Publius Vergilius Maro
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Publius Vergilius Maro (*15 octombrie 70 î.Hr., Andes – †19 î.Hr., Brundisium / azi Brindisi), cunoscut în limba română ca Virgiliu, poet latin, autor al epopeii în versuri Aeneis ("Eneida"), considerată epopee naţională a romanilor. Multe din datele biografice nu sunt sigure, cele mai multe informaţii datează din periada antică târzie sau provin din legende ale evului mediu timpuriu.
Cuprins |
[modifică] Biografie
[modifică] Împrejurări istorice
- 60 î.Hr. - Primul triumvirat: Caesar, Pompeius, Crassus.
- 49 î.Hr.-48 î.Hr. - Războiul civil între Caesar şi Pompeius.
- 43 î.Hr. - Al doilea triumvirat: Octavianus, Marcus Antonius, Lepidus.
- 42 î.Hr. - Bătălia de la Phillippi, triumvirii îi înving pe republicani.
- 31 î.Hr. - Victoria lui Octavianus la Actium împotriva lui Marcus Antonius.
- 27 î.Hr. - Instituirea imperiului (Principatus) sub conducerea lui Octavianus, care primeşte din partea senatului titlul de Augustus (măreţ, grandios, sublim, venerat). Reorganizarea statului roman, asigurarea păcii (Pax romana) şi restaurarea vechilor tradiţii (mos majorum) favorizează o puternică înflorire economică, socială şi culturală ("Secolul lui Augustus").
Virgiliu s-a născut în anul 70 î.Hr. la Andes (probabil Pietole de astăzi), lângă Mantova (Gallia Cisalpină) într-o familie de agricultori. Primeşte însă o educaţie aleasă la Cremona, Mediolanum (azi Milano) şi în sfârşit la Roma, unde studiază Retorica, Medicina şi Astronomia, elev al retorului Marcus Epidius. Frecventează cenaclul lui Asinius Pollio, de factură neoterică. La Neapolis (azi Neapole), studiază greaca cu poetul şi gramaticul Parthenius şi mai ales filosofia cu epicureanul Siron. Din această perioadă datează şi primele încercări literare, scrieri cuprinse în Appendix Vergiliana, poeme minore atribuite tânărului Virgiliu, dar în mare măsură apocrife. Se alătură cercului literar al "poeţilor noi" (poetae novi). Opera De rerum natura a lui Lucreţiu îi serveşte ca model, fără a accepta negarea de către Lucreţiu a imortalităţii sufletului.
Succesul primei culegeri în versuri, Bucolice, precum şi bogata sa cultură, îi înlesnesc accesul în cercul lui Maecena, la îndemnul căruia va scrie celelalte opere. Se bucură de preţuirea împăratului Augustus.
Ultimii 30 de ani ai vieţii îi petrece la ţară, lângă Neapolis, consacrându-se exclusiv creaţiei. Virgiliu moare la Brindisi, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în Grecia.
[modifică] Opera
[modifică] Bucolicele
Bucolicele (de fapt: Eclogae vel bucolica), prima operă aparţinând cu siguranţă lui Virgiliu, sunt compuse din 10 cărţi şi reflectă certe influenţe epicureice. Au fost scrise între anii 42 î.Hr. şi 39 î.Hr. sub influenţa evenimentelor dramatice ale anului 41 î.Hr. când, după campania din nordul Italiei, au fost expropriate terenuri agricole pentru a împropietări pe veteranii bătăliei de la Phillippi. Sub forma unui dialog între doi păstori, Tityrus şi Meliboeus, Virgiliu evocă dificultăţile ţăranilor deposedaţi de pământ. Se pare că poetului însuşi i se confiscase o parte din pământurile familiei, fiindu-i redate la intervenţia împăratului Octavian Augustus în persoană. În poem sunt descrise privelişti naturale, scene din viaţa păstorilor şi agricultorilor, se glorifică virtuţile Romei şi personalitatea lui lui Augustus.
[modifică] Georgicele
Georgicele (Georgica, din Limba greacă: gé "pământ" + érgon "lucrare" = georgós "agricultor"), operă didactică în patru cărţi scrisă în hexametri, compusă între anii 37 î.Hr.-30 î.Hr. la sugestia lui Maecena, cu scopul de a sprijini redresarea agriculturii italice. Astfel, prezentând frumuseţile vieţii şi muncii de la ţară, poetul urmăreşte să readucă pe ogoare mulţimea de ţărani care îşi părăsiseră locurile natale, pentru a deveni "clienţi" ai persoanelor înstărite din Roma. Virgiliu a folosit izvoare din literaturile greacă şi latină: Hesiod Erga kai Hêmerai ("Lucrări şi Zile"), Theophrast Historia Plantarum ("Istoria plantelor"), Cato cel Bătrân De re rustica ("Asupra vieţii la ţară"), Varro Rerum rusticarum sive De agricultura ("Lucruri de la ţară sau Despre agricultură"), Lucreţiu De rerum natura ("Despre natura lucrurilor"). Cele patru cărţi ale operei tratează următoarele teme: I. Cultivarea pământului şi păstoritul; II. Cultivarea plantelor, în special a viţei de vie şi a măslinilor; III. Creşterea animalelor; IV. Descrierea apiculturii, cu o metaforă cuprinzând o viziune stoică asupra vieţii în societate.
[modifică] Eneida
Eneida (Aeneis), alcătuită din hexametri în 12 cărţi, este considerată epopeea naţională a romanilor, bazată pe legenda conform căreia, Enea, erou troian de origine divină (era fiul zeiţei Venus), după căderea Troiei şi lungi peregrinări, ajuns în Laţium pe ţărmurile Italiei, fondează o colonie, din care va rezulta mai târziu Roma. Conform legendei, fiul său, Ascaniu, va întemeia cetatatea Alba Longa. Fiica unui rege al acestei cetăţi, Rea Silvia, va da naştere celor doi gemeni, Romulus şi Remus, fondatorii Romei.
Cele 12 cărţi ale epopeei sunt grupate în două părţi:
- Primele şase cărţi înfăţişează evenimentele care au avut loc în al şaptelea an de rătăciri pe mare. După ce flota lui Enea este aruncată de furtună pe ţărmurile Africii, regina Cartaginei, Didona, îi găzduieşte pe troieni. Didona se îndrăgosteşte de Enea, acesta însă - în urma îndemnului lui Jupiter - o părăseşte pentru a-şi îndeplini menirea întemeierii unui stat înfloritor în Italia. Dezamăgită, Didona se sinucide, aruncându-se de pe o stâncă.
- În ultimele şase cărţi se povesteşte debarcarea lui Enea în Italia, la gurile Tibrului. Aici se căsătoreşte cu Lavinia, fiica regelui din Latium, Latinus. Turnus, conducătoru rutulilor şi logodnicul Laviniei, pregăteşte războiul contra lui Enea. Din această luptă, eroul troian - cu ajutorul lui Jupiter la insistenţele lui Venus - iese victorios, apropiindu-se de îndeplinirea misiunii sale istorice.
Virgiliu a murit înainte de a-şi desăvârşi opera. Augustus o dat ordin legatarilor testamentari ai poetului, Varius şi Tucca, să nu distrugă manuscrisul - cum dorise Virgiliu - ci să-l publice ca atare, cu un minimum de prelucrări. Chiar neadusă la perfecţiune, Eneida a fost recunoscută de la început drept una din capodoperele literaturii, alături de epopeele homerice, Iliada şi Odiseea, care i-au servit ca model, influenţând generaţiile ulterioare de scriitori, până în perioada umanismului.
[modifică] Traduceri în limba română
- Georgicele şi Eneida, trad. de George Coşbuc, anul (?)
- Eneida, trad. de G.I. Tohăneanu, anul (?)
- Eneida, trad. de D. Murăraşu, 1956
- Bucolicele şi Georgicele, trad. de Th. Naum şi D. Murăraşu, 1967
- Eneida, trad. de Eugen Lovinescu, 1967
- Eneida, trad. de Dan Sluşanschi, 2000
[modifică] Bibliografie
- Karl Büchner: P. Vergilius Maro, der Dichter der Römer. Stuttgart 1956
- E. Papu: Studiu introductiv la Eneida, trad. de Eugen Lovinescu. Bucureşti 1967
- Gh. Guţu: Publius Vergilius Maro, Studiu literar. Bucureşti 1970
- E. Cizek: Istoria literaturii latine, vol. I, Vergiliu. Bucureşti 1994
- Pierre Grimal: Vergil: Biographie. Zürich 2000
