Statele Andine · Guiana · America Latină · Patagonia · Coroana Pacificului · Conul Sudic | ||
|
|||
Eurasia | Asia | Asia Centrală · Asia Răsăriteană · Asia Nordică · Asia Sudică · Asia de Sud-Est · Asia de Sud-Vest Anatolia · Peninsula Arabică · Caucazul · Orientul Îndepărtat · Indiile Răsăritene · India · Levantul · Orientul Mijlociu · Orientul Apropiat · Coroana Pacificului · Siberia |
|
Europa | Europa Răsăriteană · Europa de Nord · Europa de Sud · Europa de Vest Balcanii · Regiunea Baltică · Benelux · Insulele Britanice · Caucaz · Europa Centrală · Zona Mediteraneană · Ţările Nordice · Scandinavia |
||
|
|||
Oceania | Australasia · Melanezia · Micronezia · Polinezia Coroana Pacificului |
||
|
|||
Oceane | Arctic · Atlantic · Indian · Pacific · Sudic | ||
|
|||
Polii | Regiunea Arctică · Antarctica | ||
|