Petre P. Carp

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Petre P. Carp (n. 29 iunie 1837, Iaşi – d. 19 iunie 1919) a fost un politician român, membru marcant al Partidului Conservator.

P. P. Carp

[modifică] Biografie

Este trimis încă de copil la Berlin (1850) unde învaţă la Franzosische Gymnasium.

În anul 1858 îşi ia bacalaureatul şi se înscrie la Facultatea de Drept si Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii din Bonn. În anul 1862 revine la Iaşi şi contribuie la punerea bazei societăţii Junimea (primăvara anului 1864).

Deşi a fost numit în postul de auditor onorific la Consiliul de Stat (1865) a participat activ la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea României. La 11 februarie 1866 a fost numit secretar intim al Locotenenţei domneşti, iar ulterior secretar al Agenţiei diplomatice a României la Paris (mai 1867 - iulie 1867).

Adept al ideilor "junimiste" s-a remarcat ca unul dintre fruntaşii Partidului Conservator din acea perioadă. A fost ales în numeroase rânduri deputat şi senator în Parlamentul României. A îndeplinit numeroase funcţii politice în cadrul guvernelor care au succedat la conducerea ţării după plecarea domnitorului Cuza (ministrul Afacerilor Străine, ministru Cultelor si Instrucţiunii, ministru Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor, ministrul Finanţelor) fiind ales de două ori preşedinte al Consiliului de Miniştri.

A activat în cadrul diplomaţiei româneşti îndeplinind funcţiile de agent diplomatic la Viena şi Berlin (martie 1871 - aprilie 1873) şi ulterior la Roma (aprilie - octombrie 1873). În perioada noiembrie 1882 - octombrie 1884 a fost numit Trimis extraordinar şi ministru Plenipotenţiar al României la Viena. În anul 1891 gruparea "junimistă" se desprinde din cadrul Partidului Conservator şi formează Partidul Constituţional, iar Petre P. Carp este ales preşedinte. După fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din România a fost ales preşedinte al Partidului Conservator (21 aprilie 1907 - 14 mai 1913). În timpul Primului Război Mondial a fost unul dintre susţinătorii ideii de intrare a României în război alături de Puterile Centrale. A fost prim-ministru al României de două ori (19 iulie 1900 - 27 februarie 1901 şi 14 ianuarie 1911 - 10 aprilie 1912) din partea Partidului Conservator.

Predecesor: Alexandru G. Golescu	Ministrul Afacerilor Externe 20 aprilie – 14 decembrie 1870	Succesor: Nicolae Calimachi-Catargiu
Predecesor: Gheorghe Cantacuzino	Prim-ministrul României 19 iulie 1900 – 27 februarie 1901	Succesor: Dimitrie Sturdza
Predecesor: Ion I. C. Brătianu	Prim-ministrul României 14 ianuarie 1911 – 10 aprilie 1912	Succesor: Titu Maiorescu