Arthur Schopenhauer
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Filozofi occidentali Filozofia secolului XIX |
|
|---|---|
 |
|
| Nume: Arthur Schopenhauer | |
| Naştere: 22 februarie 1788 Stutthof/Danzig, Polonia | |
| Deces: 21 septembrie 1860 (Frankfurt am Main), Germania | |
| Şcoală/tradiţie: Kantianism , Idealism | |
| Interese principale | |
| Metafizică, Estetică, Fenomenologie, Morală, Psihologie | |
| Idei importante | |
| Voinţă , Rădăcina cvadruplă a raţiunii | |
| Influenţe | A influenţat |
| Kant, Platon, Rousseau, Giacomo Leopardi, Spinoza, Berkeley, Hume, Descartes, Budism, Hinduism |
Wagner, Nietzsche, Wittgenstein, Freud, Jung, Hermann Hesse, Thomas Mann |
Arthur Schopenhauer (n. 22 februarie 1788, Stutthof/Danzig - d. 21 septembrie 1860, Frankfurt am Main), a fost un filozof german, cunoscut - mai ales - prin teoria sa asupra primatului "voinţei" în sfera reprezentării lumii şi în comportamentul uman.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Arthur Schopenhauer s-a născut în 1788 la Danzig (astăzi Gdansk/Polonia), fiu al unui comerciant, care îl destinase şi pe fiul său negustoriei. Împreună cu tatăl, face numeroase călătorii prin Europa. După moartea acestuia în 1809, începe mai întâi studiul medicinei la Universitatea din Göttingen, la care renunţă pentru a se dedica studiului filozofiei. În 1811 pleacă la Berlin, unde audiază cursurile lui Friedrich Schleiermacher şi ale lui Johann Gottlieb Fichte. Se transferă la Iena şi, în 1813, obţine titlul de Doctor în Filozofie cu dizertaţia "Cu privire la rădăcina cvadruplă a principiului raţiunii suficiente" (Über die vierfache Wurzel des Satzes vom zureichenden Grunde). În acelaşi an întâlneşte la Weimar pe Goethe, cu care discută teoria acestuia asupra culorilor. În lucrarea apărută după aceea, "Despre vedere şi culori" (Über das Sehen und die Farben, 1816), expune propria sa concepţie în acest domeniu, în contradicţie cu opiniile lui Goethe.
În 1819, primeşte însărcinarea de a ţine cursuri la Universitatea din Berlin, unde preda şi Hegel, care era în acel timp figura dominantă a filozofiei germane, acum criticat vehement de Schopenhauer. Opera principală a lui Schopenhauer, "Lumea ca voinţă şi reprezentare" (Die Welt als Wille und Vorstellung, 1819) apare în acelaşi an. Predă ca docent la Universitatea din Berlin până în anul 1831, când, din cauza unei epidemii de holeră, a cărei victimă fu Hegel, se refugiază la Frankfurt am Main, unde va trăi retras până la sfârşitul vieţii ca filozof liber. Aici începe studiul filozofiei budiste şi hinduiste precum şi a misticilor creştinismului primitiv, fiind influenţat în special de Meister Eckhart şi Jakob Böhme. În acest timp îi apar lucrările "Voinţa în natură" (Über den Willen in der Natur, 1836), "Cele două probleme de bază ale eticei" (Die beiden Grundprobleme der Ethik, 1841), aforismele grupate în Parerga und Paralipomena (1851). Schopenhauer moare în Frankfurt la 21 septembrie 1860.
[modifică] Opera filozofică
[modifică] Lumea ca voinţă şi reprezentare
Sub influenţa lui Platon şi a lui Immanuel Kant, Schopenhauer se situează în problema teoriei cunoaşterii pe poziţia idealismului. Dar în cadrul acestei concepţii, Schopenhauer îşi susţine propriile sale vederi şi combate filozofia lui Hegel. Bazat pe achiziţiile ştiinţelor naturale, dezvoltă un punct de vedere original asupra fiziologiei percepţiei. După Schopenhauer, lumea exterioară există numai în măsura în care este percepută şi prezentă în conştiinţa omului, deci ca reprezentare. El nu este totuşi întru totul de acord cu Kant, care considera că "lucrul în sine" (das Ding an sich) ar fi mai presus de orice experienţă sensorială şi în consecinţă nu poate fi cunoscut. Schopenhauer susţine că Voinţa stă la baza reprezentării lumii, având o puternică forţă lipsită de raţiune şi de scop. Spre deosebire de Hegel, consideră că lumea şi istoria sunt lipsite de sens şi de o ţintă finală. Voinţa stă nu numai la baza acţiunilor omului, ci determină întreaga realitate, organică sau anorganică. Voinţa se manifestă în lumea animală ca forţă vitală şi ca impuls spre înmulţire. Această teorie asupra "primatului Voinţei" reprezintă ideea centrală a filozofiei lui Schopenhauer şi a avut, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în actualitate, o influenţă crescândă asupra gîndirii filozofice.
[modifică] Estetica
Concepţiile lui Schopenhauer asupra literaturii şi artei sunt o consecinţă directă a pesimismului său şi a influenţei filozofiei budiste. Voinţa este un impuls existenţial care nu dă nicio satisfacţie, dimpotrivă, creind permanent noi necesităţi ce nu pot fi în întregime satisfăcute, devine o sursă de suferinţă. De aceea nu poate exista o fericire de durată, viaţa este o vale a plângerii, plină de dureri. La un nivel superior, însă, omul se poate sustrage dictatului Voinţei, reuşeşte să se elibereze pe sine însuşi. Liberarea de suferinţă se realizează prin negarea Voinţei, care poate fi obţinută prin contemplaţia artistică sau prin asceză, renunţare şi meditaţie. Prin artă, omul scapă de sub dominaţia Voinţei şi devine un "subiect pur şi pasiv al cunoaşterii".
[modifică] Concepţii asupra moralei
În timp ce omul se poate elibera doar temporar de cătuşele Voinţei prin contemplaţia artistică, concepţia etică a lui Schopenhauer dă soluţia negării durabile a Voinţei. Spre deosebire de Kant, etica lui Schopenhauer nu se bazează pe raţiune şi pe legile morale, el vede în "milă" singura modalitate a comportamentului moral. Prin compătimire şi înţelegerea suferinţei lumei, omul îşi depăşeşte egoismul şi se identifică cu semenii săi (Über die Grundlage der Moral, 1840). Metafizica lui Schopenhauer poartă eticheta budismului, tot astfel etica sa este impregnată de concepţia budistă asupra lumii şi de misticismul creştin.
[modifică] Influenţele filozofiei lui Schopenhauer
La apariţia operelor sale, Schopenhauer nu s-a bucurat de o atenţie deosebită. Mai târziu însă a căpătat mulţi discipoli. În domeniul filozofiei a exercitat o influenţă deosebită asupra gândirii lui Friedrich Nietzsche, Henri Bergson, Ludwig Wittgenstein, Emil Cioran, în literatură se recunoaşte influenţa lui Schopenhauer asupra operelor lui Lev Tolstoi, Mihai Eminescu, Marcel Proust, Thomas Mann. În psihologie ideile sale au fost preluate de Eduard von Hartmann şi Sigmund Freud.
[modifică] Referinţe
- I. Petrovici, Schopenhauer, Bucureşti, 1937
