Economia Braziliei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Economia Braziliei | ||
|---|---|---|
| Monedă | Real (BRL) (Banca Centrală) | |
| An fiscal | An calendaristic | |
| Organizaţii comerciale | WTO şi SCN | |
| Statistici | ||
| PIB (nominal) | pe locul 73 ( PIB (nominal)) | |
| PIB | 1.482.859 milioane dolari (estimare 2004) | |
| creşterea PIB | 5.1% (2004 est.) | |
| PIB pe cap de locuitor | 8,100 mii dolari(2004 est.) | |
| PIB pe sectoare | agricultură (10.1%), industrie (38.6%), servicii (51.3%) (2004 est.) | |
| Inflaţie | 7.6% (2004 est.) | |
| Populaţie sub limita sărăciei | 37.5% (2003 est.) | |
| Forţa de muncă | 89 milioane de oameni (estimare 2004) (45% din populaţie) | |
| Forţa de muncă după ocupaţie | agricultură (20%), industrie (14%), servicii (66%) (2003 est.) | |
| Şomaj | 11.5% (2004 est.) | |
| Industrii principale | textile, încălţăminte, chimică, ciment, prelucrarea lemnului, conserve, oţel, aeronautică, vehicule cu motor şi componente, alte maşini şi echipament | |
| Parteneri comerciali | ||
| Exporturi | 95 miliarde dolari f.o.b. (2004 est.) | |
| Parteneri principali | USA 22.9%, Argentina 6.2%, China 6.2%, Olanda 5.8%, Germania 4.3% (2003) | |
| Importuri | 61 miliarde dolari f.o.b. (2004 est.) | |
| Parteneri principali | USA 20.1%, Argentina 9.6%, Germania 8.7%, Japonia 5.2%, China 4.4% (2003) | |
| Finanţe publice | ||
| Datorie publică | 775.8 miliarde dolari (52% din PIB) (2004 est.) | |
| Datorie externă | 219.8 miliarde dolari (2004 est.) | |
| Câştiguri | 140.6 miliarde dolari (2004) | |
| Cheltuieli | 172.4 miliarde dolari (2004) | |
| Ajutor economic | 30 miliarde dolari(2002) | |
| editează | ||
Cuprins |
[modifică] Economia
Istoria economică a Braziliei a fost marcată de câteva cicluri succesive de dezvoltare, bazate pe diferite produse. În timpul Primului Război Mondial este încurajată industrializarea. Dupã marea crizã din 1929, Brazilia începe să-şi croiască drumul spre o economie modernă, şi sub influenţa gândirii economice a unui român, economistul Mihail Manoilescu. Între 1945 şi 1974 economia braziliană a crescut, în medie, cu 7,4% pe an, iar între 1970 şi 1980, în ciuda crizelor petroliere, aceastã creştere avea să fie şi mai mare, de 8% pe an, PIB-ul pe cap de locuitor crescând de patru ori şi ajungând la 2200 de dolari americani în 1980. Actualmente, PIB-ul pe cap de locuitor este de circa 5.000 de dolari americani. În anii '90 politica economică a Braziliei s-a bazat pe stabilizarea economică şi deschiderea economiei spre comerţul şi investiţiile internaţionale. Au fost reduse tarifele vamale şi au fost eliminate restricţiile cantitative la import, iar în 1995 Brazilia devenea unul din membrii fondatori ai Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Iunie 1994 marca un punct de cotitură în cadrul procesului de stabilizare economică a Braziliei - lansarea Planului Real.
Acesta avea trei obiective principale:
- controlarea inflaţiei;
- reducerea dezechilibrelor sociale;
- obţinerea unei creşteri susţinute, pe termen lung, a PIB-ului, a investiţiilor, a nivelului de angajare şi a productivităţii.
În 1998 inflaţia ajungea la numai 1,71%, de la peste 2000% în 1993, înainte de lansarea Planului Real. Produsul Intern Brut a crescut, între 1995 şi 1997, cu 17%, iar venitul pe cap de locuitor a crescut în aceeaşi perioadă, în medie, cu 2,6% pe an. De la implementarea Planului Real, investiţiile străine au crescut de circa 15 ori, de la 2,2 miliarde dolari americani în 1994 la 29 miliarde dolari americani în 1999. Cu un PIB de 805 miliarde dolari americani în 1997 şi o valoare asemănătoare în anii următori, economia braziliană, a opta economie a lumii, este dinamică şi diversificată. În 1998 industria era responsabilă pentru 34% din PIB, agricultura pentru 8,4% şi serviciile pentru 57,6%. Exporturile au crescut de la 35,8 miliarde dolari americani în 1992 la 48,1 miliarde dolari americani în 1999, peste 70% din produsele exportate fiind manufacturate.
[modifică] Principalii parteneri comerciali
Principalii parteneri comerciali sunt Uniunea Europeană (29% din comerţul total), SUA (23%), MERCOSUR (Piaţa Comună a Sudului) (14%), Asia (12%), America Latină fără MERCOSUR (8%) etc. La 26 martie 1991 Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay semnau acordul de creare a Pieţei Comune a Sudului (MERCOSUR). Acordul de la Asuncion intra în vigoare la 1 ianuarie 1995. MERCOSUR va deveni o uniune vamală perfectă (taxe vamale zero între membri şi tarif vamal comun cu terţii) în 2004. De la crearea MERCOSUR comerţul Braziliei cu ţările membre a crescut de aproape patru ori, de la 3,6 miliarde dolari americani în 1990 la 13,5 miliarde dolari americani în 1999.
[modifică] Principalele ramuri economice
[modifică] Agricultura
Tendinţele agriculturii braziliene au oscilat în timp, în funcţie de culturile sezoniere, de bumbac, cacao, cauciuc şi cafea care au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea sectorului, alături de trestia de zahăr care a reprezentat sursa permanentă de venituri în agricultură. În perioada anilor ‘70, procesul de modernizare a agriculturii a condus la creşterea productivităţii şi a numărului de produse exportate. Producţia de soia a depăşit producţiile tradiţionale braziliene, cum ar fi cele de cafea, cacao şi zahăr. Ca urmare a stimulentelor acordate de către guvern pentru produsele procesate, au crescut substanţial volumul, valoarea şi varietatea produselor agricole semiprocesate şi industrializate. În decursul anilor ‘80, agricultura a continuat să aibă acelaşi rol important în economia ţării. Acordând scutiri de taxe şi facilităţi la obţinerea creditelor, guvernul federal a promovat o mai mare eficienţă în sectorul agricol. În ultimii 20 de ani, producţia cerealieră s-a dublat, datorită creşterii productivităţii. Ritmul mediu anual de creştere înregistrat în sectorul agricol, agriculturii, conform Institutului Brazilian de Geografie şi Statistică (IBGE), a fost de 3,4%, faţă de numai 1,7% în sectorul industrial. În 1996, rata de creştere a sectorului agricol a fost de 4,1%, iar în 1997 de 1,9%. Diversele programe guvernamentale aplicate în ultimele două decenii, în vederea diversificării recoltelor, au adus rezultate surprinzătoare. Producţia de cereale a crescut în mod semnificativ, recoltele de grâu, orez şi porumb ajungând la 77,6 milioane tone în 1997. Cauciucul, care se constituie ca un element vital pentru exporturile agricole braziliene, ca şi alunele de para, caju, diverse sortimente de ceară şi fibre, au început să fie cultivate în cadrul plantaţiilor. Datele din 1996 (FIPE) indică Brazilia ca cel mai mare producător mondial de cafea, al doilea de fasole, ai treilea de trestie de zahăr şi de porumb şi al patrulea de cacao. Datorită climei variate, Brazilia produce toate tipurile de fructe, de la varietatile tropicale din nord (inclusiv avocado), până la citrice şi struguri, cultivate în principal în regiunile mai temperate din sud. În 1996, producţia de portocale a crescut cu 10,8%, ajungând la 21811 milioane tone, Brazilia fiind astfel cel mai mare producător mondial, urmat de SUA, principalul său concurent. Brazilia este cel de-al doilea producător mondial de carne de bovine (cu toate acestea numai 3% din producţia totală a fost exportată în 1996).
[modifică] Industria
În ultimii 25 de ani, Brazilia a obţinut succese în diversificarea şi extinderea producţiei de bunuri manufacturate şi de consum, telecomunicaţii, procesarea electronică de date, biotehnologie şi noi materiale. Pentru sectoarele cheie, cum ar fi producţia de oţeluri, autoturisme, petrochimie, serviciile publice au avut un rol esenţial nu numai în dezvoltarea sectorului industrial, ci în expansiunea economiei braziliene. Unul dintre noile sectoare industriale braziliene, industria construcţiei de automobile, de fabricare a pieselor de schimb, a înregistrat mari progrese în ultimele două decenii. Începand cu puţine linii de montaj în 1957, sectorul auto produce, în medie, două milioane autovehicule anual, cu componente 100% fabricate în Brazilia, situându-se astfel printre primii zece fabricanţi la nivel mondial. Repartizarea teritorială a fabricilor de autovehicule în Brazilia este:
- Ford -- Rio Grande do Sul
- General Motors -- Rio Grande do Sul
- Audi 01W) -- Parana
- VW (camioane) -- Rio de Janeiro
- Mercedes -- Minas Gerais
- Peugeot -- Rio de Janeiro
- Renault -- Parana
- Chrysler -- Parana
- Honda -- Sao Paulo
- Hyundai -- Bahia
- Asia Motors -- Bahia
Brazilia a pus bazele industriei aeronautice în urmă cu douăzeci de ani. În prezent, succesul aeronavelor proiectate şi fabricate integral în Brazilia de către Embraer, exportate pe toate continentele, poziţionează industria aeronautică braziliană pe locul şase la nivel mondial. Un număr mare de avioane Embraer au fost vândute în SUA şi în Europa occidentală. Embraer produce atât avioane militare (Tucano si Super Tucano cele mai cunoscute), cât şi civile (ERJ 135 pentru 37 pasageri şi ERJ 145 cu capacitate de 50 locuri, pentru acesta din urmă primindu-se comenzi ferme, în 1998 pentru 180 bucăţi).
[modifică] Petrolul şi Petrochimia
Până în 1953, producţia de petrol brut era de cca. 2.000 barili/zi, iar capacitatea internă de rafinare nu depăşea 4.000 barili/zi, Brazilia find astfel dependentă de importuri. În acel an, după multe dezbateri, Congresul National a votat crearea Companiei naţionale de petrol PETROBRAS. Având drepturi exclusive pentru exploatarea petrolului, PETROBRAS a iniţiat identificarea de rezerve de petrol, rafinarea şi distribuirea fiind permisa firmelor private. La începutul anilor ‘90, impulsionată de prima criza a petrolului din anii ‘70, Brazilia triplase producţia de petrol, ajungând în iulie 1994 la o producţie de 690 mii barili/zi. În 1995, producţia a ajuns la 713 mii barili/zi, în 1996 a crescut la 806 mii barili/zi, ajungând la 866 mii barili/zi în 1997. Previziunea pentru decembrie 1998 era de 1,2 milioane barili/zi.
Începând cu 1985, producţia internă de petrol brut a reprezentat aproximativ 55% din consumul naţional, obiectivul fiind atingerea unui procent de 70% înaintea anului 2001. La realizarea acestui obiectiv au contribuit atât consolidarea deschiderii sectorului către iniţiativa privată, prin atragerea de noi investiţii în colaborare cu PETROBRAS sau în proiecte independente, cât şi dezvoltarea şi exploatarea unei noi zone gigante în Bacia de Campos, în Statul Rio de Janeiro cu un potenţial de 1,3 miliarde barili. Costul mediu pe baril este estimat în Brazilia la aproximativ 14 dolari americani.
Industria petrochimică braziliană s-a dezvoltat intens în ultimele decenii. Există în prezent, trei complexe petrochimice în Brazilia, localizate în Statele Bahia (Nord-Est), Rio Grande do Sul (Sud) şi Sao Paulo (Sud-Est), cu o capacitate de producţie totală de etilenă de 1,4 milioane tone/an.
[modifică] Industria de etanol
Pentru echilibrarea consumului de produse finite cu exploatarea petrolului, la sfârşitul anilor ‘60, începutul anilor ‘70 a fost dezvoltat un proiect de identificare de noi alternative viabile pentru înlocuirea derivatelor de petrol. Etanolul extras din trestia de zahăr a fost ales ca alternativă. Obiectivul Programului Naţional de Alcool (Pro-Alcool), creat în 1975, a fost utilizarea etalonului ca substituent al benzinei şi creşterea producţiei pentru uzul industrial. În 1985, când programul funcţiona de 10 ani, au fost investiţi 6,5 miliarde dolari în producţia a 50 miliarde litri de etanol; au fost create 500.000 noi locuri de muncă ; 2,5 milioane autoturisme foloseau etanol pur şi toată benzina era amestecată în proporţie de 20% cu alcool.
În prezent, Brazilia posedă tehnologie şi echipamente capabile să menţină o producţie anuală de 16 miliarde litri de etanol, exportând tehnologie, echipamente şi servicii conexe acestui produs. Diminuându-se nivelul de monoxid de carbon eliberat de vehicule, programul Pro-Alcool contribuie la eforturile Braziliei pentru protejarea mediului înconjurator.
[modifică] Surse de energie
Hidroelectricitatea, lemnul şi produsele din trestie de zahăr acoperă 59% din necesarul de consum energetic al Braziliei. Dotată cu un potenţial hidroelectric estimat la 255 milioane KW, Brazilia a investit treptat în proiectarea şi construirea de baraje, pentru a satisface necesarul de energie al unei economii în creştere.
Prima uzină hidroelectrică a început să funcţioneze în 1889, generând 250 KW, ceea ce reprezenta jumătate din termoelectricitatea generată în acea epocă. În 1997, proporţia era cu totul alta: 54.970 milioane KW proveneau din uzine hidroelectrice, în timp ce 4.790 milioane KW erau generaţi de surse termice. În 1962, capacitatea de producţie energetică instalată a Braziliei era de 5,8 milioane KW. Această capacitate a crescut la 6,8 milioane KW în 1964, 17,6 milioane KW în 1974, 37,3 milioane KW în 1985 şi 63 milioane KW în 1997. Uzina hidroelectrică de la Itaipu, cea mai mare din lume, este localizată pe râul Parana, la graniţa Braziliei cu Paraguay, aproape de cataractele Iguacu, fiind un proiect bilateral între cele două ţări. Tratatul de la Itaipu a fost semnat la data de 26 aprilie 1973. Construcţia a început la jumătatea anilor ‘70 şi în 1985, au început să funcţioneze trei din cele 18 turbogeneratoare (de 700 MW fiecare). Astăzi, cu cele 18 turbogeneratoare funcţionând la intreaga capacitate, producţia de energie a uzinei Itaipu este de 12,6 milioane KW, împartită egal între Brazilia şi Paraguay. Uzina hidroelectrică de la Tucurui, care generează în prezent 3,9 milioane KW, va produce 7,7 milioane KW când va fi terminată. Conform datelor Eletrobras, capacitatea de generare de energie hidroelectrică a Braziliei este estimată la 127.867,6 MW, din care 24,42% sunt în funcţiune sau în construcţie, 35,8% sunt inventariate, iar 39,78% sunt estimative.
[modifică] Producţia de gaz
Studii recente au demonstrat necesitatea de a mări de la 2% la 10% participarea gazului natural la producţia totală de energie a Braziliei. Bolivia fiind ţara vecină cu cele mai mari rezerve de gaz natural, a fost aleasă ca parteneră a Braziliei în construirea anui gazoduct. Acest proiect va creşte productivitatea industriei braziliene şi va aduce îmbunătăţiri în mediul ambiental al zonelor urbane, energia produsă din gaze naturale nefiind poluantă. Proiectul va contribui, de asemenea, la prezervarea pădurilor braziliene, prin substituirea folosirii cărbunelui, contribuind la atragerea de investitori străini în Brazilia. Referitor la transportul gazului natural din Bolivia până în regiunile din sud si sud-est ale Braziliei, se construieşte un gazoduct cu o lungime de 3.403 km. Investiţia totală necesară este de 1,89 miliarde dolari, din care 1,42 miliarde în Brazilia şi 0,47 miliarde în Bolivia.
[modifică] Energie nucleară
În Brazilia există o uzină nucleară în exploatare Angra dos Reis I care generează un volum de electricitate estimat la 14.000 GW/oră, ceea ce reprezintă 2% din totalul de energie produsă în ţară. La jumătatea anului 1999 a intrat în vigoare a doua uzină nucleară braziliană Angra dos Reis II.
[modifică] Câteva sectoare importante
Economia Braziliei este extrem de diversificată, practic neexistând domenii care să nu fie acoperite.
[modifică] Industria automobilelor
Saltul spectaculos al economiei braziliene de după introducerea Planului Real în 1994, s-a reflectat şi în domeniul producţiei de automobile. În ultimii ani s-au produs peste 2 milioane de autovehicule anual, veniturile din exporturile realizate în acest domeniu depăşind constant valoarea de 5 miliarde de dolari. În anul 2000 Brazilia se număra printre primii cinci producători mondiali de automobile. Practic nu există companie multinaţională din domeniu care să nu fie prezentă în Brazilia.
[modifică] Industria aeronautică
Deşi Brazilia a fost unul din pionierii aviaţiei mondiale, adevărata dezvoltare a acestei ramuri a început cu 30 de ani în urmă. Astăzi Brazilia produce avioane integral proiectate şi fabricate aici şi le exportă pe toate continentele. Peste 500 de avioane de producţie braziliană sunt în momentul de faţă în exploatare numai în SUA, şi un număr asemănător în Europa.
[modifică] Industria aerospatială
Şi această industrie a înregistrat o creştere spectaculoasă. Prin intermediul Agenţiei Spaţiale Braziliene şi a Institutului Naţional pentru Cercetări Spaţiale, a fost lansat Programul Spaţial Brazilian, care prevede construirea şi lansarea de sateliţi şi vehicule spaţiale. Brazilia participă, de asemenea, la construirea Staţiei Spaţiale Internaţionale. Diferiţi sateliţi brazilieni evoluează deja pe orbită în jurul Pământului.
[modifică] Proiectele de infrastructură
Planul Multianual (PPA), numit şi Avança Brasil (Înainte, Brazilia), este un program de dezvoltare care prevede cheltuieli de 1,1 trilioane reali (R$) până în 2003, incluzând cheltuielile de personal pentru realizarea a 358 de programe care vor revitaliza şi amplifica reţeaua de servicii de infrastructură ale ţării, mai ales în domeniile transporturilor, telecomunicaţiilor şi energiei electrice. Cu aceste investiţii şi cu previziunea unei creşteri a PIB de 4% în 2000 şi de până la 5% în 2002 şi 2003, guvernul speră să creeze 8,5 milioane locuri de muncă în următorii patru ani. Conform estimărilor IPEA (Institutul de Cercetări Economice Aplicate), în 2000 rata şomajului va scãdea la 5,66%. În privinţa lucrărilor de infrastructură, PPA prevede investiţii de 212,02 miliarde reali în următorii patru ani, astfel: sectorul energetic - 165,32 mld. R$; transporturi - 38,85 mld. R$; telecomunicaţii 6,31 mld. R$; infrastructura hidrografică 3,53 mld. R$. Pentru următorii 8 ani sunt prevăzute investiţii publice şi private în valoare de 317 mld. R$, mai ales în domeniile telecomunicaţiilor, transporturilor şi energiei electrice. Trebuie amintit că Brazilia are un sistem de drumuri de 1,6 milioane km, peste 30.000 km de cale ferată, 46 porturi bine organizate (din care 24 oceanice) şi 62 aeroporturi civile (din care 22 internaţionale). Actualmente, se află în desfăşurare o multitudine de proiecte în domeniul transportului multimodal.
[modifică] Poarta către stele
În superbul oraş Alcantara, alături de impresionantele ruine datând din perioada Imperiului, se înalţă azi o construcţie care contrastează puternic cu vestigiile trecutului. Este vorba de legătura Braziliei cu viitorul: Centrul de Lansări din Alcantara (CLA), poarta către stele a gigantului latino-american. Inaugurată în 1983, baza spatială de la Alcantara va intra în 2002 în clubul select al celor opt centre de lansări spaţiale în regim comercial ale lumii (dintr-un total de 17 existente pe plan mondial). Deci, începând cu această dată, orice ţară sau firmă de pe mapamond, care doreşte să lanseze vehicule spaţiale în scopuri paşnice o poate face de aici. Conştienţi de concurenţa puternică, administratorii CLA promit să ofere preţuri mai mici decât ceilalţi prestatori de astfel de servicii, întrucât pentru primul deceniu al secolului 21 piaţa lansărilor spaţiale în regim comercial este estimată la peste 45 miliarde dolari americani. Un adevărat oraş, CLA ocupă o suprafaţă totală de 620 km2 şi are circa 30 km de şosele interne. După 1989 au fost efectuate de aici 274 lansări de rachete, din care 83 în cadrul unor acorduri de cooperare internaţională. În 1997 şi 1999 au avut loc două lansări eşuate ale unor rachete de fabricaţie braziliană (VLS). Totuşi, procentul de lansări reuşite de la CLA se apropie de 100%. În perioada 1957-1996, spre exemplu, indicele de reuşită al lansărilor a fost de 92,2% pentru Japonia, 91,0% pentru SUA, 86,8% pentru Europa şi 81,4% pentru China. În aprilie 2000 Brazilia semna cu SUA un acord de cooperare în domeniul spaţial, americanii căpătând dreptul de a utiliza CLA pentru lansarea de sateliţi. Mai trebuie amintit că baza de la Alcantara este situată la 200'18 latitudine sudică, deci foarte aproape de Ecuator, deasupra căruia operează sateliţii geostaţionari (majoritatea de telecomunicaţii). Avantajul lansărilor efectuate de la CLA constă si într-o economie de combustibil de până la 30% şi o crestere a sarcinii utile transportate de până la 20% comparativ, spre exemplu, cu lansările efectuate de la Baikonur (Kazahstan). De aceea, se estimează că o mare parte din lansările de sateliţi geostaţionari se va face de la Alcantara, singura bază de lansări spaţiale situată mai aproape de Ecuator decât CLA fiind Kourou (Guyana). În fine, amintim că Brazilia este una din cele 16 naţiuni ce participă la construirea Staţiei Spaţiale Internaţionale.
