Panica roşie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prin sintagma "Panica roşie" se denumesc (retroactiv) două perioade distincte în istoria Statelor Unite caracterizate de un anticomunism puternic: prima în 1917 – 1920 şi cea de-a două de la sfârşitul celui de-al cincilea deceniu până la mijlocului celui de-al şaselea deceniu al secolului trecut.

Aceate perioade au fost caracterizate prin suspiciune ridicată faţa de comunişti, teamă faţa de infiltrările acestora în Guvernul Federal şi de influenţa pe care ar fi putut să o aibă ei în societatea americană. Ambele perioade au apărut în timpurile de război şi de prefaceri naţionale. Prima "panică roşie" a început în timpul primului război mondial, în care SUA au fost implicate din 1917. În acestă perioadă, temerile au fost legate nu numai de comunişti, dar şi de anarhişti şi de sindicatele agresive care se simţeau inspiraţi de revoluţia bolşevică şi de războiul civil rus (1917-1923) care a urmat. A doua "panică roşie" a coincis cu perioada de creştere a temerilor generate de actele sovietice de spionaj – cazul Julius şi Ethel Rosenberg – de tensiunile legate de Blocada Berlinului (1948-1949), revoluţia chineză (1949), războiul civil din Vietnam (1950 – 1972) şi de războiul din Coreea (1950-1953).

Aceste teme au determinat investigaţii dure şi, în special în cazul primei perioade, întemniţarea celor care erau asociaţi cu mişcările comuniste, socialiste sau anarhiste. Constituţia Statelor Unite asigura dreptul la liberă asociere, astfel fiind foarte dificil să judeci şi să condamni cetăţeni numei pe baza aparteneţei la un grup declarat ca subversiv, sau pe baza simpatiilor politice faţă de asemenea grupuri. Totuşi, în momentele acelea, prevederile legii spionajului au fost modificate prin votarea legii răzvrătirii din 1918. Ultima lege proclama ca fiind ilegale acţiuni precum luarea publică de poziţii împotriva Guvernului Federal şi împuternicea Dirigintele General al Poştei SUA să interzică distribuirea trimiterilor poştale ale cetăţenilor suspectaţi de activităţi de stânga. Deşi mai târziu Congresul Statelor Unite a anulat Legea răzvrătirii din 1921, multe dintre prevederile ei au rămas codificate în Legea spionajului.

Cuprins 1 Origini 2 "Vara roşie" 2.1 Reacţii 3 A doua "panică roşie" (1948 – mijlocul deceniului al şaselea) 3.1 Cauze 3.2 Reacţii 4 Consultaţi şi articolele 5 Mărturii din perioada 1919-1924 6 Mărturii din perioada 1945 - 1955

[modifică] Origini

Partidul Socialist American şi Muncitorii Industriali ai Lumii (IWW) se opuneau cu fermitate participării americane la primul război mondial. Eugene Debs şi alţi lideri de partid au fost puşi sub acuzare pentru acţiunile prin care îndemnau la rezistenţă faţă de mobilizarea de război. Diriginţii de poştă au refuzat să distribuie materialele socotite subversive. Numeroase ziare de limbă germană sau de stânga au fost suspendate sau desfiinţate. Membrii Partidului Ghadar au fost judecaţi în procesul conspiraţiei indo-germană.

După război, investigaţiile şi-au pierdut din importanţă pentru câteva luni, dar nu au fost întrerupte. Ele au revenit în prim-planul vieţii americane în contextul revoluţiei bolşevice, a războiului civil din Rusia şi a Terorii roşii. Pentru unii dintre americani, a fost o perioadă de inceritudini şi de teamă generată de perspectiva unei revoluţii socialiste sau comuniste în Statele Unite.

[modifică] "Vara roşie"

FBI-iul a început să aibă o activitate mai agresivă după seria de atentate cu bombă din vara anului 1919. Primarul din Seattle a primit prin poştă o bombă artizanală pe 28 aprilie 1919, bombă care a apucat să fie dezamorsată. Senatorul Thomas W. Hardwick a primit prin poştă o bombă doar o zi mai târziu, bombă care a explodat în mâinile servitorului care a mânuit-o, rănindu-i atât pe el, cât şi pe soţia lui. După încă o zi, un poştaş din New York a descoperit încă 16 pachete asemănătoare, care conţineau suficientă nitroglicerină cât să ucidă un om. Bombele fuseseră trimise pe adresele mai multor afacerişti sau politicieni importanţi ai vremii, printre care magnatul petrolului John D. Rockefeller. În total, au fost trimise 38 de bombe. Pe 2 iunie, o bombă a distrus parţial faţada casei Procurorului General al SUA, A Mitchell Palmer. Atentatorul, Carlo Valdinoci, a declanşat bomba mult prea devreme, provocându-şi moartea în explozie. Pe 3 iunie, paznicul de noapte William Boehner a fost ucis de o bombă plasată lângă locuinţa unui judecător din New York.

Pe 1 mai 1919, cu ocazia demonstraţiei de Ziua Internaţională a Muncii, (1 Mai), în Cleveland, Ohio, participanţii care îşi exprimau sprijinul pentru Eugene Debs, arestat în acea perioadă, au transformat un protest paşnic într-o revoltă violentă. Charles Ruthenberg, un lider socialist de frunte, organizatorul demonstraţiei, a fost arestat pentru "atac cu intenţii criminale".

Acţiunile sindicale, aşa cum au fost Greva generală din Seattle, greva poliţiştilor din Boston, sau eforturile de organizare a Organizaţiei Muncitorilor Industriali ai Lumii, păreau să demonstreze radicalizarea sindicatelor. În plus, numeroase dintre organizaţiile care sprijineau sindicatele fuseseră deja puse sub acuzare pentru opoziţia deschisă la participarea americană la primul război mondial.

Bomba de pe Wall Street din 16 septembrie 1920, (45 kg de dinamită şi 230 kg de schije de oţel), a explodat în faţa Companiei J.P. Morgan, ucigând 38 de persoane şi rănind alte 300. Acest antentat a fost pus pe seama anarhiştilor, care trimiseseră scrisori de ameninţare propietarului firmei. Atentatorii nu au fost niciodată identificaţi.

[modifică] Reacţii

Ca urmare a atentatelor cu bombă, presa, oamenii de rând, politicienii şi afaceriştii de frunte s-au întrecut în a da declaraţii pline de patriotism, uneori puternic anticomuniste sau xenofobe. Senatorul Kenneth D. McKellar propunea izolarea radicalilor într-o colonie penală în Guam. Generalul Leonard Wood declara că extremiştii ar fi trebuit îmbarcaţi pe "corăbii din piatră cu vele din plumb". Evangelistul Billy Sunday adăuga zgomotos "[radicalii] să fie puşi în faţa plutonului de execuţie pentru a economisi spaţiul pe vapoarele noastre. " În orăşelul Centralia, Washington, Wesley Everest, membru al Muncitorilor Industriali ai Lumii, a fost scos din închisoarea oraşului şi a fost linşat.

Cea mai importantă acţiune guvernamentală din timpul "panicii roşii" a fost aşa-numitele Raiduri Palmer împotriva anarhiştilor, socialiştilor şi comuniştilor. Activiştii de stânga, aşa cum a fost candidatul socialist la funcţia de Preşedinte al Statelor Unite Eugene V. Debs, au fost întemniţaţi folosindu-se prevederile Legii spionajului şi ale Legii răzvrătirii. Secţiunea a 4-a îl împuternicea pe Dirigintele General al Poştei Statelor Unite Albert S. Burleson să incetinească sau să confişte materialele socialiste distribuite prin poştă. Într-un proces spectacol, considerat în zilele noastre injust, caracterizat prin paranoia şi xenofobie, doi italieni suspecţi de anarhism au fost condamnaţi şi executaţi pentru un presupus omor.

[modifică] A doua "panică roşie" (1948 – mijlocul deceniului al şaselea)

Începând cu sfârşitul deceniului al treilea al secolului trecut până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, anticomunismul din SUA a scăzut în mod dramatic, în special după ce cei "Trei Mari" şefi ai principalelor state angrenate în război (SUA, URSS şi Regatul Unit) au format o alianţă neoficială. Totuşi, aproape imediat după încheierea războiului, s-a declanşat o nouă "panică roşie" în aşa numita epocă McCarthy

[modifică] Cauze

După încheierea războiului, atenţia publicului a fost captată de noi evenimente: procesul de spionaj Ethel şi Julius Rosenberg (în urma căruia cei doi au fost executaţi), instalarea Cortinei de fier în Europa Răsăriteană, construirea primei bombe atomice sovietice, (care a pus capăt monopolulu american în domeniul tehnologiei militare nucleare), revoluţia comunistă din China şi declanşarea războiului din Coreea. Astfel de evenimenete au schimbat radical opinia publică americană, cetăţenii SUA începând să se teamă de izbucnirea unui război nuclear cu URSS-ul. Credinţa că spionii comunişti şi simpatizanţii lor lucrează în continuu pentru ruinarea Statelor Unite a caracterizat starea generală de spirit.

Pentru a-şi justifica acţiunile, anticomuniştii aminteau de politica Uniunii Sovieticie şi Chinei, ca dovezi ale caracterului distructiv al comunismului. În principal era vorba de epurările din timpul lui Stalin, lagărele Gulagului sovietic, milioanele de cetăţeni sovietici morti în deportare în Siberia (printre ei aflându-se numeroşi polonezi, o minoritate bine reprezentată în SUA), şi numărul mare de oameni ucişi în Chna comunistă. În plus, Uniunea Sovietică reuşise într-un timp foarte scust să-şi consolideze influenţa în Europa Râsăriteană după al doilea război mondial.

În această perioadă a fost iniţiat proiectul americano-britanic VENONA de luptă împotriva spionilor sovietici. Nume ale unor personalităţi din lumea politică sau artistică, legate în vreun fel de agenţiile de spionaj ale Pactului de la Varşovia, au "transpirat" în presă, deşi proiectul VENONA era strict secret, ceea ce dus la marginalizarea respectelor persoane şi la numeroase drame individuale.

[modifică] Reacţii

În perioada de dinaintea şi din timpul celui de-al doilea război mondial, nu era ilegal să fii membru al Partidului Comunist American. În 1939, în anul de maximă popularitate a comuniştilor americani, partidul avea peste 100.000 de membri. În anii de după război însă, Congresul a votat Legea Smith, care definea drept crimă apartenenţa la o organizaţie subversivă. În 1947, Harry S Truman a creat "Programul de Loialitate a Funcţionarilor Federali". Prin acest program s-au creat colective pentru investigarea activităţii fucţionarilor federali şi pentru neutralizarea celor asupra cărora planau dubii cu privire la loialitatea lor. Comitetul pentru Activităţi Antiamericane condus de senatorul Joseph McCarthy şi-a intensificat vânătoarea de comunişti americani, adevăraţi sau închipuiţi. Filme de propagandă precum Red Nightmare (Coşmarul roşu) au fost folosite pentru a adânci temerile faţă de comunism şi Uniunea Sovietică.

Au apărut efecte neaşteptate ca urmare a "spaimei roşii" şi a declanşarii cursei înarmării nucleare – construirea a numeroase adăposturi antiatomice pe lângă casele particulare, programul de exerciţii de protecţie împotriva efectelor exploziilor nucleare "duck and cover" din şcoli, dar şi creşterea popularităţii filmelor şi literaturii SF. Numeroase filme şi romane de aventuri au folosit temele cataclismului nuclear sau a infiltrării agenţilor străini în America şi a luptei pentru distrugerea modului american de viaţă. Până şi lumea sportului a fost afectată de paranoia anticomunistă: echipa de baseball "Cincinnati Reds" (Roşiii din Cincinnati) şi-a schimbat numele în "Redlegs" (Picioarele roşii) pentru a evita orice asociere cu "roşiii", numele peiorativ dat comuniştilor.

[modifică] Consultaţi şi articolele

• Războiul rece
• Panica verde
• Lista neagră de la Hollywood
• Comitetul pentru Activităţi Antiamericane
• Legea emigraţiei din 1924
• Muncitorii Industriali ai Lumii
• McCarthyism
• Milo Radulovich
• Vara roşie din 1919
• Atentatul de pe Wall Street din 1920
• Administraţia pentru Controlul Activităţilor Subversive
• Proiectul Venona
• Aliaţii din al doilea război mondial

[modifică] Mărturii din perioada 1919-1924

• Chicagoans Cheer Tar Who Shot Man: Sailor Wounds Pageant Spectator Disrespectful to Flag.
• Robert Benchley. The Making of a Red.
• Walter Nelles Seeing Red: Civil Liberty and the Law in the Period Following the War
• A. Mitchell Palmer America or Anarchy? An Appeal to Red-Blooded Americans to Strike an Effective Blow for the Protection of the Country We Love from the Red Menace Which Shows Its Ugly Head on Every Hand de pe Early American Marxism, secţiune a [http://www.marxists.org/ Marxist Internet Archive.
• A. Mitchell Palmer The Case Against the Reds.
• The Michigan Raid.
• Exposes the Third Degree: Lambkin Tells of Brutalities Following Arrest in Michigan Raid.
• C.E. Ruthenberg An Open Challenge.

[modifică] Mărturii din perioada 1945 - 1955

• Raymond B. AllenCommunists Should Not Teach In American Colleges
• Jazzes Halsey Higher Education's Appalling Responsibilities: Correcting the Cultural Lag.

---