De la Wikipedia, enciclopedia liberă
2005 - 2006 - 2007
ianuarie - februarie - martie - aprilie - mai - iunie - iulie - august - septembrie - octombrie - noiembrie - decembrie
Duminică, 1 octombrie 2006 |
- Reprezentanta României, Ioana Valentina Boitor, în vârstă de 17 ani, s-a clasat pe locul doi la concursul Miss World 2006. Titlul de Miss World a fost câştigat de reprezentanta Cehiei, Tatana Kucharova.
- Alegeri legislative în Austria. În fluturaşe electorale se afirmă “Mozart ar vota pentru lista micuţului partid comunist austriac”. Victorie la limită a Partidului Social-Democrat, SPO (35,7%), asupra Partidului Popular (34,2%) condus de cancelarul Wolfgang Schuessel.
- Alegeri generale în Brazilia. Al doilea tur de scrutin prezidenţial este necesar după ce, în primul tur, actualul preşedinte al ţării, Luiz Inacio Lula da Silva, a obţinut 48,6% din sufragiile exprimate şi validate, iar principalul său contracandidat, social-democratul Gerlado Alckmin, doar 41,7%.
- Alegeri locale în Ungaria. Opoziţia câştigă alegerile locale, dar nu şi primăria Budapestei.
- Criza ruso-georgiană:
- Preşedintele rus, Vladimir Putin, compară politica Georgiei faţă de militarii ruşi cu cea dusă de Lavrenti Beria, şeful serviciilor secrete sovietice, de origine georgiană.
- Moscova rechemă diplomaţii de la Tbilisi.
|
|
Luni, 2 octombrie 2006 |
- Criza ruso-georgiană:
- Georgia acceptă să predea cei patru ofiţeri arestaţi în urma unor acuzaţii de spionaj.
- Ministerul rus al Transporturilor ordonă încetarea legaturilor aeriene, feroviare, terestre şi maritime cu Georgia.
|
|
Marţi, 3 octombrie 2006 |
- Criza ruso-georgiană: Washingtonul critică atitudinea Moscovei. UE cere Moscovei să ridice sancţiunile împotriva Georgiei.
- Declaraţii de protest din partea guvernelor mai multor state în urma anunţului autorităţilor nord-coreene prin care îşi exprimau intenţia de a face un test nuclear.
|
|
Luni, 9 octombrie 2006 |
- Coreea de Nord a anunţat că a efectuat o explozie nucleară subterană de încercare, în ciuda îngrijorării comunităţii internaţionale şi a avertizărilor ONU.
- Noul secretar general al ONU este ministrul sud-coreean al Afacerilor Externe, Ban Ki-Moon. El îl va înlocui în funcţie pe Kofi Annan, al cărui mandat se va încheia la 31 decembrie 2006.
|
|
Miercuri, 11 octombrie 2006 |
Foto din Manhattan arătând clădirea la scurt timp după ce focul a fost stins
- O aeronavă de mici dimensiuni a lovit o clădire din Manhattan, New York. Reprezentaţii primariei din New York au exclus posibilitatea unui atentat terorist.
- În urma coliziunii dintre un tren de marfă şi unul de călători, 12 persoane şi-au pierdut viaţa iar alte 21 au fost rănite, la Zoufftgen, în estul Franţei.
- România: Institutul Naţional de Statistică a anunţat că rata anuală a inflaţiei a coborât în luna septembrie atingând nivelul de 5,48%.
- După ce o televiziune daneză a difuzat o înregistrare video ce îl ironiza pe profetul Mahomed, manifestanţii islamişti au atacat ambasada Danemarcei de la Teheran.
|
|
Vineri, 13 octombrie 2006 |
- Rusul Vladimir Kramnik îl învinge pe bulgarul Veselin Topalov în meciul de reunificare a titlului de campion mondial la şah.
|
|
Sâmbătă, 14 octombrie 2006 |
- Consiliul de Securitate ONU a adoptat, în unanimitate, o rezoluţie care impune sancţiuni economice şi comerciale Coreei de Nord în urma testului nuclear de luni.
|
|
Miercuri, 18 octombrie 2006 |
- Alpinistul român Ticu Lăcătuşu a reuşit să escaladeze, în premieră mondială, cel mai înalt vârf (6.403 metri) din masivul himalayan Tsartse. Vârful a fost botezat Europa.
- Andrei Pleşu a înmânat premiile Prometeus. Printre laureaţi: regizorul Cristian Nemescu - premiul pentru debut, muzicolgul Aurel Stroe - premiul pentru întreaga carieră.
- Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, gimnastica românească nu obţine o medalie la Campionatul Mondial de gimnastică. La Aarhus, Danemarca, România s-a clasat pe locul 4 după China, SUA şi Rusia.
- Palatul CEC din Bucureşti intră în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti. Guvernul a plătit Casei de Economii şi Consemnaţiuni aproximativ 18 milioane de euro pentru imobil.
- Premierul israelian cere Rusiei să îşi folosească influenţa pentru a rezolva criza nucleară iraniană.
|
|
Luni, 23 octombrie 2006 |
- Armata nu mai este obligatorie în România.
- Violenţe la Belgrad. De mai bine de o lună mii de oameni cer demisia premierului ungar Ferenc Gyurcsany, care a recunoscut că a minţit populaţia. Poliţia a intervenit în forţă pentru a îndepărta manifestanţii.
- La Sibiu a început cel mai important festival de film documentar şi antropologie vizuală din România, ASTRA Film Fest - ediţia 2006.
|
|
Joi, 26 octombrie 2006 |
- Preşedintele SUA a promulgat legea privind construirea unui zid la graniţa cu Mexicul.
- NASA a lansat de la Cape Canaveral, două sonde gemene, în cadrul misiunii STEREO. Sondele vor efectua primele măsurători tridimensionale asupra Soarelui. Cele două vehicule spaţiale vor furniza informaţii despre exploziile solare şi efectele acestora asupra Terrei.
- Germania a ratificat, Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană. Din cele 551 de voturi exprimate, 529 au fost pentru, 12 voturi împotrivă şi 10 abţineri.
- Teodor Baconschi a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial la Departamentul Politic.
|
|
Vineri, 27 octombrie 2006 |
- La un an de zile după violenţele izbucnite în capitala Franţei care au avut ca pretext drama a doi adolescenţi imigranţi ce şi-au pierdut viaţa încercând să fugă de poliţie, violenţele au reizbucnit la periferia Parisului.
- Comisarul european pentru justiţie Franco Frattini a adresat o scrisoare premierului ungar Ferenc Gyurcsany pentru a-i cere explicaţii în legătură cu reprimarea revoltelor violente din 23 octombrie. Potrivit bilanţului oficial au fost rănite 167 de persoane.
|
|
Duminică, 29 octombrie 2006 |
- Un avion al companiei aeriene nigeriene ADC, cu 114 pasageri la bord, s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul din Abuja.
- Luis Inácio Lula da Silva este reales preşedinte al Braziliei.
- Alegeri prezidenţiale în Bulgaria. Actualul preşedinte bulgar, Gheorghi Parvanov, a fost reales pentru un al doilea mandat de cinci ani, cu o majoritate cuprinsă între 78 şi 80% din voturile exprimate potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.
- România trece la ora de iarnă; ora 4 a devenit ora 3.
|
|
Luni, 30 octombrie 2006 |
- Leonard Orban a fost confirmat de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, în postul de comisar european din partea României.
|
|