Francesco Petrarca

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Francesco Petrarca (n. 20 iulie 1304, Incisa/ Arezzo - d. 19 iulie 1374, Arquà/Padova) a fost un scriitor, poet şi umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene. În special forma perfectă a sonetelor sale s-a impus şi în afara spaţiului de limbă italiană, influenţând lirica europeană ("Il Petrarchismo"). Pe lângă cunoaşterea profundă a autorilor clasici şi a limbii latine, operele sale scrise în "volgare" au jucat un rol precumpănitor în dezvoltarea limbii italiene vorbite într-o limbă literară. Prin convingerea sa asupra strânsei legături între cultura clasică şi învăţătura creştină, Petrarca a contribuit la dezvoltarea umanismului european, care reuneşte aceste două ideale. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renaşterii.

Cuprins 1 Biografie 2 Opere 2.1 Opere în limba latină 2.2 Opere în limba italiană 3 Legături externe

[modifică] Biografie

Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten cu Dante, exilat din Florenţa din motive politice). După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franţa, aproape de oraşul Avignon, unde Petracco spera să obţină o slujbă la curtea papală, care îşi avea în acel timp sediul în Avignon. Deşi avea inclinaţii literare, manifestate precoce în studiul autorilor clasici şi în compuneri ocazionale, Francesco este trimis mai întâi la Montpellier, apoi la Bologna, pentru a studia Dreptul civil. După moartea tatălui, Petrarca se întoarce la Avignon, unde întră în serviciul Bisericii.

În ziua de 6 aprilie 1327, o întâlneşte, în biserica Sainte Claire din Avignon, pentru prima dată pe Laura (probabil Laure de Noves), pentru care dezvoltă o pasiune, devenită legendară prin trăinicia şi puritatea ei.

În jurul anului 1330, dedicat carierei ecleziastice, devine capelanul cardinalului Giovanni Colonna, ce aparţinea unei ilustre şi influente familii romane. Întreprinde numeroase călătorii prin Italia, Franţa, Olanda şi Germania. La Lüttich descoperă două Oraţii ale lui Cicero.

Paralel cu formaţia sa culturală, se angajează şi în activitatea politică, iniţiind campania pentru întoarcerea sediului pontifical de la Avignon la Roma. La Napoli, sub patronajul regelui Robert d'Anjou, organizează manifestări literare, în cursul cărora citeşte din poema eroică "Africa" abia terminată (1340), susţine discuţii asupra poeziei, artelor şi autorilor clasici. În ziua de 8 aprilie 1341, senatorul Orso dell'Anguillara îl încoronează ca "Magnus poeta et historicus". În 1343, în trecere prin Verona, descoperă primele 16 cărţi ale Epistolelor lui Cicero adresate lui Atticus şi Brutus Albinus. Aflat în Parma, în ziua de 19 mai 1348 îi parvine vestea morţii Laurei, în timpul marii epidemii de ciumă care bântuia în vestul Europei. În Florenţa, se întâlneşte în 1350 cu scriitorul Giovanni Boccaccio, cu care era mai de mult în corespondenţă. Ambii poeţi au contribuit printr-o activitate perseverentă la redescoperirea antichităţii clasice, respingând preceptele scolasticei medievale.

Între 1353 şi 1356 Petrarca trăieşte în Milano, ca oaspete al lui Giovanni Visconti, arhiepiscop şi conducător al oraşului. Refugiindu-se de focarele epidemiei de ciumă, îl găsim în anii 1361 până în 1374 în Padova, Veneţia şi Arquà. Aici îşi sfârşeşte zilele pe 18 iulie 1374. A fost înmormântat în curtea casei parohiale din localitate, mai târziu osemintele sale fură transferate într-un cavou de marmoră alături de biserică. La 5 aprilie 2004 fu comunicat rezultatul analizei craniului conservat în mormânt: craniul aparţine unei femei, decedată în aceiaşi perioadă, deci nu poate fi al lui Petrarca.

[modifică] Opere

[modifică] Opere în limba latină

• Versuri

• • Africa (1338-1340, poemă eroică referitoare la al doilea război punic, avându-l ca erou pe Scipio Africanul.
  • Carmen bucolicum (1346-1357), cuprinde 12 egloghe inspirate din Virgiliu, pe teme de dragoste, politică şi morală.
  • Epistolae metricae (1333-1361), cuprind 66 de scrisori în hexametri, relatând evenimente politice şi literare, unele din viaţa autorului.

• Proză

• • De viris illustribus (1337), biografii ale unor personalităţi romane.
  • Rerum memorandum (1350), culegere de povestiri bazate pe date din istorie cu scop moralizator.
  • Secretum meum sau De contemptu mundi (1342-1343) este un dialog imaginar între poet şi Sfântul Augustin pe tema "Adevărului", în care Petrarca îşi mărturiseşte cele mai intime sentimente.
  • De vita solitaria (1346-1356) descrie avantagiile solitudinii.
  • De otio religiosorum (1346-1356) (otium = liniştea spirituală), conţine principii asupra vieţii monahale.
  • Invectivae in medicum quemquam (1355) consacrată criticii medicinii practicate în acea vreme. Apără poezia în contrast cu ştiinţele şi mecanica.
  • Epistolae (printre care "Le Familiari", 1349-1366 şi "Le Senili", 1361-1374 sunt adresate prietenului său Francesco Nelli Simonide). Sunt scrisori dedicate publicaţiei, cu intenţii literare sau morale.

[modifică] Opere în limba italiană

• • Rime in vita e morta di Madonna Laura (1336-1369), cu titlul original în latină Rerum vulgarium fragmenta, cea mai renumită creaţie a lui Petrarca, cunoscută mai ales sub titlul de Il Canzoniere (apărută în limba română cu titlul "Canţonierul").

Culegerea cuprinde în cea mai mare parte sonete, urmate de canzoni, sextine, balade şi madrigale şi au drept conţinut cu precădere exprimarea pasiunii sale nemărginite pentru Laura. Cu această operă a lui Petrarca literatura devine element precumpănitor în viaţă ca primă lecţie a umanismului.

În poezia sa, descrierea sentimentelor apare în opoziţie cu peisajul, suferinţa, durerea, dorinţa de ispăşire devin speranţă, şi chiar plânsul morţii fiinţei iubite se transformă în transfigurarea Laurei, care coboară consolatoare din ceruri. Laura, femeie superioară căreia poetul îi aduce omagii, nu are nimic de supraomenesc, este un model de virtute şi frumuseţe, însă figura ei nu palpită de viaţă, trăsăturile sale umane, ochii frumoşi, părul blond, surâsul dulce, se repetă imuabil şi totuşi ea constituie punctul ideal de sprijin în jurul căruia se desfăşoară viaţa sentimentală a poetului. Culegerea se încheie cu un cântec adresat Fecioarei ("Alla Vergine"), căreia îi solicită protecţie.

Traduceri admirabile în limba română ale unora din sonetele lui Petrarca se datoresc regretatei Eta Boeriu. Multe din sonetele lui Petrarca au fost transpuse în muzică de Claudio Monteverdi sub formă de madrigale.

• • I Trionfi (ca. 1352), cuprind şase poeme alegorice pe teme ca: triumful dragostei asupra oamenilor, al pudicităţii asupra dragostei, al morţii asupra pudicităţii, al faimei asupra morţii, al timpului asupra renumelui, al eternităţii asupra timpului. Petrarca încearcă să transforme erudiţia în poezie, cu o iluzie tipică umanistică.

[modifică] Legături externe

• Textul integral "Il Canzoniere" în original
• Petrarca şi Laura de Almo Paita