Dictatorul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dictatorul (The Great Dictator)
Rating
Regizor	Charles Chaplin, Wheeler Dryden
Scenarist	Charles Chaplin
În rolurile principale	Charles Chaplin, Paulette Goddard, Jack Oakie
Producător	Charles Chaplin
Distribuitor	United Artists
Imagine	{{{imaginea}}}
Muzică	{{{muzica}}}
Montaj	{{{montaj}}}
Premiera	15 octombrie 1940, SUA (intl.) România: Moldova:
Durată	124 min
Limba originală	engleză
Disponibil în română	{{{dispromână}}}
Premii
Buget	2 milioane USD
Pagina Cinemagia
IMDb profile

Dictatorul (The Great Dictator) este un film regizat de către Charles Chaplin, care joacă şi rolul principal. Lansat pe marele ecran la data de 15 octombrie 1940, filmul este o satiră a lui Adolf Hitler şi a nazismului. Filmul lui Chaplin este excepţional mai ales pentru acea perioadă (1940), când Statele Unite ale Americii nu se aflau încă în război cu Germania nazistă, mai ales datorită faptului că este o satiră curajoasă de condamnare a lui Hitler şi a naziamului şi de asemenea pentru portretizarea persecuţiilor la adresa evreilor din Europa. El este celebru atât datorită faptului că este primul film "vorbit" al lui Chaplin, cât şi datorită succesului său comercial foarte mare.

[modifică] Distribuţia şi paralele cu actualitatea vremii

În rolurile principale din film interpretează:

• Charles Chaplin - dictatorul Tomaniei, Adenoid Hynkel şi bărbierul evreu
• Paulette Goddard - Hannah
• Jack Oakie - dictatorul Bacteriei, Benzino Napaloni
• Reginald Gardiner- comandantul Schultz
• Henry Daniell - Garbitsch ("Gunoisch")
• Billy Gilbert - felmareşalul Herring, consilier incompetent al lui Hynkel.

Chaplin interpretează în film un dublu rol: cel al bărbierului evreu şi cel al dictatorului fascist al Tomaniei, Adenoid Hynkel, personaj modelat după conducătorul Germaniei, Adolf Hitler. Ţara în care se petrec aceste evenimente se numeşte Tomania (şi simbolizează Germania nazistă).

Numele aghiotanţilor lui Adenoid Hynkel sunt similare celor ale aghiotanţilor lui Hitler. Garbitsch (pronunţat ca şi "garbage" -gunoi, o traducere apropiată ar fi Gunoisch), mâna dreaptă a lui Hynkel este foarte apropiat ca nume cu Joseph Goebbels, iar Feld-mareşalul Herring este modelat după comandantul flotei aeriene Luftwaffe, Hermann Göring. Italia fascistă este transformată în "Bacteria", iar ducele Benito Mussolini este denumit ca Benzino Napaloni (o combinaţie între benzină şi napalm).

O mare parte din film este reprezentată de scenele în care Hynkel şi Napaloni discută cu privire la invadarea Austriei (în film Austria (Osterreich) este denumită Osterlich).

Filmul conţine multe dintre scenele comice savuroase ale lui Chaplin.

• Discursul lui Hynkel reprezintă o adevărată caricatură a stilului oratoric al lui Adolf Hitler, pe care Chaplin l-a studiat cu mare atenţie.
• Charles Chaplin, în rolul bărbierului evreu, îşi bărbiereşte un client pe muzica lui Johannes Brahms în Dansul Maghiar Nr. 5, care se difuza la radio, mişcându-se cu briciul pe ritmul muzicii.
• Dar cea mai celebră scenă a filmului este reprezentată de dansul dictatorului Adenoid Hynkel cu un balon pe care este desenat globul pământesc în biroul său. Această scenă se desfăşoară loc pe muzica lui Richard Wagner din opera sa Uvertura Lohengrin.
• O altă scenă comică este cea în care Hynkel şi Napaloni stau în scaune de frizerie şi se ridică treptat (pentru a da impresia că fiecare este mai important decât celălalt) până ce unul dintre ei dă cu capul de plafon.

Filmul se termină cu scena în care bărbierul, fiind confundat cu dictatorul, se adresează unei mari audienţe şi prin radio întregii naţiuni, înainte de invadarea de către imediat după invadarea de către Tomania a statului Osterlich (o aluzie evidentă la Anschluss-ul de către Germania a Austriei la data de 12 martie 1938). Chaplin îşi axează discursul pe explicarea motivelor care necesită încetarea ostilităţilor. Discursul controversat al lui Chaplin ar fi putut contribui la încetarea războiului, dacă statele beligerante l-ar fi luat în serios.

Semnele făcute de jandarmi pe vitrinele magazinelor populaţiei evreieşti din Ghetou sunt scrise în film în limba Esperanto, o limbă pe care Hitler a condamnat-o ca fiind creată de către evrei.^[1]

[modifică] Note

1. ↑ Hoffmann, Frank W.; William G. Bailey (1992). Mind & Society Fads. Haworth Press. ISBN 1560241780., p. 116: "În perioada interbelică, limba esperanto a fost, din păcate, implicată într-o serie de acţiuni politice. Adolf Hitler a scris în Mein Kampf că răspândirea limbii esperanto în întreaga Europă a fost o idee evreiască pentru a dispărea diferenţele naţionale astfel ca evreii să-şi poată asuma poziţii de autoritate.... După războiul câştigat de Germania asupra Poloniei (Blitzkrieg), Gestapo-ul din Varşovia a primit ordinul să 'aibă grijă' de familia lui Zamenhof.... Fiul lui Zamenhof a fost împuşcat... iar cele două fiice au fost trimise în lagărul morţii de la Treblinka."