Vuk Stefanović Karadžić
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vuk Stefanović Karadžić (Вук Стефановић Караџић) (7 noiembrie 1787 – 7 februarie 1864) a fost un filolog şi lingvist sârb care a pus bazele limbii sârbe standard şi a reformat scrierea şi ortografia acesteia.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
Vuk Stefanović Karadžić (1787-1864) s-a născut în satul Tršić din Serbia de vest, într-o familie ai cărei copii muriseră, de aceea, după un obicei din popor, a primit numele de Vuk (în limba sârbă „lup”), ca să nu-i facă rău vrăjitoarele.
A învăţat să citească şi să scrie de la o rudă a lui, Jevta Savić, care era singurul om cu carte din partea locului. Şi-a continuat studiile în oraşul din apropiere, Loznica, apoi la mănăstirea Tronoš din apropierea satului Tršić. Pentru că la mănăstire nu-l învăţau, ci îl puneau să pască vitele, tatăl său l-a readus acasă. Nereuşind să se înscrie la liceul din Karlovac (Croaţia), pleacă la Petrinje. Mai târziu pleacă la Belgrad, ca să-l cunoască pe Dositej Obradović. Acesta nu-l primeşte şi Vuk, dezamăgit, pleacă în Jadar[1] şi începe să lucreze ca scrib la Jakov Nenadović[2]. Când se deschide Şcoala cea mare din Belgrad, devine elev al acesteia. Curând după aceea se îmbolnăveşte şi pleacă să se trateze la Pesta. Cea mai mare parte a cunoştinţelor sale le dobândeşte ca autodidact.
Participă la cele două răscoale împotriva stăpânirii otomane, iar la sfârşitul celei de-a doua[3] pleacă la Viena. Aici îl cunoaşte pe lingvistul sloven Jernej Kopitar care ocupă funcţia de cenzor principal pentru cărţile în limbile slave. Acesta îl va ajuta în realizarea lucrărilor sale filologice. Din cauza conflictelor sale cu cneazul Miloš Obrenović[4], lui Karadžić îi este interzis să publice cărţi în Serbia, dar şi în Imperiul Austriac, de aceea îşi găseşte prieteni în Rusia, de unde primeşte ajutor. După mai multe perioade în care a suferit de lipsuri materiale, dobândeşte din Rusia şi o rentă viageră în 1826.
Din toată familia îi rămăsese în viaţă doar fiica sa Mina când Vuk Karadžić a murit la Viena, în 1864. Rămăşiţele sale pământeşti au fost duse la Belgrad în 1897 şi aşezate în catedrală, alături de cele ale lui Dositej Obradović.
[modifică] Lucrări filologice
Activitatea lui Vuk Karadžić se încrie în spiritul epocii, cea a romantismului, în care se afirmă naţiunile şi se preocupă de cultivarea propriei limbi, crescând şi interesul pentru folclor. Nu este întâmplător că Vuk Karadžić este ajutat, pe lângă Jernej Kopitar, de fraţii Grimm.
Principalele opere ale lui Vuk Karadžić:
- Pismenica serbska („Gramatica sârbească”, prima gramatică a limbii sârbe), Viena, 1814
- Rječnik srpskog jezika („Dicţionarul limbii sârbe”, cu traducerea cuvintelor în limba germană şi limba latină), Viena, ediţia I 1818, ediţia a II-a 1852
- Srpske narodne pjesme („Poezii populare sârbeşti”), în patru volume, Leipzig şi Viena, 1823–1833, ediţia a II-a Viena, 1841
- Prvi srpski bukvar („Primul abecedar sârbesc”), Viena, 1827
- Novi Zavjet (traducerea Noului Testament în limba sârbă, cu normele propuse de traducător), 1847
- Srpske narodne pripovijetke („Povestiri populare sârbeşti”), trei ediţii: 1821, 1853, 1870
- Srpsko epsko pjesništvo (Poezie epică sârbească), 1845
- Srpske pjesme iz Hercegovine („Poezii sârbeşti din Herţegovina”), Viena, 1866
- Deutsch-Serbisches Wörterbuch („Dicţionar german-sârb”), 1872
[modifică] Reformarea scrierii chirilice şi a ortografiei limbii sârbe
Preluând şi propuneri în acest sens apărute mai devreme (1810) la filologul Sava Mrkalj, Vuk Karadžić a simplificat alfabetul folosit până atunci şi l-a adaptat pentru redarea fonemelor limbii sârbe.
Din vechiul alfabet slavon, Vuk Karadžić a preluat următoarele 24 de litere:
| А а | Б б | В в | Г г | Д д | Е е | Ж ж | З з |
| И и | К к | Л л | М м | Н н | О о | П п | Р р |
| С с | Т т | У у | Ф ф | Х х | Ц ц | Ч ч | Ш ш |
A adăugat la acestea literele Ј ј, Љ љ, Њ њ, Ћ ћ, Ђ ђ, Џ џ şi a scos literele:
| Ѥ ѥ (iе) | Ѣ, ѣ (iаt) | І ї (i) | Ы ы (i) | Ѵ ѵ (i) | Ѹ ѹ (u) | Ѡ ѡ (о) | Ѧ ѧ (еn) | Я я (iа) | |
| Ю ю (iu) | Ѿ ѿ (оt) | Ѭ ѭ (ius) | Ѳ ѳ (t) | Ѕ ѕ (dz) | Щ щ (şci) | Ѯ ѯ (cs) | Ѱ ѱ (ps) | Ъ ъ (semnul tare) | Ь ь(semnul moale) |
Folosind alfabetul reformat (vezi Limba sârbă. Corespondenţa scriere–pronunţare), Vuk Karadžić a stabilit normele ortografice pe baza principiului fonetic[5]. Astfel, scrierea limbii sârbe redă exact, cu unele mici excepţii, vorbirea, inclusiv schimbările fonetice în cursul flexiunii.
[modifică] Standardizarea limbii sârbe
Până la Vuk Karadžić limba sârbă literară a fost foarte deosebită de limba vorbită, fiind puternic influenţată de limba rusă. Karadžić a impus ideea că limba literară trebuie să fie apropiată de limba vorbită, să fie înţeleasă de toţi vorbitorii. Cu scopul de a pune în faţa scriitorilor modele de limbă, a cules multe creaţii literare folclorice, nu numai sârbeşti, ci şi croate şi bosniace, sprijinindu-se şi pe scrierile deja apărute în limba poporului, de exemplu cele ale lui Gavrilo Venclović. S-a inspirat şi din literatura croată, precum şi din dicţionare croate.
Ca bază a limbii stardard, Karadžić a luat dialectul štokavian cu pronunţarea (i)jekaviană, caracteristic pentru regiunea sa natală, Serbia de vest, dar şi pentru mare parte din Croaţia, pentru Muntenegru şi Bosnia şi Herţegovina. Ulterior în standardul limbii sârbe a ajuns dominantă pronunţarea ekaviană, dar s-a acceptat în continuare şi cea (i)jekaviană.
Fiind convins că limba tuturor acestor regiuni este de fapt limba sârbă, a căutat să colaboreze cu cărturari croaţi cu scopul de a armoniza normele limbilor sârbă şi croată[6]. Standardizarea limbii croate s-a făcut aproximativ în aceeaşi epocă, tot pe baza dialectului štokavian cu pronunţarea (i)jekaviană, încetăţenindu-se şi în ortografia croată principiul fonetic, ceva mai puţin consecvent decât în sârbă.
[modifică] Note
- ^ Regiune din vestul Serbiei, prin care curge râul Jadar.
- ^ Conducător de oşti în timpul Primei răscoale sârbe împotriva ocupaţiei turceşti (1804–1813).
- ^ Aceasta a avut loc în 1815 şi a dus la câştigarea autonomiei de către Serbia.
- ^ Conducătorul celei de-A doua răscoale sârbe, devenit principele Serbiei autonome.
- ^ Lui Vuk Karadžić i se atribuie fraza „Piši kao što govoriš i čitaj kao što je napisano.”, adică „Scrie cum vorbeşti şi citeşte cum e scris.”, dar aceasta îi aparţine filologului german Johann Christoph Adelung (1732–1806) (după cum se afirmă în Stanojčić, Živojin; Popović, Ljubomir, Gramatika srpskog jezika za I, II, III i IV razred srednje škole (Gramatica limbii sârbe pentru clasele I, II, III şi IV ale şcolii medii), Zavod za udžbenike i nastavna sredstva, Belgrad, 2000).
- ^ Există un acord privitor la câteva aspecte ale limbii, semnat de cărturarii sârbi şi croaţi Ivan Kukuljević, Dimitrije Demeter, Ivan Mažuranić, Vuk S. Karadžić, Vinko Pacel, Stefan Pejaković şi Đura Daničić, cărora li s-a alăturat şi cărturarul sloven Franjo Miklošič.
