Ecaterina a II-a a Rusiei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ecaterina cea Mare (21 aprilie 1729, Stettin (Szczecin), Polonia — 6 noiembrie 1796, Sankt-Petersburg, Rusia) născută Sophie Augusta Fredericka de Anhalt-Zerbst, a fost împărăteasă a Rusiei de la 28 iunie 1762 până la moartea sa.
Cuprins |
[modifică] Tinereţea
Sub influenţa guvernantei sale, prinde dragoste pentru limba franceză, gustul pentru sclipirea minţii, pentru veselia spontană, pentru vioiciune în scriere şi conversaţie. Dintre toţi preceptorii care desăvârşesc educaţia lui Figchen, cum i se spune familiar Sophiei, numai profesorul de muzică este dezamăgit. La 1 ianuarie 1744, împărăteasa Elisabeta I, fiica lui Petru cel Mare, o cheamă la Curtea Imperială pe Sophia însoţită de mama sa, cu scopul de a vedea cum decurge întâlnirea dintre moştenitorul împărătesei, Peter-Ulrich, fiul surorii sale Anna, şi tânara prinţesă, în vederea căsătoriei.
Ajunsă în Rusia, Sophie câştigă repede simpatia împărătesei, se impune demnitarilor, câştigă simpatia celor slabi şi a celor tari, pentru aceasta trebuind să devină o adevărată rusoaică, ca una născută pe acest pământ. În timp ce Marele Duce Petru care îi este şi văr îşi indispune anturajul afişând mereu maniere nemţeşti, ea se dedică studiului intens al limbii ruse şi al religiei ortodoxe. Din ordinul împărătesei, se stablileşte data de 28 iunie 1744 pentru convertirea Sophiei la religia ortodoxă când primeşte şi prenumele de Ecaterina care este şi prenumele mamei actualei ţarine.
[modifică] Căsătoria
La 21 august 1745 are loc căsătoria dintre prinţesa de Anhalt-Zerbst devenită Marea Ducesă a Rusiei Ecaterina şi Marele Duce Petru. Ecaterina descoperă, încetul cu încetul, cumplita faţă a Elisabetei, în spatele imaginii idealizate a ţarinei cu inima mare, tot aşa descoperă, zi de zi, adevarata Rusie, barbară, crudă, jalnică, dincolo de aparenţa de civilizaţie. Cu Petru are de la început o relaţie proastă şi este încă virgină după opt ani de căsătorie, din cauza unei probleme medicale a lui Petru. Pe 20 septembrie 1754, după nouă ani de căsătorie, Ecaterina naşte un băiat, Pavel Petrovici, despre care se spune c-ar fi copilul lui Serghei Saltikov - un şambelan chipeş. După naştere rămâne singură, Serghei este îndepărtat printr-o misiune în Suedia, nu i se permite să-şi vadă copilul, care e dus în apartamentele împărătesei. Se refugiază în cărţi şi citeşte Analele lui Tacitus, Eseu asupra moravurilor şi spiritului naţiunilor de Voltaire, Spiritul legilor de Montesquieu. Din aceste lecturi ia lecţii de liberalism, visează un regim de bunătate, dreptate, inteligenţă.
Pe 9 decembrie 1758 naşte cel de-al doilea copil, o fată, căreia îi dă numele de Anna; copilul este al contelui Stanislaw-August Poniatowski, care la 23 de ani a citit mult, vorbeşte mai multe limbi, ştie ceva filosofie, este un gentilom cosmopolit de primă clasă. La 25 decembrie 1761 (5 ianuarie 1762, după calendarul gregorian), în ziua de Crăciun, împărateasa Elisabeta îşi dă sfârşitul.
[modifică] Lovitura de stat
Devenit împărat, Petru al III-lea îşi izolează soţia într-un colţ al Palatului de Iarnă iar el se instalează cu amanta sa, Elisabeta Voronţova. Ecaterina, însărcinată din nou, de data asta cu Grigori Orlov, va naşte pe 11 aprilie un băiat, care va fi încredinţat unor rude ale unui servitor devotat. Băiatul, botezat Aleksei, va deveni contele Bobrinski şi va fi la originea uneia din familiile cele mai de vază ale Rusiei. În 1762, din ordinul împăratului, este închisă în fortăreaţa de la Schlusselburg. Este eliberată repede pentru a se evita un scandal, însă, Ecaterina ştie acum cum se pune problema: ea sau el, tronul sau închisoarea. "Ferocitatea barbară şi dementă a lui Petru al III-lea făceau destul de verosimile intenţiile sale de a-şi suprima nevasta", va scrie Berenger, însărcinatul cu afaceri al Franţei.
Pe măsură ce pericolul devine real, prietenii Ecaterinei privesc cu mai multă seriozitate eventualitatea unei revoluţii de palat. În dimineaţa zilei de 28 iunie 1762, Ecaterina care se afla trimisă de soţul său la Peterhof, pleacă spre Sankt-Petersburg; în faţa regimentului Imailovski şi apoi a celorlalte regimente, contele Kirill Razumovski o proclamă pe Majestatea Sa, împărăteasa Ecaterina, suverană unică şi absolută a întregii Rusii. Duminică, 30 iunie 1762, Ecaterina îşi face o intrare triumfală la Sankt-Petersburg, salutată de focuri de artilerie şi de aclamaţii însufleţite. Petru al III-lea, chiar în dizgraţie şi închis, reprezintă o ameninţare permanentă pentru tron. La 6 iulie, ţarul este asasinat de prietenii împărătesei. Pe 7 iulie ea face public un manifest în care spunea că ţarul Petru al III-lea a făcut o violentă colică hemoroidală care i-a pus capăt vieţii.
[modifică] Domnia
Spre deosebire de Petru al III-lea, care din nepăsare sau dispreţ, a neglijat luni de zile să fie uns împărat de către Biserică, Ecaterina decide ca încoronarea ei să aibă loc la 22 septembrie, la Moscova. Atunci când convoacă pentru prima oară Senatul la Palatul de Vară este îngrozită de tabloul situaţiei financiare şi sociale a ţării. Ia măsura înfiinţării unei bănci de emisiune, care imprimă hârtie-monedă în funcţie de cerinţele trezoreriei imperiale. Împinsă de curiozitate se duce să-l vadă în închisoare pe fostul ţar Ivan al VI-lea. În faţa ei stă un tânăr de 22 de ani, cu chip livid şi privirea rătăcită. Proclamat împărat la vârsta de două luni, detronat nici doi ani mai tărziu de Elisabeta, el descinde în linie directă din Ivan al V-lea, cel Prost, fratele mai vârstnic al lui Petru cel Mare. La nouă zile după lovitura de stat îl invită pe Diderot la Sankt-Petersburg, pentru a continua imprimarea Enciclopediei, a cărei editare tocmai fusese interzisă în Franţa, după ce primele şapte volume fuseseră deja publicate cu succes. Diderot refuză politicos.
Începe o corespondenţă cu Voltaire care va dura 15 ani, până la moartea filosofului francez. Ecaterina îşi doreşte să fie demna de elogiile pe care i le aduce Voltaire: să guverneze ferm după idei liberale. După moartea lui Voltaire, la 30 mai 1778, ea achiziţionează biblioteca acestuia care ajunge la Ermitaj alături de biblioteca lui Diderot. Considerându-se continuatoarea operei lui Petru cel Mare, este dornică să facă un monument pe care să-l consacre gloriei predecesorului ei. Inaugurarea statuii din bronz reprezentând pe Petru cel Mare va avea loc la 7 august 1782. Pe soclu e gravat "Lui Petru I, Ecaterina a II-a".
[modifică] Reforme
În 1763, pune bazele unor proiecte: un azil de copii orfani, o şcoală de moaşe, un stabiliment de igienă populară, un institut de educaţie pentru fiicele de nobili (faimosul Institut Smolnii). Aduce muncitori germani să cultive pământurile Ucrainei şi ale Volgăi. Speră ca prezenţa pe pământ rusesc a acestor străini cinstiţi, sobri şi activi să-i incite pe ţăranii ruşi şi să le fie un exemplu. Cheamă în Rusia, medici, dentişti, arhitecti, ingineri, meşteşugari. Înfiinţează o Academie de Ştiinţe. O epidemie de variolă care a făcut ravagii în ţară o determină pe împărăteasă în octombrie 1764 să-şi facă vaccinul antirujeolic, dând astfel un exemplu întregii naţiuni. Începe ceea ce ea consideră a fi marea împlinire a vieţii sale, Nakazul sau , Instrucţiune în vederea elaborării unui Cod al legilor. În toamna anului 1766, îşi prezintă ea însăşi opera Senatului. În primăvara anului 1767, deputaţii încep să se întrebe ce titlu se cuvine pentru împărăteasa ca recunoştinţă pentru iniţiativa sa: "Ecaterina cea Mare", "Preaînţeleapta", "Mama Patriei"? Titlul de Ecaterina cea Mare întruneşte cele mai multe sufragii. Ea se preface iritată dar de fapt îi place această titulatură.
[modifică] Succese internaţionale
Atunci când August al III-lea al Poloniei moare, îl pune pe tron pe fostul ei amant, Stanislaw Poniatowski sub numele de Stanislaw-August. Franţa şi Austria, intimidate de forţele ruseşti masate la graniţele Poloniei nu intervin. Polonia, aservita Rusiei, acceptă o alianţă polono-rusă contra Turciei, o rectificare a frontierelor în favoarea Rusiei şi admiterea creştinilor ortodocşi în funcţii publice. Este primul succes internaţional al Ecaterinei. În 1768 Imperiul Otoman declară război Rusiei. În ianuarie 1772, o convenţie secretă este încheiată între Ecaterina a II-a, Frederic al II-lea al Prusiei şi Joseph al II-lea al Austriei în vederea unei împărţiri a Poloniei. Rusia anexeaza Rusia Albă, cu oraşele Polozk, Vitebsk, Orşa, Moghilev, Mstislawl, cu un total de 1.600.000 locuitori. Prusia pune mâna pe Warnia şi palatinatele din Pomerelia cu 900.000 de locuitori iar Austria pune stăpânire pe Galiţia, populată de 2.500.000 locuitori. Astfel, Polonia este deposedată de o treime din teritoriul său. Tratatul definitiv a fost semnat la Sankt-Petersburg la 5 august 1772. Ecaterina îşi doreşte Crimeea, accesul în Caucaz şi în bazinul Dunării, liberă navigaţie pe Marea Neagră.
În 1773, la 60 de ani, după îndelungi ezitări, filosoful francez Denis Diderot soseşte la Sankt-Petersburg. A doua zi după sosirea sa, la 29 septembrie 1773 are loc căsătoria Marelui Duce Pavel cu o prinţesă germana Wilhelmina, botezată Natalia. În iulie 1774, după şase ani de război cu Turcia, se semnează tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi. Rusia obţine fortăreţele de pe malul Mării Azov, protectoratul asupra Hanatului Crimeii, Kabarda şi stepa dintre Bug şi Nistru, accesul la Marea Neagră şi la Marea Egee, o despăgubire de război de patru milioane şi jumătate de ruble şi dreptul de a veghea asupra libertăţii religioase a supuşilor creştini ai sultanului. La 21 iulie 1783, ţarina anunţă, printr-un manifest, anexarea Crimeii. Rusia controlează acum şi Marea Neagra. În 1787, sultanul somează Rusia să restituie Crimeea. Este refuzat şi asta înseamnă război. Anglia şi Prusia se declară de partea Porţii Otomane; Franţa îşi proclamă neutralitatea. În 1788, Suedia declară război Rusiei. La 3 august 1790 la Varela este semnat un tratat de pace între Rusia şi Suedia. Rusia nu va ceda o palmă din teritoriile sale însă va recunoaşte noua formă de guvernământ din Suedia. În ianuarie 1792, la Iaşi este semnată pacea dintre Rusia şi Turcia. Tratatul lasă Rusiei întregul teritoriu situat între Bug şi Nistru, recunoaşte oficial că regiunile Crimeea şi Otsakov sunt ruseşti şi confirmă acordurile de la Kuciuk-Kainargi.
În ianuarie 1793, Rusia şi Prusia semnează o nouă convenţie în vederea unei noi împărţiri a Poloniei. Rusia ia regiunile Vilnei, Minskului, Kievului, Volhinia şi Podolia, în total 3 milioane de noi supuşi. Al treilea tratat de împărţire a Poloniei este semnat la 13 octombrie 1795. Rusia şi-a însuşit Kurlanda şi restul Lituaniei până la Niemen. Austria obţine Cracovia, Sandomir şi Lublin iar Prusiei i-a revenit nord-vestul ţării, cu Varşovia. Polonia nu mai există.
[modifică] Ecaterina cea Mare, bunica
Marele Duce Pavel, fiul Ecaterinei, se căsătoreşte a două oară după moartea primei soţii cu o altă prinţesă germană, Sophie-Dorothea botezată Maria Fiodorovna. La 12 decembrie 1777 se naşte fiul lor, Alexandru. Băiatul va fi dus în apartamentul împărătesei şi crescut după principiile ei, convinsă că mama şi tatăl "Domnului Alexandru" -cum îl numeşte uneori- n-ar fi ştiut să trezească în aceeaşi măsură mintea şi sufletul copilului. La 17 luni dupa naşterea lui Alexandru, Maria Fiodorovna aduce pe lume un alt baiat, căruia Ecaterina îi dă numele Constantin. O aduce la curte pe doamna de Lieven pentru a dirija educaţia nepoatelor sale. Ca educator pentru marii-duci îl aduce pe Cesar-Frederic de Laharpe, un îndârjit republican elveţian de 29 de ani.
Cu trecerea timpului este tot mai hotărâtă să-l îndepărteze de la tron pe fiul ei Pavel, în favoarea nepotului ei, Alexandru. La 28 septembrie 1793 are loc căsătoria Marelui Duce Alexandru cu o prinţesă germană, Luise de Baden, botezată Elisabeta Alekseievna.
[modifică] Sfârşitul
La Sankt-Petersburg, la Palatul de iarnă în 1796 se stinge din viaţă. Procurorul general Samoilov anunţă "Împărăteasa Ecaterina a murit şi fiul său, împăratul Pavel, a urcat pe tron."
| Predecesor: Petru III |
Împărăteasă a Rusiei 1762–1796 |
Succesor: Paul I |
