Stalinism
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Acest articol este parte a seriei Comunism  |
|
Şcoli ale comunismului Partide comuniste State comuniste Alte articole |
| editează acest cadru |
Stalinismul este o ramură a teoriei politice şi un sistem politic şi economic introdus de Iosif Vissarionovici Stalin în Uniunea Sovietică. Lev Troţki a descris acest sistem ca fiind totalitar şi această caracterizare a ajuns să fie folosită în mod curent de criticii stalinismului.
Cuprins |
[modifică] Stalinismul ca teorie politică
Termenul "Stalinism" este uneori folosit pentru denumirea unei ramuri a teoriei communiste, dominantă în Uniunea Sovietică şi în ţările din sfera de influenţă a URSS-ului, pe timpul vieţii şi după moartea lui Stalin. Termenul folosit în Uniunea Sovietică şi de cei mai mulţi care i-au susţinut moştenirea este de fapt "marxism-leninism", denotând faptul că Stalin însuşi nu era un teoretician, ci mai degrabă un lector care a scris câteva cărţi într-un libaj lesne de înţeles şi în contrast cu Marx şi Lenin, a adus puţine contribuţii teoretice noi. Mai degrabă, stalinismul este o interpretare a ideilor celor de mai înainte,un anumit sistem politic clamând că aplică acele idei în moduri potrivite cu nevoile de schimbare ale societăţii, aşa cum a fost tranziţia de la "socialismul în pas de melc" de la începutul anilor treizeci la industrializarea forţată a planurilor cincinale. Uneori, termenul compus marxism-leninism-stalinism, (sau învăţăturile lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin), era folosit pentru a demonstra pretinsa moştenire şi succesiune. În acelaşi timp, multe persoane credincioase marxismului sau leninismului, vedeau stalinismul ca o pervertire a ideilor marilor gânditori de stânga. Troţkiştii, în particular,sunt antistalinişti virulenţi, considerând stalinismul o politică contrarevoluţionară care foloseşte marxismul ca scuză.
Staliniştii credeau că Stalin era cea mai înaltă autoritate în materie de leninism (după moartea fondatorului statului sovietic din 1924), deseori subliniind că Lev Troţki nu a intrat în partidul bolşevic până în 1917 şi argumentând că el nu credea în necesitatea existenţei partidului comunist de avangardă. Din 1917 până în 1924, Lenin, Trotsky, şi Stalin apăreau deseori uniţi dar, de fapt, diferenţele ideologice nu dispăruseră niciodată.
În disputa lui cu Troţki, Stalin a micşorat importanţa rolului muncitorilor în ţările capitaliste avansate, (de exemplu, el a postulat că în Statele Unite clasa muncitoare s-a îmburghezit devenind aristocraţi ai muncii). De asemenea, Stalin s-a contrazis cu Troţki în problema rolului ţăranilor, precum în China, unde Troţki dorea o insurecţie urbană iar nu un război de guerilă cu bază în zonele rurale
Cele mai importante contribuţii ale lui Stalin la teoria comunistă au fost:
- Socialism într-o singură ţară,
- Teoria ascuţirii luptei de clasă odată cu dezvoltarea socialismului, un fundament teoretic care justifica represiunea politica a oponenţilor.
[modifică] Politica economică stalinistă
Termenul "stalinism" a fost prima oară folosit de troţkiştii care se opuneau regimului din Uniunea Sovietică. Troţkiştii afirmau ca URSS-ul stalinist nu era socialist, (şi în mod sigur nu era comunist), ci un stat muncitoresc degenerat birocratizat – adica era un stat noncapitalist, în care exploatarea era controlată de o castă conducătoare care, deşi nu stăpânea mijloacele de producţie şi nu era o clasă socială adevărată, se bucura de beneficii şi privilegii obţinute pe spinarea clasei muncitoare. Stalinismul nu ar fi putut exista fără răsturnarea iniţială a capitalismului în timpul Revoluţiei din Octombrie, dar este notabil că Stalin însuşi nu a fost un element activ în această revoluţie, fiind un avocat al colaborării cu guvernul provizoriu, mai degraba decât al cuceririi puterii.
Transformând şi folosindu-se de moştenirea lui Lenin, Stalin a extins sistemul administrativ centralizat din Uniunea Sovietică pe durata durata anilor douăzeci şi treizeci. O serie de două planuri cincinale au dezvoltat masiv economia sovietică. Au apărut creşteri în multe sectoare, în mod special în producţia de cărbune şi de oţel. Societatea sovietică a fost adusă de la o situaţie de înapoiere de zeci de ani faţă de occident, la una de egalitate şi asta în numai treizeci de ani, (cel puţin conform anumitor aprecieri statistice). Unii istorici economici apreciază azi ca a fost cea mai rapidă creştere economică atinsă vreodată
Datorită prestigiului şi influenţei revoluţiei ruse învingătoare, multe ţări, de-a lungul secolului al XX-lea, au căutat o alternativă la sistemul economiei de piaţă şi au urmat modelul politico-economic dezvoltat în URSS. Acestea au inclus atât regimuri revoluţionare şi cât şi post-coloniale din lumea în curs de dezvoltare. După moartea lui Stalin în 1953, succesorul său, Nikita Hruşciov, a repudiat politicile lui, a condamnat cultul personalităţii lui Stalin în discursul secret la Congresul al XX-lea al partidului în 1956, şi a iniţiat destalinizarea şi liberalizarea (în cadrul aceloraşi limite politice). Drept consecinţă, cea mai mare parte a partidelor comuniste din lume, care mai înainte aderaseră la stalinism, l-au abandonat şi, în măsură mai mare sau mai mică, au adoptat poziţia reformatoare moderată a lui Hruşciov. O excepţie notabilă a fost Republica Populară Chineză care, sub conducerea lui Mao Zedong, a intrat în conflict cu "revizionismul" noii conduceri sovietice, ceea ce a dus la ruptura chino-sovietiocă din 1960. Mai târziu, China a urmat în mod independent ideologia maoistă. Albania a luat partea partidului comunist chinez în ruptura chino-sovietică şi a rămas ataşată de stalinism pentru deceniile care au urmat, sub conducerea lui Enver Hoxha.
Unii istorici au trasat paralele între stalinism şi politica ţarului Petru cel Mare. Ambii conducători doreau cu disperare ca Rusia să ajungă din urmă ţările vest-europene. Ambii au reuşit să cucerească noi teritorii, transformând Rusia într-o putere conducătoare a Europei, chiar dacă pentru puţin timp. Alţii îl compară pe Stalin cu Ivan cel Groaznic, cu politica de opresiune (oprichnina) şi de reducere a libertăţii oamenilor de rând.
