Pactul Molotov-Ribbentrop

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Pactul Molotov-Ribbentrop a fost un pact secret, încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă, semnat la Moscova în ziua de 23 august 1939 de către Viaceslav Molotov, ministru de externe al Uniunii Sovietice şi Joachim von Ribbentrop, ministrul de externe al celui de-al Treilea Reich în prezenţa lui Iosif Vissarionovici Stalin.

Cuprins 1 Date generale 2 Detalii 3 Urmari 4 Bibliografie

[modifică] Date generale

Scopul declarat al acestui pact era, din punctul de vedere oficial al Germaniei, ca cel de-al Treilea Reich să-şi asigure flancul estic în perspectiva iminentei invazii a Poloniei, petrecută de altfel cu o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. Pe de cealalta parte, Uniunea Sovietică voia să prevină, cel puţin momentan o invazie germană, datorită faptului că Armata Roşie nu avea practic ofiţeri superiori, aceştia fiind executaţi în masă de către Stalin, în frunte cu mareşalul Tuhacevski, sub pretextul unui complot imaginar.

În realitate, ambele ţări agresoare voiau să se asigure, cel puţin oficial, că vor avea spatele "acoperit" în procesul de împărţire în două a ceea ce rămasese neocupat şi/sau neîmpărţit din Europa. Cruzimea şi cinismul celor doi dictatori, Hitler şi Stalin, vor repercuta lung în timp, prelungind cel de-al doilea război mondial cu războiul rece şi cu tăierea Europei în două de către cortina de fier a anilor 1945 - 1989. În toţi aceşti 45 de ani, Europa Occidentală a progresat prin practicarea democraţiei şi a economiei libere în toate ţările sale aflate la vest de cortina de fier, în timp ce Europa de est, aflată la est de cortina de fier, a avut parte de regimuri totalitare mai dure sau mai puţin dure, dar aservite Kremlinului, şi de economii centralizate de stat.

[modifică] Detalii

Momentul semnării este astfel descris de istoricul Paul Johnson: “Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesionisti ai aceloraşi afceri.” Cu ocazia semnării tratatului de neagresiune dintre Reich-ul german şi U.R.S.S., plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi au discutat în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale problema delimitării sferelor de interese înn Europa Răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul rezultat:

În cazul unor transformări teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interese, atât pentru Germania, cât şi a Uniunii Sovietice. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi; În cazul unor transformări teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând statului polonez, sferele de interese, atât ale Germaniei, cât şi ale Uniunii Sovietice vor fi delimitate aproximativ pe linia Narev, Vistula şi San. Problema dacă interesul ambelor părţi face ca menţinerea unui stat polonez independent să fie dorit şi modul în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi determinată în mod definitiv nimai în cursul evenimentelor politice ulterioare. În orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea înţelegerii prieteneşti;

În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică accentuează interesul care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de acest teritoriu; Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret. Semnarea Pactului şi aplicarea lui a avut grave repercursiuni asupra lumii. A început al doilea război mondial, cu un tribut de sânge nemaiîntâlnit în istorie, cu distrugeri irecuperabile ale unor valori universale, cu suferinţe inimaginabile, cu pârjolirea unor întinse teritorii din Europa, Asia şi Africa, cu desfiinţarea unro state şi uciderea în masă a unor populaţii nevinovate. Hitler a vrut războiul pentru obţinerea spaţiului vital (Lebensraum), a supremaţiei în Europa şi dincolo de hotarele acestui continent; Stalin l-a vrut şi el pentru declanşarea utopicei revoluţii mondiale comuniste, un fel de variantă sovietică a aceluiaşi spaţiu vital. Deosebirile ideologice n-au constituit o stavilă în calea apropierii celor două regimuri politice, deşi anterior anului 1939, ele s-au criticat cu vehemenţă.

Între cei doi dictatori – Stalin şi Hitler – a existat o stranie fascinaţie reciprocă, deşi, la nivelul propagandei, regimurile lor s-au criticat cu înverşunare. Dacă însă regimul lui Hitler se manifesta direct faţă de obiectivele sale, Stalin avea asociată Internaşionala a III-a Comunistă. Internaţionala, deşi obedientă faţă de Partidul Comunist şi de guvernul de la Kremlin, era portiţa prin care încerca să-şi ascundă reala sa politică externă. El afirma mereu că politica guvernului este una şi cea a Internaţionalei este alta, când, în realitate, între cele două organisme nu era nici o deosebire privind intenţia declanşării revoluţiei comuniste mondiale.

Regimurile instaurate în Rusia şi în Germania erau ostile democraţiei, în general, şi regimurilor democratice din Occident, în special. O altă cauză a apropierii dintre cele două regimuri totalitare este însuşi Tratatul de la Versailles, pentru că atât Germania, cât şi Rusia se considerau victime ale acestui tratat.

Documentele existente atestă că, în cursul anilor 1934 – 1936, Stalin sprijinea ideea unei apropieri şi chiar a realizării unui acord cu Hitler. O cale pentru netezirea unor relaţii sovietico-germane mai strânse a fost oferită de existenţa ca stat a Poloniei. Polonia renăscuse, după mai bine de 100 de ani de ocupaţie ruso-austro-germană, în urma primului război mondial. Din punc de vedere geografic, Polonia devenea un stat tampon între Rusia şi Germania. Iniţiatorul unei apropieri germano-sovietice a fost ministrul de externe Joachim von Ribbentrop. Propunerile lui, acceptate de Hitler, au ecou la Moscova. Ca urmare, puterile occidentale sunt sever criticate şi etichetate drept “făuritori şi profitori de război”. Propierea sovieto-germană, în 1939, era urmarea unei conjuncturi favorabile statelor totalitare. Pentru Stalin, orientarea spre Hitler n-a fost determinată de doctrină, ci de considerente de circumstanţă. Stalin se vedea în postura de realizator al vechiului Imperiu rus, fapt care i-a umplut toată viaţa. Duplicitatea este caracteristica dominantă a tratativelor sovieto-germane; sovieticii tratau cu Franţa şi Anglia – o măsură de prevedere pentru a evita izolarea în faţa unei eventuale agresiuni germane. Pe de altă parte, diplomaţia nazistă tatona constant posibilitatea unei înţelegeri cu Marea Britanie şi o reuşită ar fi contracarat eşecul lui Ribbentrop la Moscova.

[modifică] Urmari

Urmările pactului Molotov-Ribbentrop (sau Ribbentrop-Molotov) vor fi practic continuate de către pactul Churchill-Roosevelt-Stalin, care a propus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în 1945, o "nouă" reîmpărţire a sferelor de influenţă în Europa, vestul urmând a se afla sub influenţa Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influenţa binefăcătoare a Uniunii Sovietice.

Din păcate, pentru zeci de milioane de oameni, trăind în Albania, Belarus, Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană (sau RDG), Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Ungaria, ceea ce au hotărât câţiva politicieni, iniţial Hitler şi Stalin, în 1939, ulterior Churchill, Roosevelt şi, din nou, Stalin, în 1945, dintr-o simplă trăsătură de condei, avea să fie tragedia lor pentru 2 sau 3 generaţii, între 1945 şi 1989.

[modifică] Bibliografie

Em. Bold, I. Ciuperca, Europa in deriva. Din istoria relatiilor internationale, Iasi, Demiurg, 2001.