Fiodor Tiutcev
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Fiodor Ivanovici Tiutcev (Фёдор Иванович Тютчев) (5 decembrie 1803 - 27 iulie 1873) - renumit poet şi diplomat rus. A trăit în München, Torino, se cunoştea cu Heine şi Schelling. S-au păstrat circa 400 de poezii, din care multe sînt întrebuinţate ca citate în Rusia. Primele sale poezii sînt create în tradiţiile politice ale veacului XVIII-lea. În anii 1830 în lucrările sale se observă mult influenţa romantismului european (îndeosebi german). Aceasta este o lirică meditativă la baza căreia stau idei despre apariţia omenirii, natură şi altele. În anii 1840 scrie cîteva articole politice la baza cărora stă relaţia Rusiei cu civilizaţia occidentală. În 1850 Tuitcev a compus un rînd de poezii cu tematica dragostei, unde dragostea este reprezentată ca ceva tragic. Aceste poezii, mai tîrziu sînt adunate în aşa numitul ciclul de Denisieva (денисьевский цикл), adică un ciclu de poezii dedicat amantei poetului E. A. Denisieva. În anii 1860-1870 în poeziile poetului prevalează dizpoziţii politice.
Una dintre cele mai cunoscute poezii - "Silentium!" - o chemare amară la tăcere, o părere de rău la baza căruia stă faptul că oamenii niciodată nu se vor putea înţelege unul pe altul.
Cele mai renumite rînduri ale poetului sînt:
- "Мысль изречённая есть ложь" (un gînd expus este minciună)
- "Умом Россию не понять"
- "Нам не дано предугадать, как слово наше отзовётся" (noi nu putem să ghicim cum cuvîntul nostru se va reflecta)