Marte (planetă)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Marte

Marte (planetă) este al patrulea corp ceresc al sistemului solar. Numele acestei planete vine de la zeul roman al războiului. Uneori mai este numită şi „Planeta Roşie” datorită înfăţişării sale văzută de pe Pământ.

Cuprins

1 Caracteristici fizice
2 Explorarea planetei
3 Date despre Marte
4 Observaţii
5 Nume şi semnificaţii
6 Vezi şi

[modifică] Caracteristici fizice

Înfăţişarea roşiatică a planetei se datorează oxidului de fier de la suprafaţă. Raza planetei Marte reprezintă jumătate din cea a Terrei, iar masa sa, doar o zecime; este mai puţin densă, dar aria suprafeţei sale este doar cu puţin mai mică ca aria suprafeţei uscate a Pământului. A treia şi a patra planetă de la Soare au cam aceeaşi vârstă, 4,6 miliarde de ani.

Marte

Ziua marţiană durează cu o jumătate de oră mai mult decât ziua terestră şi este uneori numită sol iar anul marţian durează aproape cât doi echivalenţi pământeşti. Sateliţii lui Marte sunt în număr de doi, numiţi după câinii zeului Marte (Phobos şi Deimos). Aceştia sunt nişte corpuri mici, întunecate şi puternic marcate de cratere, la origine putând fi nişte asteroizi captaţi de gravitaţia Planetei Roşii. Sateliţii se mişcă în sensuri opuse, Phobos răsărind şi apunând de câte 2 ori într-o zi marţiană.

[modifică] Atmosfera

Atmosfera marţiană este relativ rarefiată; presiunea atmosferică la suprafaţă are o valoare de doar 0.7-0.9 kPa, în comparaţie cu cea a Pământului, de 101.3 kPa. Atmosfera ajunge până la 11 km, pe când, cea a Terrei la doar 6 km.

Compoziţia atmosferei: 95% dioxid de carbon, 3% nitrogen, 1,6% argon, conţinând urme de oxigen şi apă. Atmosfera este prăfoasă, oferind cerului marţian o culoare maroniu-roşcată.

Existenţa metanului indică faptul că pe planetă a existat, sau există, o sursă de gaz. Activitatea vulcanică, impacturile cu posibile corpuri cereşti, şi existenţa vieţii sub forma unor microorganisme, ca metanogenele, reprezintă posibile surse.

În lunile de iarnă, când polii sunt permanent în umbră, suprafaţa îngheaţă aşa tare încât 25-30% din întreaga atmosferă se condensează în bucăţi groase de gheaţă din CO2.

[modifică] Clima

Marte are anotimpuri ce se aseamănă celor de pe Pământ. Totuşi, ele sunt de două ori mai lungi, iar distanţa mai mare faţă de Soare face ca anul marţian să fie de aproape două ori mai mare ca al planetei noastre. Temperaturile variază între –140 °C (−220 °F) şi 20 °C (68 °F).

De asemenea, Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar. Acestea pot varia între furtuni pe areale mici şi furtuni ce acoperă întreaga planetă. Ele tind să apară când Marte e in poziţia cea mai apropiată de Soare, şi creşte temperatura la sol.

[modifică] Geologie

La suprafaţă, Marte este alcătuită în mare parte din bazalt, cercetătorii bazându-se pe compoziţia meteoriţilor marţieni ajunşi pe Pământ şi pe observaţii din spaţiu. Mare parte din planetă este acoperită de un praf mai fin ca pudra de talc. Examinarea câmpurilor magnetice ale lui Marte au dezvăluit că părţi din crusta planetei au fost magnetizate, una dintre teorii susţinând că în trecut pe Marte existau plăci tectonice în mişcare.

Sunt probe concludente care arată că a existat apă lichidă, deoarece s-au descoperit diferite minerale care se formează de obicei numai în prezenţa aerului

[modifică] Geografia (Areografie)

Johann Heinrich Mädler şi Wilhelm Beer, recunoscuţi ca primii oameni care au cartografiat Luna au fost şi primii “areografi”. În 1840, după 10 ani de studiu, Mädler desena prima hartă a planetei. Ecuatorul este definit de rotaţia corpului, dar locaţia Primului Meridian a fost specificată, ca şi în cazul Terrei, alegându-se un punct arbitrar. Un crater mic, mai târziu numit Airy-0, localizat în Sinus Meridiani reprezintă punctul prin care trece meridianul de 0.0° longitudine.

Suprafaţa planetei, aşa cum se poate vedea de pe Pământ, apare sub două tipuri de areale: câmpii plane acoperite cu praf şi nisip bogat în oxid de fier roşiatic, considerate “continente”, şi li s-au dat nume ca Arabia Terra sau Amazonis Planitia; şi locuri mai întunecate, considerate “mări”, de aici denumiri ca Mare Erythraeum, Mare Sirenum şi Aurorae Sinus.

Scutul vulcanic, Olympus Mons (Muntele Olimpus), este cel mai înalt munte cunoscut din sistemul solar. Acest munte are 25 km înălţime şi o bază de 600 km în diametru. În aceeaşi regiune cu el se află alţi trei vulcani, numiţi Arsia Mons (17 km inaltime), Pavonis Mons (14 km inaltime) şi Ascraeus Mons (18 km inaltime), şi cel mai mare canion, Valles Marineris, lung de 4000 km şi adânc de 7 km. Pe Marte sunt şi numeroase cratere de impact. Cel mai mare crater de pe Marte este Hellas Planitia. Are 2000 km in diametru si 6 km adancime, acoperit cu nisip de un roşu aprins.

[modifică] Sateliţi naturali

Phobos

Deimos

Marte are doi sateliţi naturali, Phobos şi Deimos, ce orbitează foarte aproape de planetă şi se crede că ar fi asteroizi capturaţi. Ambii au fost descoperiţi în 1877 de Asaph Hall şi au fost botezaţi după personajele Phobos (panică-frică) şi Deimos (teroare-spaimă) care, în mitologia greacă, îl însoţesc pe tatăl lor, Ares, zeul războiului, în bătălie. La romani, Ares se identifică cu zeul Marte.De pe Marte, mişcările sateliţilor Phobos şi Deimos apar diferite în comparaţie cu mişcarea Lunii. Phobos răsare în vest, apune în est şi răsare iar după 11 ore, în timp ce Deimos răsare în est dar foarte lent.

[modifică] Orbita

Marte e mai excentric decât celelalte planete din sistemul solar, iar distanţa medie până la Soare este de 230 milioane km. Perioada de rotaţie este de 687 zile pământeşti, dar o zi pe Marte e doar cu puţin mai mare ca cea de pe Pământ, 24 ore, 39 minute şi 35 secunde.

Odata la 780 zile se produce opozitia planetei. Atunci se afla cel mai aproape de Pamant. Distanta minima dintre Marte si Terra se situeaza intre 55 si 90 milioane km. Următoarea dată când Marte va fi în opoziţie, va fi pe 24 decembrie 2007.

Pe 27 august 2003 a atins cea mai mică distanţă faţă de planeta noastră din ultimii 60.000 de ani: 55.758.006 km. Analize detaliate ale sistemului solar prevăd o apropiere şi mai mare în 2287.

[modifică] Măsurarea timpului pe Marte

Sol sau zi marţiană, este durata echivalentă a unei rotaţii în jurul axei proprii a planetei Marte. Valoarea ei este în jur de 24 ore 30 minute.

[modifică] Viaţa

Există dovezi că planeta a fost cândva mult mai accesibilă vieţii decât este astăzi, dar dacă au existat vreodată organisme vii pe Marte rămâne încă o întrebare deschisă. Misiunea Viking de la mijlocul anilor ’70 ce a avut ca scop detectarea de microorganisme în solul marţian, a adus unele rezultate pozitive, mai tarziu combătute de mulţi cercetători. În laboratorul Lyndon B. Johnson Space Center din Houston, Texas s-au găsit componente organice în asteroidul ALH84001, care se crede că ar proveni de pe Marte

[modifică] Explorarea planetei

Zeci de sateliţi pe orbită, rovere şi vehicule spaţiale au fost trimise de Uniunea Sovietică, Statele Unite, Europa şi Japonia să studieze suprafaţa, climatul şi areografia planetei roşii. Aproape două-treimi dintre acestea au eşuat într-un fel sau altul înainte de a termina sau chiar înainte de a-şi începe misiunile. Mare parte din misiuni au eşuat datorită problemelor tehnice, însă, cu câteva dintre aceste vehicule spaţiale nu se ştie ce s-a întâmplat, iar din acest motiv, unii cercetători, pe jumătate glumind, vorbesc despre un “Triunghi al Bermudelor” între Pământ şi Marte, sau de un blestem al planetei, ori chiar despre un “Mare Vârcolac Galactic” ce se hrăneşte cu acestea.

[modifică] Misiuni din trecut

Prima misiune de succes a fost Mariner 4, lansată în 1964 de către NASA. Primele obiecte ce au ajuns pe pământ marţian au fost două probe trimise de sovietici, în 1971, dar ambele au pierdut contactul după câteva secunde. A urmat în 1975 programul Viking, iar două vehicule au ajuns pe sol în 1976 ce au rămas operaţionale pentru mai mulţi ani.

[modifică] Misiuni curente

A urmat eşecul din 1992 cu satelitul Mars Observer. Apoi, în 1996 NASA a lansat Mars Global Surveyor ce a fost un real succes, prima misiune de cartografiere terminându-se în 2001. La numai o lună de la lansarea lui Surveyor, a urmat misiunea Mars Pathfinder, un vehicul robotizat de explorare aterizând în Ares Vallis.

În 2003, ESA (Agenţia Spaţială Europeană) lansează Mars Express ce constă din satelitul Mars Express Orbiter şi landerul Beagle 2. La începutul anului 2004 se anunţa descoperirea metanului în atmosfera marţiană. ESA anunţă în iunie 2006 existenţa aurorei boreale pe Marte.

Tot în 2003, NASA trimite pe Marte roverele Spirit şi Opportunity. Acestea au adus dovezi concludente că pe Marte a existat cândva apă.

[modifică] Pe viitor

Urmatoarea misiune, Phoenix Lander, este programată pentru 2007, urmată de Mars Science Laboratory în 2009, şi Phobos-Grunt, ce are ca scop aducerea de probe de pe satelitul natural Phobos.

Agenţia Spaţială Europeană speră să trimită oameni pe Marte prin 2030-2035. Dar înainte de asta, agenţia va lansa ExoMars, în 2013. De asemenea, astronauţi vor fi trimişi pe Lună între 2020 şi 2025. Iniţial, ESA plănuise o aventură în comun cu SUA, dar legea din Statele Unite interzice transmiterea de informaţii legate de tehnologia spaţială, ceea ce a determinat o competiţie între cele două.

[modifică] Date despre Marte

Marte văzută prin telescop

Raza ecuatorială = 3396 km (53,25 % din raza Pământului)
Înclinarea ecuatorială = 25° 12'
Masa = 6,39 × 10²³ kg (10,7 % din masa Pământunul)
Volum = 15 % din cel al Pământului
Densitatea medie = 3900 kg/m³
Gravitaţie = 0,38 g (3,7 m/s²)
Periada de rotaţie = 1,029 zile pământeşti
Perioada orbitală = 1,881 ani pământeşti
Viteza orbitală = 24,1 km/s
Distanţa faţă de Soare
- Medie = 1,524 ua (227,9 milioane km)
- Maximă = 1,665 ua (249,1 milioane km)
- Minimă = 1,382 ua (206,7 milioane km)
Excentricitatea orbitei = 0,0935
Înclinarea orbitei = 1° 51'
Sateliţi: 2
Albedo = 0,16
Gazul predominant în atmosferă: CO₂
Temperatura: -140/+20 °C!

[modifică] Observaţii

Când ne uităm cu ochiul liber, vedem că Marte alternează de la galben, portocaliu, la roşu, şi variază în luminozitate mai mult decât oricare altă planetă a sistemului solar. În momentele cele mai favorabile - ce apar de două ori la 32 de ani, alternativ la intervale de 15 şi 17 ani, şi întotdeauna între sfârşitul lui iulie şi sfârşitul lui septembrie – suprafaţa planetei se poate vedea detaliat printr-un telescop; chiar şi polii îngheţaţi sunt vizibili.

Pe 10 noiembrie 2084, Soarele, Pământul şi Marte se vor alinia.

[modifică] Nume şi semnificaţii

Planeta îşi poartă numele după zeul roman al războiului. În astronomia babiloniană, planeta a fost numită după Nergal, zeitate a focului, a războiului şi a dezastrelor, probabil datorită înfăţişării sale roşiatice. Când grecii au găsit în Nergal corespondentul zeului Ares, au numit planeta Areos aster (Ἄρεως ἀστἡρ) sau “astrul lui Ares”. Apoi, urmărind identificarea lui Ares în Marte, Areos aster se transformă în stella Martis. În mitologia hindusă, Marte este cunoscut ca Mangala. Planeta mai este numită şi Angaraka, în sanscrită. În ebraică, Marte corespunde lui Ma’adim – “cel ce roşeşte” – de aici şi-a luat numele cel mai mare canion de pe Marte – Ma’adim Vallis.

Simbolul planetei, un cerc cu o săgeată cu vârful în sus, folosit în astronomie, este o reprezentare stilizată a scutului şi a suliţei, folosită de romani. Marte, în mitologia romană era zeul războiului şi patronul luptătorilor. De asemenea, simbolul mai este folosit în biologie, reprezentând sexul masculin.