Adevăr

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Cuprins 1 Definiţii 2 Teoriile adevărului 2.1 Teoria pragmatistă 2.2 Teoria deflaţionistă 2.3 Teoria asupra originii adevăratului şi falsului 3 Istorie 4 Valori de adevăr 5 Vezi şi 5.1 Adevărul în logică 5.2 Teorii ale adevărului 5.3 Teoreticieni principali

[modifică] Definiţii

Pentru a răspunde la întrebarea ce este adevărul? deosebim :

A. ceea ce noi spunem că este adevărat sau fals: cui atribuim noi calitatea de a fi adevărat ? care este natura realităţilor cărora le dăm consimţământul nostru şi le numim adevărate ?

• propoziţii ;
• credinţe ;
• gânduri şi opinii ;
• dar cu siguranţă nu răscrucile, caz în care raţiunea noastră judecă şi alege.

Adevărul pare atunci să se exprime în limbă şi să nu existe în afara ei ; astfel, să spunem despre ceva că este adevărat înseamnă să facem literalmente adevărul.

B. mijloacele de distingere între adevărat şi fals şi de a califica ceva ca fiind adevărat sunt : raţiunea (gândirea), înţelegerea, legile logicii, etc.

În consecinţă putem propune următoarele distincţii :

1. Adevărul material, care reprezintă corespondenţa între ceea ce este şi judecata care a dus la enunţarea sa în propoziţie : această corespondenţă este confirmată de experienţă. Dar natura acestui tip de adevăr este variabilă, pentru că acesta poate fi un adevăr obiectiv, relativ, subiectiv, etc., după teoria cunoaşterii care îl susţine (realism, relativism, criticism, etc).

2. Adevărul formal, care reprezintă validitatea concluziilor unui sistem ipotetico-deductiv, apărute prin intermediul regulilor de deducţie aplicate unor postulate şi axiome admise. Acest tip de adevăr nu depinde de conţinutul propoziţiilor (vezi articolul logică) şi depinde de acordul său cu înţelegerea. În acest caz, adevărul este un adevăr de corespondenţă şi este prioritar pentru că nu depinde de experienţă.

Acest ultimp punct permite introducerea unei noţiuni : adevărurile pur formale sunt denumite adevăruri analitice. Adevărurile care se trag din experienţă sunt denumite adevăruri sintetice Les vérités tirées de l'expérience sont quant à elle des vérités synthétiques, pentru că noi legăm termenii pe care îi presupunem a aparţine unor fiinţe, a căror existenţă este contingentă.

3. Adevărul metafizic care, se bazează în condiţiile sale pe ipoteza existenţei unui sistem de referinţă ontologic în fiinţa oricărei persoane. În acest caz, distingem adevărul absolut şi adevărul relativ.

4. Adevărul unei credinţe sau a unei opinii, care reprezintă veridicitatea unei propoziţii care se acord cu un ansamblu de credinţe care existau înaintea sa. Acest tip de adevăr este denumit adeseori adevăr coerent.

[modifică] Teoriile adevărului

[modifică] Teoria pragmatistă

[modifică] Teoria deflaţionistă

Teoria deflaţionistă a adevărului spune că nu există nici o diferenţă în a zice că o propoziţie p este adevărată şi a zice că p. Adevărul, din acest punct de vedere, nu are nici un aport în ceea ce afirmăm. În consecinţă, dacă spunem că : cerul este albastru, aceasta implică : acesta este cazul în care cerul este albastru.

[modifică] Teoria asupra originii adevăratului şi falsului

Prima apariţie a Adevăratului şi Falsului pare să-şi aibă originea în povestire ; se spunea că o povestire este adevărată, cânt faptele apărute în ea s-au întâmplat cu adevărat ; falsă, când faptele apărute în ea nu s-au întâmplat în nici un procent. Mai târziu, filozofii au folosit cuvântul pentru a desemna acordul dintre o idee şi un obiect ; astfel, se spunea despre o ideee că este adevărată dacă aceasta descria un obiect aşa cum este el ; se spunea despre o idee că este falsă, dacă aceasta descria un obiect altfel decât cum este el în realitate. Ideile nu sunt de fapt altceva ca povestirile sau relatările naturii prin spirit. Şi de aici, lumea a început să desemneze asemănător, metaforic, lucrurile inerte. Astfel, când spunem despre ceva că este adevărat sau fals, este la fel ca şi cum acel lucru ne-ar spune ceva ceva, care poate să fie o descriere corectă sau nu.

[modifică] Istorie

Adevărul cu primul sens a fost definit de către Aristotel în Despre Interpretare, operă în care el analizează formarea propoziţiilor logice, adică părţile de discurs susceptibile de a fi adevărate sau false. O propoziţie este adevărat când în ea se spune despre ceva că este ceea ce este sau că nu este ceea ce nu este. Este falsă când în ea se spune despre ceva că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este. Acest tip de adevăr se mai numeşte adevăr corespondent şi este folosit cu referire la cercetările ştiinţifice. Această concepţie este foarte realistă, pentru că noi spunem despre propoziţia pisica este pe covor că este adevărată deoarece ea este pe covor şi nu invers.

Problema este ceea ce se înţelege prin corespondenţă. Este o propoziţie adevărată pentru că este asemănătoare cu ceea la ce se referă? Nu, pentru că respectiva propoziţie este formată şi din cuvinte care nu corespund faptelor. Asta înseamnă că propoziţia exprimă o anumită parte din realitate ; problema acestei teorii este însă cum este aceasta posibil.

In ciuda teoriei sale a silogismului, se pare că Aristotel nu a ştiut să distingă primele două sensuri ale adevărului. Această deosebire apare în logica stoică, expusă de Sextus Empiricus în lucrarea sa Schiţe Pironiene. Analiza stoică a implicaţiei permite validarea propoziţiilor ca dacă pământul are aripi, el zboară. Cele două părţi ale implicaţiei sunt efectiv false, dar raţionamentul este valid.

Adevărul cu sensul al treilea este un tip de adevăr folosit în metafizică şi teologie. Acesta consistă din deducerea dintr-un ansamblu de ipoteze sau de cunoştinţe dobândite prin experienţă, a unei cocluzii necondiţionate. Dumnezeu, ideile, inima, începutul absolut al lumii, şi chiar şi conştinţa ca fundament al cunoaşterii în idealism, sunt exemple ale unor asemenea concluzii ontologice.

Adevărul cu sensul al patrulea se referă la justificarea unei credinţe sau a unei opinii, de exemplu a credinţei morale, care nu este nici o certitudine, nici o coerenţă internă a unui discurs logic. Este o opinie sau doxă, care nouă ni se pare a fi veritabilă. Cineva poate să nu fie de acord întru totul cu aceasta. Este totuşi susţinută de gândirea de tip relativist. O obiecţie clasică este faptul că o informaţie ficţionară poate fi coerentă, fără să aibă o legătură destul de mare cu realitatea.

Pentru Epicur toate percepţiile noastre senzoriale sunt adevărate, astfel că aisthesis, senzaţia este criteriul suprem al adevărului. (Sextus Empiricus)

[modifică] Valori de adevăr

Valoarea de adevăr este expresia gradului de certitudine a corespondenţei judecăţii (propoziţiei logice) cu starea de fapt vizată de judecată. Valoarea de adevăr originează în incapacitatea spiritului omenesc de a reproduce în sine ceea ce este în afară de sine manifestată print-o rămânere în urmă faţă de realul exterior sieşi. Este implicit recunoasterea relativităţii capacităţii de cunoaştere individuală şi colectivă a omului. Aceasta situaţie ar fi exclusă în cazul unei reflectări absolute în spirit a realităţii vizate când ar putea exista o singură valoare a judecăţii făcute si anume: adevărul. Pentru subiectul cunoscător extrem de riguros dinamica cunoaşterii s-ar desfăşura numai între două valori: adevărul si falsul. Practica vieţii umane impune o relativitate în evaluarea cunoştinţei extinzând valorile de adevăr de la două la trei valori: adevarul, falsul, probabilul. În acest mod ia naştere studiul judecăţilor cu trei valori adică logica trivalentă.

[modifică] Vezi şi

• Aletheia
• Credinţă
• Dispoziţie
• Onestitate
• Independenţă
• Cunoaştere
• Minciună
• Ştiinţă normativă
• Obiectivitate
• Paradox
• Relativism

• Utilitate
• Religie
• Independenţă statistică
• Tautologie (logică)
• Tautologie (retorică)
• Teoria adevărului
• Veritas

[modifică] Adevărul în logică

• Logică
• Valoare logică

[modifică] Teorii ale adevărului

• Coerentism
• Teorii epistemice ale adevărului
• Teoria pragmatică a adevărului
• Teoria semantică a adevărului

[modifică] Teoreticieni principali

• Aristotel --
• Toma de Aquino
• Augustin de Hippo
• J.L. Austin
• Brand Blanshard
• John Dewey
• Hartry Field
• Gottlob Frege

• Jürgen Habermas
• Martin Heidegger
• Paul Horwich
• William James
• Harold Joachim
• Saul Kripke
• Charles Sanders Peirce
• Platon

• Karl Popper
• W.V. Quine
• Frank P. Ramsey
• Bertrand Russell
• Socrate
• P.F. Strawson
• Alfred Tarski
• Ludwig Wittgenstein