Partidul Comunist al Uniunii Sovietice
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Comunism  |
|
Şcoli ale comunismului Partide comuniste State comuniste Alte articole |
| editează acest cadru |
Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (în rusă: Коммунисти́ческая Па́ртия Сове́тского Сою́за = КПСС) a fost numele folosit de succesorii facţiunii bolşevice a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Rusia din 1952 până în 1991. Denumirea de Partid Comunist a fost prezent în numele partidului încă din 1918, atunci când bolşevicii au devenit Partidul Comunist al Întregii Rusii (bolşevicii). În 1925 partidul a devenit Partidul Comnunist al Întregii Uniuni (bolşevicii) (Всесоюзная коммунистическая партия (большевиков), ВКП(б));. În 1934 a devenit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (bolşevicii) (PCUS(b) ). În cele din urmă, în 1952, el a devenit Partidul Comunist al Uniunii Sovietice sau, mai simplu, PCUS.
Acest articol urmăreşte istoria partidului din 1918 până la disoluţia sa din 1991. Pentru informaţii despre partidul dinainte de 1918, vezi articolele Bolşevic şi Menşevic.
Odată ce s-a format Internaţionala a treia sau Cominternul în 1919, structura marxist-leninistă centralist democratică a PCUS a fost copiată de alţi membri ai Cominternului, ceea ce a dus la formarea de partide comuniste în întreaga lume.
Pentru cea mai mare parte a istoriei Rusiei Sovietice şi a Uniunii Sovietice, Partidul Comunist a fost nelipsit de la guvernare şi a fost singurul partid politic tolerat de guvern şi de forţele lui de securitate. Ca o consecinţă, istoria URSS şi a PCUS se întrepătrund şi se suprapun. Pentru cei interesaţi de istoria PCUS este interesant să consulte seria de articole Istoria Rusiei.
Cuprins |
[modifică] Structura
[modifică] PCUS(b)
În 1919 a fost creat un Birou Politic, care a avut iniţial cinci membri, având ca sarcină conducerea treburilor zilnice ale partidului. La început, cea mai înaltă instanţă a Partidului era Comitetul Central. Primii membri plini ai Politburo au fost: Lenin, Troţki, Kamenev, Stalin şi Krestinski cu trei membri supleanţi: Buharin, Zinoviev şi Kalinin. De-a lungul celui de-al treilea deceniu, s-au ţinut congrese ale partidului aproape în fiecare an.
[modifică] PCUS
Cea mai înaltă instanţă conducătoare a PCUS era Congresul Partidului, care la început se ţineau anual pentru ca api să devină mai rare, în special pe vremea lui Stalin. Congresul Partidului alegea Comitetul Central care, la rândul lui, alegea Politburo – Biroul Politic. Sub Stalin, cea mai importantă poziţie din partid a devenit cea de Secretar General care era ales de Politburo. În 1952, titulatura de Secretar General a devenit Prim Secretar iar Politburo a devenit Prezidiu, asta până şi-au recăpătat numele în timpul lui Brejnev, în 1966.
În teorie, puterea supremă apoarţinea Congresului Partidului dar, în practică, structura de putere era inversă şi, după moartea lui Lenin, puterea supremă a fost concentrată în mâinile Secretarului General.
La nivelurile de jos, conducerea partidului era asigurată de Comitetele de Partid, partkoms (партком). Un partkom era condus de secretar al partkomului (секретарь парткома). La intreprinderi, colhozuri, instituţii, etc, comitetele erau denumite "partkoms". La nivele mai înalte, comitetele aveau nume abreviate precum: raikoms (райком) la nivelul de raion, obkoms (обком) la nivelul de oblast (cunoscute mai înainte ca gubkoms (губком) pentru gubernii), gorkom (горком) la nivel de oraş, etc.
La nivelurile de jos ale partidului se aflau organizaţiile de bază (первичная партийная организация) sau celulele de partid (партийная ячейка). Erau create în înteriorul oricărei organizaţii de orice fel unde erau cel puţin trei comunişti. Conducerea celulei era denumită biroul partidului (партийное бюро, партбюро). Un birou de partid era condus de un secretar de birou ales (секретарь партбюро).
La celulele de partid mai mici, secretarii erau de regulă angajaţii uzinei/spitalului/scolii corespondente. Organizaţiile suficient de mari erau conduse de secretari cu scoatere din producţie. (освобожденный секретарь), care-şi primeau salariul din fondurile partidului.
[modifică] Calitatea de membru
Calitatea de membru de partid a devenit până la urmă un privilegiu, cu posibilitatea de a accede în elita societăţii sovietice, nomenclatura. Membrii nomenclaturii se bucurau de privilegii speciale: accesul la magazinele cu circuit închis, la staţiunile de odihnă şi la dacea (vilele de protocol), se bucurau de repartizarea preferenţială de apartamente, le era permis să călătorească peste hotare, puteau să-şi trimită copii la cele mai bune şcoli şi puteau obţine cele mai bune slujbe pentru ei. Era practic imposibil să ajungi în elita conducătoare a Uniunii Sovietice fără a fi membru al Partidului Comunist.
Calitatea de membru îşi avea riscurile ei, în mod special pe vreme epurărilor lui Stalin. Calitatea de membru al partidului nu era accesilă oricui. Pentru a deveni membru de partid trebuia să obţii aprobarea diverselor comitete, iar trecutul fiecărui candidat era cercetat cu atenţie. Cum noile generaţii creşteau fără să ştie altceva decât viaţa în URSS, calitatea de membru era în general obţinută după ce se parcurgeau anumite stagii obligatorii. Copilul erau încadrat în mişcarea de pionieri, la vârsta de 14 ani intra în Komsomol (Organizaţia Tineretului Comunist) şi la sfârşit, ca adult, dacă acesta arătase că aderă la disciplina de partid, (sau dacă avea relaţiile potrivite), putea deveni membru de partid.
Atunci când bolşevicii au redenumit partidul drept Partidul Comunist al Întregii Rusii erau aproximativ 200.000 de membri. Pe vremea lui Stalin, partidul s-a angajat într-o amplă campanie de recrutări de noi membri, atât din zona rurală cât şi din oraşe. Această acţiune avea ca scop atât "proletarizarea" partidului cât şi încercarea lui Stalin să-şi întărească baza de susţinere prin depăşirea numerică a veteranilor bolşevici şi prin reducerea influenţei lor în partid.
Până în 1933, partidul avea aproximativ 3,5 milioane de membri dar, ca un rezultat al epurărilor, numărul lor a scăzut la 1,9 milioane până în 1939. În 1986, Partidul Comunist avea peste 19 milioane de membri, aproximativ 10% din populaţia adultă a URSS-ului. Peste 44% dintre mebrii partidului erau clasificaţi muncitori şi 12% ţărani colhoznici. Partidul Comunist al Uniunii Sovietice avea organizaţii naţionale în 14 dintre cele 15 republici ale URSS. În RSSF Rusă nu exista un partid separat, afacerile de partid fiind conduse direct de PCUS.
[modifică] Istoria
Articol principal: Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
Cu unele excepţii, politica Partidului Comunist al Uniunii Sovietice era dictată de Secretarul General. Istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice după moartea lui Lenin poate fi de aceea divizată în epocile lui Stalin, Hruşciov, Brejnev şi Gorbaciov.
[modifică] Sfârşitul conducerii comuniste
Probabilitatea tot mai mare a disoluţiei URSS a condus elementele conservatoare ale PCUS să lanseze lovitura de stat din august din 1991, când Gorbaciov a fost înlăturat temporar de la putere. Pe 19 august 1991, cu o zi înainte de semnarea noului Tratat Unional care dădea o mult mai multă libertate republicilor, un grup care s-a autointitulat Comitetul pentru Starea de Urgenţă a luat în mâini puterea în Moscova, declarând că Gorbaciov este bolnav şi de aceea eliberându-l din funcţie. Vicepreşedintele Ghenadi Ianaiev a fost numit ca preşedinte în funcţie. Comitetul din opt membri includea pe preşedintele KGB, Vladimir Kriucikov, ministru de interne, Boris Pugo, ministrul apărării, Dmitrii Iazov şi primul-ministru, Valentin Pavlov. Lovitura de stat a fost învinsă datorită marilor demonstraţii populare ca şi eforturilor lui Boris Elţân, care a devenit astfel adevăratul om puternic al zilei. Gorbaciov s-a reîntors la Moscova ca preşedinte, dar a deminsionat din funcţia de Secretar General şi şi-a luat angajamentul să cureţe partidul de conservatori. Elţîn a interzis formal Partidul Comunist în Rusia. KGB-ul a fost dizolvat ca şi alte agenţii şi organizaţii ale partidului. Acţiunile lui Elţîn au fost declarate mai apoi neconstituţionale, dar în acel moment URSS încetase să mai existe.
După colapsul Uniunii Soivietice, ruşii care aderaseră la tradiţiile Partidului Comunist, în mod particular aşa cum existase acesta înainte de Gorbaciov, s-au reunit în Partidul Comunist al Federaţiei Ruse.
[modifică] Articole înrudite
- Organizarea Partidului Comunist al Uniunii Sovietice
- Academia de Ştiinţe sociale de pe lingă C.C. al P.C.U.S.
- Partid comunist
- Listă a socialiştilor
[modifică] Legături externe
- en [http://www.xs4all.nl/~eurodos/docu/cpsu-texts/cpsu86-0.htm Programul PCUS la al 27-lea Congres - 1986
