Søren Kierkegaard
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Søren Aabye Kierkegaard (*5 mai 1813, Copenhaga - †11 noiembrie 1855, Copenhaga) filozof, scriitor şi teolog danez din secolul al XIX-lea. Prin concepţia sa filozofică asupra constrângerii omului de a-şi alege destinul a exercitat o influenţă hotărâtoare asupra teologiei şi filozofiei moderne, în special asupra filozofiei existenţiale.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Se naşte la 5 mai 1813, în Copenhaga, ca al şaptelea fiu al lui Michael Pedersen Kierkegaard şi al Anei Sorensdatter Lund. Copilăria sa stă sub semnul pietismului auster şi melancoliei tatălui. Tatăl său, un om profund religios şi obsedat de sentimentul păcatului, a influenţat dezvoltarea tânărului Soeren în direcţia unei melancolii religioase şi a unei imaginaţii fastidioase. Studiază teologia intre anii 1830 şi 1840 la Universitatea din Copenhaga, susţinându-şi dizertaţia finală in iulie 1840 cu o teză despre ironia socratică. În acelaşi an, se logodeşte cu tânăra Regine Olsen, in vârstă de numai 18 ani. În octombrie 1841, din motive extrem de neclare, el rupe logodna.
Renunţă la intenţia de a se face pastor evanghelic, dedicându-se cu precădere filosofiei, şi pleacă la Berlin, pentru a audia cursurile lui Schelling. Reîntors la Copenhaga, începe să publice articole, pamflete, aforisme şi parabole cu caracter filosofic şi religios, criticând suficienţa clerului protestant danez.
Debutează editorial încă din 1838 cu lucrarea "Af en endnu levendes Papirer" ("Din hârtiile cuiva încă în viaţă"), o analiza critică necruţătoare a romanului Kun en Spillemand ("Un biet scripcar") al lui Hans Christian Andersen. Începând cu anul 1843, gânditorul danez îşi intensifică activitatea prin publicarea unor lucrări, al căror subiect variază între filozofie, psihologie, religie şi chiar predici creştine. Cele aproape 40 de titluri apărute antum, semnate cu pseudonim ori cu propriul nume, tematizează primatul individului concret, istoric şi contingent asupra oricărei realităţi depersonalizante şi imposibilitatea înglobarii fenomenului vital în categorii abstracte şi exhaustiv explicative. Va publica şi o serie de texte, de pamflete extrem de acide, in care atacă deschis şi demască păgânismul şi ipocrizia mediului ecleziastic al contemporanilor săi.
În 1855 editează revista "Der Augenblick" ("Clipa"), dar la inceputul lunii octombrie 1855 suferă o apoplexie cerebrală şi moare la 11 noiembrie 1855 într-un spital din Copenhaga. Opera sa a exercitat o influenţă considerabilă, mai ales dupa primul război mondial, fiind o sursă de inspiraţie pentru teologia dialectică, existenţialismul filozofic şi creştin şi chiar asupra psihologiei moderne.
[modifică] Filosofia alegerii şi disperării
Gândirea şi stilul de viaţă a lui Kierkegaard reflectă drama vieţii filosofului, chinuit de paradoxul sfâşierii între un Dumnezeu neînţeles, căruia i se supune, şi disperarea individului părăsit într-o lume, în care trebuie să existe, dar care i se refuză. Disperarea la Kierkegared nu este agonie, ci pierderea individului. Omul trebuie să-şi aleagă, respectiv să-şi determine destinul, lăsat singur, fără speranţă, în haosul existenţei. În faţa dilemei "ori, ori" (Entweder - Oder, 1843), pentru a ieşi din plictiseala existenţei, pendulează între un hedonism rafinat şi o disperare fără mijloace de consolare.
[modifică] Influenţa gândirii lui Kierkegaard
În cursul secolului al XIX-lea influenţa gândirii lui Kierkegaard s-a exercitat numai asupra unor scriitori scandinavi, ca Henrik Ibsen şi August Strindberg. Abia un secol mai târziu, concepţiile sale filosofice se reflectă, în forme modificate, în scrierile reprezentanţilor filosofiei existenţiale, ca Albert Camus, Gabriel Marcel, Martin Heidegger, Jean-Paul Sartre, Karl Jaspers, precum şi ai "dialecticei negative" (Theodor Adorno. Şi scriitorul ceh Franz Kafka a fost profund influenţat de operele lui Kierkegaard. În literatura română influenţa operei lui Kierkegaard a fost una târzie, operele sale au început să circule abia în perioada interbelică şi i-au influenţat pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt, Jeni Acterian, Max Blecher, etc. După 1947 romanele lui Nicolae Breban Don Juan şi Pândă şi seducţie au repus în circulaţie multe dintre ideile din Jurnalul seducătorului, emise de Kierkegaard.
[modifică] Opere filosofice selective
- Om Begrebet Ironi med stadigt Hensyn til Socrates (Despre conceptul de ironie cu referinţă permanentă la Socrate), 1841
- Enten-Eller (Sau-sau), 1843
- Frică şi cutremurare, 1843
- Philosophiske Smuler eller en Smuler Philosophi (Fărâme filozofice sau o fărâmă de filozofie), titlul tradus şi prin Fragmente filozofice, 1844
- Begrebet Angest ( Conceptul de anxietate), 1844
- Gjentagelsen (Repetarea), 1843
- Stadier paa Livets Vei (Stadii pe cărarea vieţii), 1845
- Afsluttende uvidenskabelige Efterskrift til philosophiske Smuler (Post-scriptum neştiinţific concluziv la „Fărâme filozofice“), 1846
- Kjerlighedens Gjerninger (Faptele iubirii), 1847
- Sygdommen til Doden( Maladie mortală), 1849
- Indovelse i Christendom (Iniţiere în creştinism), 1850]
[modifică] Legături externe
