Martinica

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Martinica (franceză Martinique) este o insulă în partea estică a Caraibelor. Este un departament de peste mări al Franţei (département d'outre-mer, prescurtat DOM). Ca toate celelalte DOM-uri, Martinica se constituie într-una dintre cele 26 de 26 regiuni ale Franţei (région d'outre-mer) şi este totodată o parte integrantă a republicii şi de asemenea parte a Uniunii Europene ca o Regiune ultraperiferică.

Cuprins 1 Geografie 2 Istorie 3 Administraţie 4 Demografie 5 Economie 6 Cultura 7 Legături externe

[modifică] Geografie

Insula are o suprafaţă totală de 1.128 km² şi este orientată pe o axă nord-vest - sud-est pentru o lungime totală de aproximativ 60 km şi o lărgime maximă de 20 km. Insula este situată în arhipelagul Antilelor Mici, între insula Dominica la nord şi insula Sfânta Lucia la sud. Este situată la 7000km de coastele Europene şi la 400 km de coastele Americii de Sud.

Relieful este accidentat, insula fiind de origine vulcanică. Partea din nordul insulei este o zonă umedă cu o vegetaţie luxuriantă şi cu un relief abrupt, Muntele Pelée, punctul culminant al insulei cu o altitudine de 1.397m, fiind situat în mijlocul acestei zone. Acesta este un vulcan activ, ultima erupţie având loc în 1902. În 8 mai, în acel an, erupţia a luat prin surprindere oraşul Saint-Pierre, aflat pe coasta de vest a insulei, la poalele vulcanului, omorând aproape toată populaţia, refugiaţii precum şi persoanele din vapoarele din portul oraşului, pentru un total între 28.000 şi 30.000 persoane. Numărul supravieţuitorilor este infim de mic, doar 2, sau după unele surse 3 persoane fiind găsite în viaţă.

Sudul insulei este mai puţin abrupt cu o atmosferă mia puţin umidă şi vegetaţie mai puţin abundantă. Din punct de vedere al climatului, anul se divide în două sezoane distincte de durate inegale: Sezonul uscat, din noiembrie în iulie şi sezonul umed, din august în octombrie. Vânturile sunt constante, suflând constant, mai puternic înspre dimineaţă, şi ajută la temperarea senzaţiei de căldură umidă legată de climatul tropical. Temperatura medie este de 26°C, lunile cel mai calde fiind între martie şi aprilie, iar cele mai răcoroase fiind decembrie şi ianuarie.

Insula nu mai posedă decât un număr mic de specii animale indigene, cele mai multe din speciile existente fiind introduse în perioada colonială. Există numeroase specii de păsări printre care 4 specii de colibrii specifici Martinicăi iar datorită climatului tropical ţănţarii sunt nelipsiţi. Fauna acvatică în schimb este foarte bogată, fiind formată dintr-o multitudine de specii de peşti tropicali, corali, stele de mare, etc. Vegetaţia este bogată, insula fiind numită şi "insula florilor". Partea nordică este ocupată de o vegetaţie luxuriantă formată din păduri de Acaj, Mahon şi altele, vegetaţia mai mică fiind formată din ferigi arborescente, unele de 2 m înălţime, şi alte ierburi şi liane. În partea de sud, există plante xerofile, şi ierburi înalte. Palmierii, importaţi din America de Sud sau din regiunea Oceanului Indian sunt des întâlniţi pe insulă şi fac parte din peisaj actualmente.

[modifică] Istorie

Ultima populaţie indigenă a insulei a fost tribul amerindian al Caraibilor. Cristofor Columb a văzut insula în 1493 în cel de al doilea voiaj în America dar nu a debarcat decât în 1502 în cel de al patrulea voiaj. Insula nu a fost colonizată de către spanioli, primii colonişti europeni fiind francezii ce au fondat o aşezare pe insulă la iniţiativa lui Pierre Belan d'Esnambuc în 1635. Ulterior, nepotul său, Jacques-Dyel du Parquet, a cumpărat insula şi a dezvoltat o colonie bogată iar în 1658 insula devine parte a coroanei franceze. Economia se baza pe produţia de zahăr, cocaină şi cafea iar principala forţă de muncă a insulei au fost sclavii negrii din Africa de Vest.

Olandezii şi englezii au încercat în mai multe rânduri să ocupe insule ţi au încurajat comerţul cu diverse tipuri de droguri. În timpul Războiului de şapte ani, între 1762 şi 1763, apoi după Revoluţia franceză, între 1794 şi 1802 şi apoi iar în timpul războaielor napoleoniene între 1809 şi 1814 insula a fost ocupată de către britanici.

Sclavagismul a fost interzis în 1848 iar ulterior în insulă au fost aduşi muncitori din India şi China. În timpul regimului lui Napoleon al III-lea insula a fost marcată prin returul la un sistem centralizat şi anihilarea puterii locale. Ulterior, în anii 1880, în insulă au avut loc reforme importante, cum ar fi introducerea libertăţii presei şi a sufragiului universal.

În timpul primului război mondial locuitori din insulă au fost mobilizaţi şi au participat la marile bătălii ale războiului. În 1938 consiliul general al insulei votează pentru asimilarea integrală a statutului departamental, lucru ce a trebuit să aştepte până la sfărşitul anilor 1940. În timpul celui de al doilea război mondial, între 1940 şi 1943 insula afost controlată de Regimul de la Vichy iar ulterior a fost controlată de către forţele armate ale Franţei Libere.

[modifică] Administraţie

Ca un departament de peste mări francez, Martinica este condusă de către un consiliu general ales prin vot universal. Împreună cu Guadelupa şi Guyana Franceză departamentele formează Departamentele franceze din America (franceză Départements français d'Amérique). de asemenea, Martinica este una dintre cele 7 regiuni ultraperiferice ale Uniunii Europene. Din 2003, în urma unei reforme constituţionale, Martinica a devenit o regiune, cu aceleaşi puteri cu ale unei regiuni franceze. Martinica este o regiune formată dintr-un singur departament, condusă de un consiliu regional. În 2003 a fost propusă o reformă administrativă ce presupunea reorganizarea Martinicăi într-o comunitate teritorială cu un consiliu unic ce înglobează puterile celor două consilii deja existente. Reforma a fost supusă unui referendum, respuns cu 50,48% în data de 7 decembrie 2003.

Reprezentantul guvernului francez este prefectul, bazat în reşedinţa martinicăi, Fort de France. Martinica are 6 posturi în Parlamentul Franţei, 4 de deputat şi 2 de senator. De asemenea, ca regiune ultraperiferică locuitorii participă la alegerile pentru Parlamentul European în cadrul circumscripţiei electorale Franţa de peste mări. Partidele politice locale pot fi clasificate în trei categorii, partide asimilaţioniste, ce doresc apropierea de Franţa, partide autonomiste, ce doresc o mai mare autonomie a Martinicăi în cadrul Republicii Franceze şi partide independentiste.

Martinica este subdivizată administrativ asemenea celorlalte departamente franceze în 4 arondismente, 45 cantoane şi 34 comune. Împreună cu celelalte departamente de peste mări, sunt singurele departamente franceze cu un număr mai mare de cantoane decât comune.

[modifică] Demografie

La recensământul din 1999, populaţia Martinicăi era de 381.427 locuitori, pentru o suprafaţă de 1.128 km², ceea ce înseamnă o densitate a populaţiei de 338 loc/km², spre deosebire de o densitate de 106 la nivel naţional al Franţei. Majoritatea populaţiei este de originea neagră, urmaşi ai sclavilor africani, aproximativ 45%. Aproximativ 15% din populaţie este de origine europeaă, restul fiind formată din descendenţii muncitorilor indieni, chinezi sau sunt metişi, Martinica fiind o regiune cu un puternic metisaj.

[modifică] Economie

Economia Martinicăi se bazează pe agricultură, turism, industria uşoară şi servicii. Turismul este o activitate cheie, împreaună cu serviciile reprezentând 83% din PIB. Agricultura a fost până la mijlocul Secolului XX domeniul principal de activitate al insulei, cultura tradiţională fiind cea a trestiei de zahăr. Datorită scăderii rentabilităţii economice, aceasta a fost treptat înlocuită cu alte tipuri de culturi gen banane (actualmente principalul produs de export), flori şi altele. Actualmente, contribuţia agriculturii reprezintă doar 6% din PIB fiind devansată şi de industrie cu 11% din PIB. În 2005 PIB-ul total al insulei era de 6,177 miliarde dolari, ceea ce corespunde la 14.400 dolari per locuitori, sau 70% din media Uniunii Europene, situând Martinica În zona regiunilor sărace, astfel fiind o regiune cu importante investiţii structurale din partea UE. Balanţa comercială este puternic deficitară, cu 2,5 miliarde USD valoare mărfuri de export pentru 12,8 miliarde USD valoare mărfuri de import, acest deficit fiind acoperit anual de către subvenţii din partea Franţei. Şomajul este destul de ridicat de peste 25% din populaţia lucrătoare în anul 2005, adică aporximativ 50.000 persoane.

În ciuda acestor date, martinica prezintă o creştere economică foarte importantă, fiind a doua insulă bogată din Antilele Mici după Barbados. Pentru îmbunătăţirea situaţiei economice, Martinica a sporit schimburile economice cu vecinii săi din continentul American, fiind actualmente al doilea port din Caraibe şi beneficiind de o serie de infrastructuri la nivelul ţărilor foarte dezvoltate (universităţi şi centre de cercetare, centre spitaliere la nivel mondial, comunicaţii moderne). De asemenea beneficiează şi de o serie de indici demografici benefici: creştere demografică importantă şi o rată de alfabetizare importantă pentru regiune de 97,7%.

[modifică] Cultura

Fiind un departament de peste mări al Franţei, cultura Martinicăi este un amestec de influenţe europene şi caraibiene. Limba oficială este limba franceză, dar limba creolă, ce incorporează multe elemente de spaniolă, engleză, portugheză şi limbi africane, este vorbită de mulţi locuitori. Muzica antileză este un element important al culturii locale, existând numeroase concerte, festivaluri şi carnavale de-a lungul anului. Bucătăria este şi ea un amestec al bucătăriei franceze cu cea creolă, existând numeroase restaurante unde se servesc fructe de mare şi alte specialităţi regionale dar şi numeroase restaurante cu specific regional francez sau braserii în stil parizian.

Majoritatea populaţiei este de origine africană, urmaşi ai sclavilor aduşi în perioada colonială. Spre deosebire de celelalte insule caraibiene, locuitorii beneficiează de un nivel de viaţă superior, având acces la studii, inclusiv în Franţa metropolitană datorită burselor statului francez. Astfel, Martinica este considerată intelectualitatea antilelor, numeroşi artişti, scriitori şi alţi intelectuali fie fiind originari din insulă, fie sunt rezidenţia ai acesteia.

[modifică] Legături externe

• fr Consiliul general
• fr Consiliul regional
• fr Prefectura
• fr Martinica în cifre, conform institutului statistic naţional francez
• fr Situl Oficiului de turism

Coordonate: 14°40′N 61°00′W