Uihei, Timiş
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Amplasare | |
Judeţ | Timiş |
Oraş | [[{{{oraş}}}]] |
Comună | Şandra |
Comună | [[{{{comună2}}}, Timiş|{{{comună2}}}]] |
Atestare | 1844 |
Populaţie (1992) | 511 |
Cod poştal | 307061 |
Uihei (română Colonişti, Satu Nou - 1924, germană Neusiedel auf der Heide, maghiară Ujhely) este o localitate în judeţul Timiş, Banat, România. Este un mic sat care face parte din comuna Şandra.
Cuprins |
[modifică] Localizare
Uihei se situează pe drumul comunal 22 care face legătura dintre centrul comunei, localitatea Şandra, aflată la 3 km nord-est şi satul Bulgăruş la 3,5 km la vest. La Şandra are acces şi la drumul naţional DN6 care duce la Timişoara dar şi la calea ferată prin intermediul staţiei de cale ferată de la Şandra, situată favorabil la intrarea în sat dinspre Uihei.
[modifică] Etimologie
Când a fost înfiinţată, localităţii i-a fost dat numele german de Neusiedel (în traducere noua aşezare). Procesul de maghiarizare forţată care a urmat anexării Banatului la coroana maghiară a determinat schimbarea numelui în maghiarul Ujhely, de unde se trage şi denumirea românească. Idem, după anexarea Banatului la România, în 1918, a urmat şi un proces de românizare. Numele satului a fost românizat din maghiarul Ujhely în românescul Uiheiu.
[modifică] Istorie
Uiheiul este unul dintre satele de colonişti cele mai noi din Banat. El a fost înfiinţat la 1844, la mai bine de o sută de ani de la începutul colonizărilor, de locuitori ai altor sate din împrejurimi şi din Banat. Încă de la început, planurile de construcţie ale satului au fost foarte specifice, loturile de case erau divizate în mod egal, casele trebuiau să fie ordonat aranjate şi să se supună unor reguli stricte, cu tipicele faţade ale caselor şvăbeşti spre stradă. Suprafeţele de pământ erau destul de limitate şi erau date în arendă în condiţii destul de stricte. Aceste condiţii au fost eliminate o dată cu revoluţia de la 1848, fapt care a permis dezvoltarea aşezământului. A urmat o perioadă de prosperitate care s-a menţinut relativ constantă, independent de schimbările politice din Banat. Aceasta a fost abrut întreruptă de al doilea război mondial. Au urmat deportări în Rusia, apoi deportările în Bărăgan şi în final colectivizarea. Aceasta a dat o lovitură gravă localnicilor, majoritari germani, care se ocupau cu succes de agricultură. Atât casele cât şi pământurile lor au trecut în proprietatea statului însă la scurt timp proprietatea caselor a fost din nou recunoscută proprietarilor de drept. A urmat o perioadă de relativă creştere, satul a fost conectat la reţeaua electrică, drumurile au fost reparate, infrastructura în general îmbunătăţită. În deceniul al 8-lea, situaţia a început din nou să se deterioreze, culminând cu Revoluţia din 1989. Imediat după revoluţie, s-a înregistrat o masivă emigrare a etnicilor germani în Germania. 4 ani mai târziu, în 1994, la împlinirea a 150 de ani de la fondare, în Uihei mai locuia un singur etnic german originar din Uihei.[1] Populaţia germană a fost treptat înlocuită de cea română, însă evoluţia populaţiei s-a menţinut constant în scădere.
[modifică] Populaţie
Recensământul[2] | Structura etnică | |||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Anul | Populaţia | Români | Germani | Maghiari | Alte etnii | |||
1880 | 797 | 6 | 787 | 4 | - | |||
1910 | 672 | 7 | 658 | 7 | - | |||
1941 | 591 | 23 | 563 | 2 | 3 | |||
1977 | 583 | 384 | 198 | 1 | - | |||
1992 | 511 | 490 | 19 | 1 | 1 |
[modifică] Note
- ↑ Johann Schimmel, Rückblick auf ein Stück Dorfgeschichte. 150 Jahre seit der Gründung der Ortschaft Neusiedel, 1994 [1]
- ↑ Varga E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 1992