Regiunea Autonomă Evreiască
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
|||||
 |
|||||
| Capitala | Birobidjan | ||||
| Suprafaţa - totală |
Locul 86 - 7.600 km² |
||||
| Populaţia - Totală |
Locul 64 - estimat. 190.915 (2002) |
||||
| Statut politic | Regiune (oblast) autonomă | ||||
| District federal | Districtul Federal Orientul Îndepărtat | ||||
| Regiune economică | Orientul Îndepărtat | ||||
| Cadastru # | 79 | ||||
| Limbi oficiale | limba rusă, limba idiş | ||||
| Preşedinte | Nicolai Volkov | ||||
| Vice-preşedinte | Victor Goji | ||||
| Imn naţional | - | ||||
Regiunea Autonomă Evreiască (în limbile rusă: Евре́йская автоно́мная о́бласть , idiş: ייִדישער אױטאָנאָמע געגנט – Iidişer Oitonome Gegnt) este un subiect federal al Rusiei – regiune autonomă – situat în Districtul Federal Orientul Îndepărtat, la graniţa cu Republica Populară Chineză. Are o suprafaţă de 36.000 km² (cam cât Belgia), dar o populaţie de numai 190.915 locuitori (în 2002), dintre care numai aproximativ 1,2% sunt evrei. Restul populaţiei este format din ruşi (aproximativ 90%) şi ucrainieni. Regiunea Autonomă Evreiască este o regiune mai întinsă decât suprafaţa statului modern Israel. Capitala regiunii este Birobidjan. Economia are ca ramuri principale mineritul, (aur, cositor, fier şi grafit), exploatarea lemnului, industria uşoară, (textile şi industria alimentară). Agricultura este puţin dezvoltată, în principal datorită condiţiilor dificile de climă.
Cuprins |
[modifică] Ora locală
Regiunea Autonomă Evreiască este localizată în fusul orar al Vladivostocului. Diferenţa fată de UTC de +10/+11 ore.
[modifică] Clima
Clima teritoriului este musonică/anticiclonică, cu veri fierbinţi, umede, propice dezvoltării ţânţarilor şi cu ierni aspre, reci, uscate şi cu vânturi puternice.
[modifică] Istoric
[modifică] Istoria veche
- Vedeţi şi: Manciuria
În vremurile preistorice, regiunile străbătute de râul Amur erau locuite de triburi independente, (daurii, ducerii şi tunguşii). Ei trăiau conform tradiţiilor vechi tribale. Zona a fost cucerită de mai multe regate învecinate, în principal manciuriene, mongole sau chineze.
De la mijlocul secolului al XVII-lea, ruşii au apărut şi au ocupat treptat regiunea. Aceştia, în conformitate cu cronicile epocii, "soldaţi şi meşteşugari, exponenţi ai voinţei ţarului, au descoperit noi pământuri". Scopul lor era descoperirea unor noi teritorii nelocuite şi "aducerea lor sub ascultarea Înălţimii Sale Atotputernice, Ţarul". De fapt, zona era deja locuită, fiind parte a Imperiului Qing. Influenţa chineză a rezistat până la distrugerea ultimelor sate chinezeşti din zonă de către cazaci, în 1900.
Istoria colonizării teritoriului Regiunii Autonome Evreieşti este strâns legată de cea a colonizării zonelor de-alungul râului Amur. Colonizarea regiunii a început cu campania exploratorului Vasili Poiarkov, care, în iunie 1644, a călătorit pe râul Amur de la Khingan până pe râul Tunguska, a făcut o listă a râurilor şi a scris în raportul său că: "aceste pământuri sunt suprapopulate, pline de hrană şi de blănuri de samur, şi mai sunt şi multe alte animale, iar râurile acelea sunt pline de peşte". Campaniile lui Erofei Habarov şi a tovarăşilor lui a întărit influenţa rusă în regiunea văii Amurului şi a început alipirea acesteia la Imperiul Rus. În scurtă vreme, zona a fost colonizată de persoane din toate straturile societăţii ruse: cazaci, meşteşugari liberi, ţărani fugari şi credincioşi de rit vechi.
Totuşi, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, această regiune rămânea puţin exploatată. Dezvoltarea sa viitoare a fost încredinţată Gubernatorului general al Siberiei Răsăritene, contele Nicolai Muraviov-Amurski. Dându-şi seama că, fără o ieşire la Oceanul Pacific pe calea navigabilă a Amurului, Siberia şi întregul Orientul Îndepăratat Rus erau condamnate la stagnare, el a reuşit să forţeze Imperiul Qing să semneze tratatele de la Aigun (1858) şi Beijing (1860), prin care China ceda controlul asupra Manciuriei Exterioare.
În decembrie 1858, guvernul rus a autorizat formarea armatei căzăceşti de pe Amur pentru apărarea graniţelor sudice ale Siberiei şi a traficului fluvial pe Amur şi Ussuri. În timpul acestei colonizări, au fost aduşi şi locuitori din Transbaikalia. În 1858-1882, au fost întemeiate 63 de noi aşezări. Au fost întreprinse mai multe expediţii ştiinţifice, printre exploratori aflându-se geografi, naturalişti, botanişti şi etnologi. Munca acestor oameni de ştiinţă a dus la dezvoltatrea zonei şi la apariţia primei "hărţi detaliate a pământurilor Amurului".
În 1898 a început construirea unei căi ferate care unea Cita şi Vladivostokul. S-a început construirea a două segmente de cale ferate pornind din cele două aşezări, segmente care s-au întâlnit la mijlocul distanţei. Şantierul a generat venirea unui mare val de colonişti şi înfiinţarea a noi aşezări. Calea ferată a fost terminată în octombrie 1916, odată cu deschiderea traficului feroviar şi inaugurarea podului de 2.600 de metri de peste râul Amur la Habarovsk.
În perioada de dinainte de revoluţia bolşevică, majoritatea locuitorilor o formau agricultorii. Erau puţine întreprinderi industriale, printre acestea aflându-se fabrica de cherestea de la Tungusski, câteva exploatări ale nisipurilor aurifere ale fluviului Sutara şi câteva ateliere de reparaţii pentru material feroviar. În timpul războiului civil, teritoriul care avea să devină mai târziu Regiunea Autonomă Evreiască a fost teatrul mai multor lupte sângeroase. Economia a intrat în declin, pentru a se revigora de-abia în 1926 – 1927.
[modifică] Evreii în regiune
Regiunea administrativă a fost fondată în 1928 cu ajutorul Komzet (Комитет по земельному устройству еврейских трудящихся, КОМЗЕТ - Comitetul pentru colonizarea în teritoriu a evreilor truditori), fiind gândită ca un cămin naţional evreiesc. Această acţiune era în spiritul politicii naţionalităţilor promovată de Stalin, în conformitate cu care fiecare grup naţional din Uniunea Sovietică trebuia să primească un teritoriu în care să-şi dezvolte în mod autonom cultura, în cadrul general socialist. De asemenea, această unitate teritorială ar fi trebuit să răspundă la două ameninţări presupuse la adresa sovietelor: iudaismul, (care se opunea politicii oficiale ateiste), şi sionismul şi a ţelului său suprem, crearea statului Israel. Ideea lui Stalin era să creeze un "Sion Sovietic", unde cultura evreiască socialistă putea fi dezvoltată liber. Limba naţională ar fi trebuit să fie limba idiş, nu limba ebraică, artele socialiste ateiste trebuind să înlocuiască treptat valorile tradiţionale iudaice.
Teoriastalinistă a rezolvării preblemei naţionale susţinea că un grup poate să fie o naţiune doar dacă el ocupă un teritoriu, şi, cum nu exista un teritoriu evreiesc, evreii nu erau o naţiune şi nu aveau drepturi naţionale. Comuniştii sovietici evrei susţineau că rezolvarea acestei dileme ideologice era crearea unei regiuni autonome, de unde şi motivaţia ideologică pentru înfiinţarea regiunii. Din punct de vedere politic, se considera că este de preferat crearea Căminului naţional evreisc sovietic ca o alternativă ideologică la sionism, varianta din urmă fiind susţinută chiar de sionişti socialişti precum Dov Ber Berochov, care considerau că problema evreiască putea fi rezolvată doar prin crearea unui teritoriu evreiesc în Palestina. Birobidjanul devenea astfel important din punct de vedere propagandistic, ca un argument împotriva sionismului, care era o ideologie rivală marxismului printre evreii de stânga. Propaganda sovietică a fos aşa de eficientă, că mai multe mii de evrei au emigrat în Birobidjan din afara Uniunii Sovietice, inclusiv câteva sute de dezoluzionaţi de experienţa sionistă din Palestina.
Privind înapoi, se poate spune că experimentul a fost sortit eşecului din start. Un scop important al iniţierii proiectului Birobidjanului a fost creşterea numărului de colonişti din Orientul Îndepărtat Sovietic, de-a lungul frontierei foarte vulnerabile cu China. În 1928, evreii nu aveau aşezări în zonă, ei având rădăcini străvechi în zonele apusene ale fostului Imperiu Rus, în Rusia, Ucraina şi Belarus. De fapt, la început s-a propus crearea unui cămnin naţional în Crimeea sau într-o altă regiune a Ucrainei, dar aceste propuneri au fost respinse datorită temerilor cu privire la reacţiile antievreieşti ale populaţiilor băştinaşe.
Relieful şi clima din Berobidjan erau dure, existau numeroase mlaştini infestate cu ţânţari, iar coloniştii au trebuit să-şi construiască aşezările pornind de la zero, în condiţiile unei infrastructuri practic inexistente. Există voci care susţin că antisemitismul lui Stalin a fost cel care l-a îndemnat să aleagă Birobidjanul ca zonă de colonizare a evreilor – el ar fi dorit să-i ţină pe evrei cât mai departe de centrele puterii din URSS. Pe de altă parte, ar mai trebui spus că ucrainienii şi tătarii din Crimeea se opuneau ideii formării pe teritoriile lor a unei regiuni evreieşti şi nu prea existau multe zone pentru care să nu existe pretenţii teritoriale ale unor anumite naţionalităţi.
În ciuda greutăţilor, în zonă au sosit primii colonişti evrei. Prin deceniul al patrulea al secolui trecut, regiunea a fost promovată la statutul de regiune autonomă, iar campania propagandistică pentru convingerea unui număr cât mai mare de evrei să se mute în zonă a fost intensificată. Printre instrumentele propagandistice sovietice s-au aflat afişele sau romanele care proslăveau viaţa socialistă minunată din regiune. Alte metode au fost paraşutarea din avioane pe de-asupra aşezărilor din RSS Belarusă a unor fluturaşi care promovau colonizarea Birobidjanului, sau producerea filmului în idiş Căutătorii fericirii, care descria povestea unei familii evreieşti americane, care fugise de criza economică, care lovise lumea capitalistă, pentru a-şi construi o viaţă nouă in Biroboidjan.
Odată cu creşterea numărului de evrei din zonă, a crescu şi influenţa culturii idiş. A apărut ziarul idiş Der Birobidzhaner Shtern (Биробиджанер Штерн / ביראָבידזשאנער שטערן, "Steaua Birobidjanului"), a fost creată o trupă de teatru, iar străzile oraşului au început să primească numele unor autori de limbă idiş renumiţi, precum Sholom Aleichem sau Y. L. Peretz. În acelaşi timp s-au început eforturile pentru rusificarea culturii idiş evreieşti, cea mai importantă încercare în acest sens fiind tentativa de înlocuire a alfabetului ebraic cu cel chirilic.
Experimentul Birobidjan a fost oprit în cele din urmă în timpul primei campanii staliniste de epurări. Liderii evreilor au fost arestaţi şi executaţi, iar şcolile evreieşti au fost închise. La scurtă vreme după aceasta, izbucnirea celui de-al doilea război mondial a pus capăt oricăror încercări de colonizare a evreilor în Orientul Îndepărtat Sovietic. Pentru o scurtă perioadă, după încheierea conflagraţiei mondiale, s-a reîncercat reînvierea visului căminului naţional al evreilor din Birobidjan. Eforturile în această direcţie au fost stopate odată cu declanşarea celui de-al doilea val al epurărilor staliniste şi a scandalului complotului doctorilor şi cu fondarea statului modern Israel. Încă o dată, conducătorii evrei sovietici au fost arestaţi şi s-au făcut eforturi pentru distrugerea urmelor de cultură evreiască din zonă. Până şi colecţiile iudaice ale bibliotecilor locale au fost distruse prin ardere. În anii care au urmat, ideea unei regiuni autonome evreieşti a fost dată uitării.
Anumiţi cercetători, precum Louis Rapoport, Jonathan Brent sau Vladimir Naumov, merg până acolo încât să afirme că Stalin ar fi conceput un plan pentru strămutării tuturor evreilor în Birobidjan, după modelul deportărilor tătarilor din Crimeea, germanilor de pe Volga sau a cecenilor. Aşa-numitul Complot al doctorilor nu ar fi fost decât evenimentul premergător al acestui plan de deportare. Dacă a fost asa, planul a fost întrerupt de moartea lui Stalin din 5 martie 1953.
Odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice şi iniţierea noilor politici liberale ruse cu privire la emigrare, cei mai mulţi evrei rămaşi în Birobidjan au plecat în Germania sau Israel. În 1991, Regiunea Autonom Evreiască a fost trecută de sub jurisdicţia Krainei Habarovsk sub jurisdicţia federaţiei, dar evreii rămaşi nu mai reprezentau decât ceva mai mult de 1% din populaţia locală. Totuşi, din nou a început să se înveţe în şcolile evreieşti, ziarul Birobidzhaner Shtern a reînceput să publice o ediţie în idiş, iar mai multe posturi de radio emit în limba idiş.
[modifică] Diviziunile administrative ale regiunii
[modifică] Demografia
În conformitate cu rezultatele recensământului din 2002, în zonă trăiau 190.915 persoane. În conformitate cu rezultatele aceluiaş recensământ, în regiune trăiau:
- 171.697 de ruşi, (adică 89,9% din populaţie),
- 8.483 de ucrainieni (4,4%),
- 2.327 de evrei (1,22%),
- 1.196 de tătari (0,63%),
- 1.182 de belaruşi (0,62%) şi altii.
Populaţia regiunii este formată din persoane aparţinând a nu mai puţin de 95 de grupuri etnice diferite.
[modifică] Vedeţi şi:
- Istoria evreilor în Rusia şi Uniunea Sovietică
- Evsecţia
