Hippocrate
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hippocrate din Cos, cel mai vestit medic al Greciei antice, considerat "Părintele Medicinei", s-a născut în jurul anului 460 î.Chr. pe insula Cos (Arhipelagul insulelor Sporade)) şi a murit către anul 370 î.Chr. în localitatea Larissa din Tessalia. Numele lui este legat de Jurământul lui Hippocrate, un adevărat codice moral al unui medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat şi în zlele noastre în multe universităţi de absolvenţii facultăţilor de medicină.
Născut într-o familie ce aparţinea cultului lui Esculap (gr. Asclepios), zeul grec al medicinei, Hippocrate învaţă medicina sacerdotală şi anatomia de la tatăl său, Heraclide. Părăseşte insula sa natală şi cutreieră ţinuturile Greciei antice, Tracia, Tessalia şi Macedonia ca medic itinerant, dobândind o solidă reputaţie ca practician. În jurul anului 420 î.Chr. se întoarce la Cos, unde fondează o şcoală pentru viitori medici. Mai târziu va înfiinţa o altă şcoală în Tessalia, unde îşi va sfârşi zilele la Larissa către anul 370 î.Chr.
Prin observaţiile făcute asupra manifestărilor bolilor şi descrierea lor amănunţită, precum şi prin încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale şi raţionale, Hippocrate a contribuit - în limitele posibilităţilor din vremea sa - la eliberarea medicinei de superstiţii şi misticism. Din cele peste 70 de lucrări care i se atribuie - cuprinse în Corpus Hippocraticum din biblioteca renumitei şcoli de medicină din Cos - probabil doar şase îi aparţin cu siguranţă lui. În capitolul "Aerul, Apa şi Locurile" nu se mai discută rolul zeilor în apariţia bolilor, ci se descriu cauzele demonstrabile ştiinţific, în "Prognostic, Prognoză şi Aforisme" expune opinia revoluţionară pentru acel timp, după care, un medic, prin observarea unui număr mare de cazuri, poate prevedea evoluţia ulterioară a unei boli. Idea unei medicini preventive apare pentru prima dată în "Tratamente" şi în "Tratamentul Bolilor Acute", în care discută influenţa unor factori ca vârsta, regimul alimentar, modul de viaţă şi clima asupra stării de sănătate. În lucrarea asupra epilepsiei, numită "Boala sfântă" (lat. Morbus sacer) întâlnim informaţii asupra anatomiei corpului omenesc şi se consideră că epilepsia ar fi datorită unei lipse de aer în urma unei incapacităţi a venelor de a transporta aerul la creier. În ciuda argumentaţiei considerată astăzi naivă, important este faptul că Hippocrate vede cauza acestei boli într-o turburare a funcţiei creierului. În stadiul de dezvoltare a cunoştinţelor sale, Hippocrate nu a putut fi la adăpostul unor erori inerente epocei în care a trăit. Astfel în concepţia sa, pe care azi am numi-o "teorie umorală", Hippocrate recunoştea existenţa a patru umori: sângele, flegma sau limfa, fierea galbenă şi fierea neagră; un dezechilibru între ele ar produce boala sau ar antrena moartea.
Hippocrate, recunoscut ca bun practician, a făcut şi o serie de inovaţii medicale. În chirurgie a pus la punct un aparat de trepanare a craniului, în ortopedie a construit un scaun special pentru reducerea luxaţiilor şi fracturilor.
