Guiana Franceză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Guiana Franceză este un departament de peste mări al Franţei (département d'outre-mer, prescurtat DOM) situat în Nordul Americii de Sud. Ca toate celelalte DOM-uri, Guiana Franceză este una dintre cele 26 regiuni ale Franţei, fiind totodată o parte integrantă a Republicii Franceze şi a Uniunii Europene. Este cea mai mică entitate politică din America de Sud şi se învecinează cu Oceanul Atlantic la nord, cu Brazilia la est şi la sud şi cu Surinam-ul la vest (o parte din frontiera cu Surinam-ul este disputată). Ca o curiozitate, frontiera cu Brazilia este cea mai lungă frontieră a Franţei cu o lungime de 673 km.

Cuprins 1 Geografie 2 Istorie 3 Administraţie 4 Demografie 5 Economie 6 Cultura 7 Legături externe

[modifică] Geografie

Guiana Franceză poate fi separată în două regiuni geografice: în nord o fâşie de coastă unde locuieşte majoritatea populaţiei şi o pădure tropicală foarte densă şi aproape inaccesibilă în partea centrală şi de sud, cu înălţimi ce cresc gradual către frontiera cu Brazilia. Cel mai înalt vârf are 851m şi se numeşte Bellevue de l'Inini. În largul coastelor se găsesc o serie de insule, două arhipelaguri fiind mai importante: Îles de Rémire şi Îles du Salut.

Reţeaua hidrografică a Guianei Franceze este foarte dezvoltată. Barajul Petit-Saut aflat în regiunea de nord formează un lac artificial şi o hidrocentrală alăturată produce energia electrică necesară regiunii. O problemă cronică este afluxul de emigranţi ilegali şi de căutători de aur dinspre Brazilia şi Surinam. Graniţa cu Surinam-ul este formată de râul Maroni care curge prin pădurea tropicală şi este dificil de patrulat de către Jandarmeria Franceză. Mineritul ilegal de aur generează poluare, în special cu mercur, şi este de asemenea cauza de alcoolismului idicat şi a numărului mare de cazuri de boli transmisibile pe cale sexuală.

Climatul este climat ecuatorial umed, cu o temperatură medie anuală de 26°C, ce prezintă variaţii sezoniere de doar 2°C. Sezoanele sunt succesiuni de perioade uscate cu perioade umede, existând 4 astfel de succesiuni anuale: un sezon de ploi importante din aprilie în august, un sezon usct din august în noiembrie, un nou sezon ploios din noiembrie în februarie şi un sezon uscat din februarie în aprilie. Acest climat este propice dezvoltării pădurii tropicale ce acoperă 95% din teritoriu.

[modifică] Istorie

Înainte de 1492 regiunea Guianei era populată de numeroase triburi amerindiene, cele mai importante fiind triburile Caribilor. Regiunea a fost descoperită de Cristofor Columb în cel de al treilea voiaj în America în 1498 iar în 1499 şi 1500 regiunea este explorată de către spaniolul Vicente Yañez Pinzon. Regiunea guianelor nefiind inclusă în tratatul ce delimita zonele de influenţă portugheză şi spaniolă în America, este locul de instalare al unui grup de colonişti francezi în 1503.

În Secolul XVII au loc numeroase tentative de colonizare, mai mult sau mai puţin reuşite. Este debutul perioadei coloniale, noua activitate principală fiind cultura trestiei de zahăr, numeroşi sclavi negrii africani fiind aduşi pentru a muncii pe plantaţii. Numeroase dispute au loc între francezi, olandezi, britanici şi portughezi asupra suveranităţii şi delimitării teritoriului francez. Tentativele de colonizare continuă şi în Secolul XVIII dar cele mai multe eşuează din cauza lipsei infrastructurilor de primire a colonilor şi datorită bolilor tropicale.

În urma Revoluţiei franceze teritoriul devine loc de deportare al prizonierilor şi al deţinuţilor politici. În perioada Războaielor napoleoniene guiana eset ocupată de către portughezi, dar este eliberată odată cu abdicarea lui Napoleon. În urma elibăerării sclavilor la jumătatea Secolului XIX regiunea duce o lipsă acută de forţă de muncă, astfel că, Napoleon al II-lea decide să înceapă o politică de trimitere a deţinuţilor francezi în lagăre de muncă. Regiunea devine astfel celebră datorită condiţiilor dure de viaţă şi a procentului foarte mic de supravieţuitori. Un petitenciar din Guiana este locul de detenţie al lui Alfred Dreyfus la sfârşitul secolului XIX. Un alt eveniment important este descoperirea aurului, ce duce la un aflux de imigranţi, în special din Antile şi la o nouă dispută cu Olanda asupra frontierei teritoriului. Tot pentru sporirea forţei de muncă, în regiune sunt aduşi numeroşi muncitori din Asia de sud sau China.

Începoutul Secolului XX a adus o nouă goană pentru aur, peste 10.000 de persoane venind în pădurile Guianei în căutarea preţiosului metal. Un scandal apărut în Franţa asupra modului de tratament a deţinuţilor în Guiana duce la închiderea centrelor de detenţie în 1953 la sfârşitul celui de al doilea război mondial. În timpul acestuia, Guiana s-a declarat în favoarea regimului de la Vichy, trecând de partea forţelor aliate doar în 1943. În 1946 regiunea devine un departament francez iar în 1963, după independenţa Algeriei se pune problema constuirii unui nou centru spaţial francez, pentru a-l înlocui pe cel din deşertul algerian. Guiana este locul în care a fost dezvoltat începând cu 1965 centrul spatial de la Kourou, actualmente principala bază de lansare a programului spaţial european.

[modifică] Administraţie

Guiana Franceză este un departament de peste mări francez, condus, ca toate clelalte departamente franceze, de către un consiliu general, de 19 membrii, ales prin vot universal. Împreună cu Guadelupa şi Martinica departamentele formează Departamentele franceze din America (franceză Départements français d'Amérique). De asemenea, Guiana Franceză este una dintre cele 7 regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene, fiind cea mai mare dintre acestea, singura neinsulară şi totodată o regiune cu unele ditre cele mai lungi frontiere ale UE. Din 2003, în urma unei reforme constituţionale, Guiana franceză a devenit o regiune, cu aceleaşi puteri cu ale unei regiuni franceze, formată dintr-un singur departament şi condusă de un consiliu regional format din 34 de membrii.

Reprezentantul guvernului francez este prefectul, bazat în reşedinţa Guianei, Cayenne. Guiana are 3 posturi în Parlamentul Franţei, 2 de deputat şi 1 de senator. De asemenea, ca regiune ultraperiferică locuitorii participă la alegerile pentru Parlamentul European în cadrul circumscripţiei electorale Franţa de peste mări.

Guyana este subdivizată administrativ asemenea celorlalte departamente franceze în 2 arondismente, 19 cantoane şi 22 comune.

[modifică] Demografie

Conform estimărilor, populaţia Guianei franceze era de 199.500 persoane în iulie 2006, înregistrând o puternică creştere faţă de recensământul din 1999 când se înregistrau 157.000 persoane. Populaţia este tânără, în 1999 43,3 % din populaţie având sub 20 ani. Conform prognozelor, se estimează că în 2030 populaţia Guianei franceze va depăşii 425.000 de persoane, datorită de asemenea şi unei puternice imigraţii, deseori calndestine şi în special din ţările limitrofe: Brazilia, Surinam, Haiti, Guiana. Atractivitatea regiunii se datorează rezervelor de aur, a unui sistem de sănătate proformant, a unui sistem educaţional avansat şi de salarii mult mai atractive decât cele oferite în regiune.

Datorită numărului mare de imigranţi este greu de cunoscut populaţia exactă, iar datorită sistemului francez, care nu ţine cont de etnie la efectuarea recensămintelor, datele despre compoziţia etnică sunt doar aproximative. Se estimează la peste 80 numărul naţionalităţilor diferite ale indivizilor ce locuiesc în Guiana, iar în ceea ce priveşte apartentnţa etnică principalele rupuri sunt:

• creolii guianezi, reprezintă aporximativ 40% din populaţie. Ei sunt descendenţi ai sclavilor africani, ce s-au amestecat cu populaţia europeană sau cu cea indigenă;
• creolii originari din alte zone ale Americii, Haiti, Brazilia, Surinam, Guiana, reprezintă aproximativ 20% din populaţie;
• europenii, în principal originari din Franţa metropolitană reprezintă aproximativ 12% din populaţie;
• numeroase triburi amerindiene locuiesc în partea de sud a regiunii, cele mai importante triburi fiind: Arawak, Palikour, Kali'na, Wayana, Wayampi şi Emerillons. Reprezintă cam 3% din populaţie, sau 4.500 persoane;
• Triburile de negrii Marron: Saramaca, Paramaca, Boni şi Ndjuka. Sunt descendenţi ai sclavilor africani, ce s-au refugiat în pădurile tropicale unde au format societăţi tribale similare celor africane. NUmărul lor este estimat la aproximativ 4.000 persoane;
• H'mongii, sosiţi în 1977, reprezintă aporximativ 2.000 persoanes, sunt o populaţie originală din sudul Chinei, refugiaţi în ţările asiei de sud-vest, unde au obţinut statutul de refugiaţi politici şi au fost deplasaţi în diverse state, printre care şi aici;
• restul populaţiei este formată din chinezi, libanezi, indieni, indonezieni şi peruvieni.

Religia predominantă este catolicismul, cu excepţia triburilor amerindiene şi triburilor marron care şi-au păstrat credinţele. Estimarea populaţiei acestora din urmă este dificilă datorită caracterului nesedentar al modului lor de viaţă. Arealul lor nu respectă graniţele actuale între state, ei fiind într-o continuă mişcare în funcţie de nevoile lor economice. Problema amerindienilor este una foarte delicată, afluxul mare de imigranţi clandestini distrugându-le şi mai mult modul de viaţă tradiţional.

[modifică] Economie

Guiana Franceză este puternic dependentă de subvenţiile venite din partea Franţei. Principala industrie este pescuitul (cu aproximativ trei sferturi din exporturi), mineritul în principal după aur şi industria forestieră. Este foarte puţină industrie, existând în principal mici uzine de prelucrare a bunurilor agricole sau a lemnului, iar agricultura este subdezvoltată datorită lipsei de suprafeţe cultivabile şi datorită mediului tropical ce nu permite anumite culturi, cele mai importnate fiind trestia de zahăr, orezul şi maniocul. Turismul, în special eco-turismul, a început să se dezvolte în ultima perioadă. Şomajul este o mare problemă, fiind aproximativ între 20% şi 30%.

Centrul Spaţial European de la Kourou contribuie cu aproximativ 25% din Produsul Intern Brut şi angajează aproximativ 1.700 de persoane. Este operaţional din 1968 şi este unul dintre cele mai bine poziţionate centre de lansare a rachetelor, fiind situat în apropierea Ecuatorului, la 5°3' latitudine nordică, iar direcţia optimală de lansare este în direcţia mării. Centrul este baza de lansare a Agenţiei Spaţiale Europene, a programului spaţial francez şi a companiei comerciale Arianespace.

[modifică] Cultura

Principalele atracţii ale Guianei franceze sunt jungla tropicală, în care a început să se dezvolte ecoturismul. În Secolul XIX numeroase triburi amerindiene au migrat spre această regiune în urma persecuţiilor de către coloniştii din celelalte regiuni ale Americii de Sud. Acest lucru a contribuit la o bogăţie culturală excepţională a acestui mediu, unul dintre ultimele vestigii vii ale culturilor precolumbiene amazoniene. Un alt lucru important în guana franceză sunt vestigiile penitenciarelor de muncă forţată, în special cele din insulele din largul coastei, multe dintre ele găzduind deţinuţi notorii. În oraşele de coastă, populaţia este similară celei din celelate insule caraibiene, existând şi aici simbioza creolă între cultura europeană şi cea africană. Carnavalul din Guiana franceză, desfăşurat anual din ianuarie până în februarie este unul dintre evenimentele importante ale regiunii.

[modifică] Legături externe

• fr Consiliul regional Guiana Franceză
• fr Prefectura Guyana
• fr Comitetul de turism din Guiana
• en Guiana franceză la CIA World Factbook