Sankt Petersburg
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Stema | Harta |
|---|---|
 |
 |
| Data | |
| District: | Rusia de Nord-Vest |
| Subdiviziuni: | Oraş federal |
| Locaţie: | 59o56”N 30 o20” E |
| Suprafaţa: | 606 km² |
| Populaţia: | 4,661,219 (recensământul din 2002) |
| Densitatea populaţiei: | 7.691 persoane/km² |
| Altitudine: | 3 m |
| Cod poştal: | 190000-199406 |
| Prefix telefonic: | +7 812 |
| Numere de circulaţie: | 78, 98 |
Sankt Petersburg (limba rusă: Санкт-Петербу́рг, cunoscut în limbajul colocvial ca Питер (Piter), în perioada sovietică ca Leningrad (Ленингра́д, 1924–1991) şi ca Petrograd (Петрогра́д, 1914–1924), este localizat în Rusia de nord-vest, în delta râului Neva, în partea de est a golfului Finic al Mării Baltice.
A fost fondat de ţarul Petru cel Mare în 1703 ca o "fereastră către Europa", fiind de la acea dată capitală a Imperiului Rus până în 1918. Cu cei aproape 4,5 milioane de locuitori, (2002), este în ziua de azi cel de-al doilea oraş ca mărime al Rusiei, al patrulea oraş ca mărime al Europei, un centru european de cultură extrem de important şi cel mai important port rusesc la Marea Baltică.
Sankt Peterburg este cel mai nordic oraş european cu peste 1 milion de locuitori. Centrul oraşului este unul dintre siturile protejate de UNESCO ca parte a patrimoniului universal. Oraşul, care a fost pentru mai bine de trei secole centrul politic şi cultural al Rusiei, este şi în zilele noastre extrem de important şi, pentru a-l onora, oamenii îl mai numesc deseori "Capitala Nordului" ("Cеверная Cтолица", Severnaia Stoliţa).
Sankt Peterburg este centrul administrativ al Regiunii Leningrad şi al Districtului Federal Nord-Vestic (Северо-западный федеральный округ, Severo-zapadnîi federalnîi okrug).
Cuprins |
[modifică] Puncte de reper şi atracţii turistice
Imaginea maiestoasă a oraşului este datorată detaliilor variate arhitecturale: bulevarde lungi şi drepte, spaţii vaste, grădini şi parcuri, garduri decorative din fier forjat, monumente şi sculpturi decorative. Chiar râul Neva, cu multele lui canale, poduri şi cheiuri din granit, dă oraşului o notă aparte, de neconfundat. Numeroasele canale au făcut ca oraşului să i se dea supranumele de "Veneţia Nordului".
Amplasarea Sankt Petersburgului lângă Cercul Polar de Nord, la aceiaşi latitudine cu oraşele Helsinki, Stockholm şi Oslo (60° N), fac ca amurgul să dureze toată noaptea în mai, iunie şi iulie. Acest fenomen este cunoscut ca nopţile albe. Nopţile albe sunt strâns legate de altă atracţie: cele nouă poduri basculante care se deschid deasupra Nevei. Turiştii se înghesuie ca să vadă podurile coborâte şi ridicate pentru a permite navelor să traverseze oraşul.
Centrul istoric al Sankt Petersburgului, numit uneori şi muzeul în aer liber al neoclasicismului, a fost primul loc din patrimoniul rusesc înscris pe lista UNESCO a Locurilor din patrimoniul mondial.
[modifică] Palatele
Sankt Petersburg a fost cunoscut ca un oraş al palatelor. Unul dintre cele mai vechi este Palatul de Vară, o casă modestă construită de Petru cel Mare în Grădina de Vară (1710–1714). Mult mai impozante sunt palatele baroce ale companionilor săi, aşa precum este Palatul Menşikov, construit după planurile arhitectului Domenico Tresini între anii 1710 – 1716. O anexă a acestui palat a fost reconstruită pentru Petru al II-lea şi acum găzduieşte Universitatea de Stat din Sankt Petersburg.
Probabil cel mai bine cunoscut dintre palatele imperiale este Palatul de iarnă (1754–1762), o clădire uriaşă, cu interioare de un lux orbitor, care este în acest moment sediul Muzeului Ermitaj. Arhitectul Bartolomeo Rastrelli a mai proiectat trei reşedinţe nobiliare pe Nevsky Prospekt: Palatul Stroganov (1752–1754, azi Muzeul Figurilor de Ceară), Palatul Voronţov (1749–1757, azi şcoală militară) şi palatul Anicikov (1741–1750, reconstruit de mai multe ori, azi palat al copiilor). Alte palate baroce includ casa Şeremetiev de pe splaiul Fontanka, (numită de asemenea Fontannîi dom), şi palatul Beloselski-Belozerski (1846–1848) de pe Nevsky Prospekt, fosta reşedinţă a marelui Duce Serghei Alexandrovici.
Dintre palatele neoclasice, cel mai cunoscut este Castelul Sfântul Mihail (sau al Inginerilor), construit pentru Împăratul Paul I între 1797–1801 ca să înlocuiască mai vechiul Palat de vară. Palatul Taurid al Prinţului Potemkin (1783–1789),situat în imediata vecinătate, folosit ca sediu pentru prima Dumă – parlamentul rusesc. Chiar la stânga palatului Hermitaj se află Palatul de Marmură, construit la comanda Contelui Orlov şi construit între 1768–1785 din diferite tipuri de marmură şi proiectat în stil neoclasic de Antonio Rinaldi. Palatul Mihael (1819–1825), faimos pentru interioarele lui opulente, numit astfel după primul lui ocupant, Marele Duce Mihail Pavlovici, acum sediu al Muzeului Rus. Construite de asemenea în stil neoclasic sunt Palatul Iusupov, (sfârşitul ultimului deceniu al secolului al XVIII-lea), palatul Razumovski (1762–1766), palatul Şuvalov (1830–1838), locul în care a fost ucis Rasputin şi Palatul Elaghin (1818–1822), o vilă (dacea) de odihnă de vară a familiei imperiale, situată pe insula Elaghin.
Reşedinţe mai puţin importante au fost construite pentru copiii ţarului Nicolae I: Palatul Maria (1839–1844), aflat peste drum de Catedrala Sfântul Isaac, sediu al consiliului municipal, Palatul Nicolae (1853–61), şi Noul Palat Mihail (1857-1861).
[modifică] Catedralele şi bisericile
Cea mai mare biserică este Catedrala Sfântul Isaac (1818–1858), care are una dintre cele mai mari cupole din lume, construită timp de 40 de ani sub conducerea arhitectului Auguste de Montferrand. O altă biserică magnifică, (în stilul Empire), este Catedrala Kazan (1801–1811), situată pe Nevsky Prospekt, care este copiată după Basilica Sfântul Petru din Vatican. Nici un turist nu pierde ocazia sa viziteze Biserica Mântuitorului Însângerat (1883–1907), un monument grandios în stil vechi rusesc care marchează locul în care a fost asasinat Alexandru al II-lea, tar al Rusiei. Cum Petru cel Mare a interzis construirea turlelor în formă de ceapă, această biserică este singura în oraş cu acest tip unic de cupolă.
Catedrala Petru şi Pavel, (1712–1732), simbolul oraşului de foarte multă vreme, adăposteşte cavouul lui Petru cel Mare şi a altor împăraţi ai Rusiei. În afară de aceste patru catedrale principale, care sunt partial si muzee, se află alte biserici. Dintre construcţiile baroce, cea mai grandioasă este Catedrala Smolnîi, (1748–1764), un proiect îndrăzneţ al lui Bartolomeo Rastrelli, niciodată terminată. Altă biserică importantă în acelaşi stil este Catedrala Marinei a Sfântului Nicolae, (1753–1762), o structură splendidă dedicată Flotei Ruseşti, pereţii exteriori fiind acoperiţi cu plăci memoriale închinate marinarilor pieriţi pe mare. Biserica Sfinţilor Simeon şi Ana, (1731–1734), Catedrala Sfântului Samson, (1728–1740), Biserica Sfântului Pantelimon, (1735–1739) şi Catedrala Sfântului Andrei, (1764–1780), sunt mai rar menţionate.
Bisericile neoclasice sunt prea numeroase pentru a fi numărate. Multe dintre ele au fost menite să domine pieţele publice, aşa cum sunt Catedrala Sfântul Vladimir, (1769–1789), alta decât biserica Sfântei Fecioare din Vladimir (1761–1783). Catedralele Schimbării la Faţă, (1827–29), şi a Sfintei Treimi (1828–1835), au fost amândouă proiectate de Vasili Stasov. Biserica Cesma (1780) este un exemplu rar al Renaşterii gotice în Rusia. Pe Nevsky Prospekt se află şi numeroase biserici si locuri de cult ne-ortodoxe.
Mânăstirea Alexandr Nevski, care era menită la început să fie loc de odihnă a rămăşiţelor lui Alexandr Nevsky, are între zidurile sale două catedrale şi câteva biserici mai mici în diferite stiluri. Este remarcabilă şi pentru Cimitirul Tihvin, unde sunt înmormântaţi mulţi ruşi celebri.
Oraşul are două biserici mici în stilul Renaşterii Gotice, aceea a Sfântului Ioan Botezătoru, (1776–1781) şi Cesmenskaia, (1777–1780), amândouă proiectate de Georg Velten. Lăcaşurile de cult construite la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea sunt toate construite în stilurile Renaştere rusă sau Renaşterea bizantină. Moscheia din Sankt Peterburg, (1909–1920), cea mai mare din Europa, este construită folosind ca model moscheile Timuride din Samarkand.
Un templu budist, construit cu banii din donaţiile lui Dalai Lama şi ale budiştilor ruşi şî mongoli, a fost terminată în 1914. Alături de casa de oaspeţi şi spitalul aflate în imediata vecinătate, templul a fost un reper important pentru buriaţii şi calmîcii aflaţi în tranzit prin capitală în timpul primului război mondial. A fost folosit ca lăcaş de cult până în 1935, când a fost desacralizat şi transformat într-o clădire civilă, iar slujitorii templului au fost aruncaţi în Gulag. Templul a fost redeschis în 1991.
[modifică] Clădirile publice
Fortăreaţa Sfinţii Petru şi Pavel, care a fost o vreme şi închisoare destinată deţinuţilor politici, ocupă o poziţie dominantă în centrul oraşului. A fost construită o pasarelă de-a lungul unei porţiuni a zidului fortăreţei, care dă vizitatorilor o privelişte largă asupra râului, către sud. Pe celălalt mal al Nevei, pe limba de pământ a insulei Vasilievski, se află clădirea fostei Burse, (1805–1810), amintind de un templu grecesc antic, cu două coloane rostrale, (coloane împodobite cu prove de corăbii), ridicate în faţa ei.
Fără îndoială, cel mai faimos muzeu este Ermitajul. Muzeul are una dintre cele mai bogate colecţii de artă vest-europeană. Vastele lui colecţii au fost pentru prima oară prezentate publicului în aripa construită în stil Renaştere greacă de Leo von Klenze, (1838–1852), aripă numită acum Noul Hermitaj. Primul muzeu din oraş a fost fondat de Petru cel Mare în Kunstkammer, ridicat în 1718–1734 pe malul opus al râului Neva, şi care a adăpostit într-o vreme şi Academia de Ştiinţe a Rusiei. Alte atracţii turistice includ Muzeul de Arte Aplicate, (1885–1895), Muzeul de Etnografie, (1900–1911), Muzeul de Istorie Militară Suvorov, (1901–1904), şi Muzeul de Istorie Politică. (1904–06).
Instituţiile guvernului imperial au fost găzduite în clădirea Marelui Stat Major din Piaţa Palatului, (1820–1827), având un Arc de trimf uriaş în centru. Clădirile Senatului şi ale Sinodului se află în Piaţa Senatului, (1827–1843), Cabinetul Imperial, (1803–1805), este amplasat pe Nevsky Prospekt. Alte locuri de interes sunt Banca de Asigurări (1783–1790), Vama, (1829–1832), şi splendida Amiralitate (1806–1823). Cele mai multe dintre aceste construcţii au fost proiectate de Giacomo Quarenghi sau Carlo Rossi.
Fosta capitală imperială are foarte multe instituţii de învăţământ. Universitatea de Stat din Sankt Peterburg ocupă câteva clădiri de pe insula Vasilievski, inclusiv uriaşul edificiu baroc al Colegiului al Doisprezecelea (1722–1744). Academia de Artă din Sankt Peterburg (1764–1788), se ridică în faţa unui chei împodobit cu grifoni şi sfincşi egipteni autentici. Institutul Smolnîi (1806–1808), la origini prima şcoală pentru femei din Rusia, a fost aleasă de Lenin drept cartier general în timpul Revoluţiei ruse, 1917. Institutul Caterina (1804–1807), proiectat de Quarenghi, a fost la început sediul Bibliotecii Naţionale. O altă clădire neoclasică proiectată de Quarenghi este Şcoala de Călărie pentru Caii Gărzii Imperiale (1804–1807), ea fiind de curând desemnată ca sediu al Centrului Expoziţional Central.
Unele dintre magazine şi depozite sunt, pe bună dreptate, locuri demne de vizitat. De exemplu, monumentalul Arcul Noua Olandă (1779–1787) şi zidurile adiacente ale Ostrovului Noua Olanda sunt ocupate de întreprinderi comerciale. Palatul Comercianţilor de pe Nevsky Prospekt (1761–1785), proiectat de asemenea de Jean-Baptiste Vallin de la Mothe, găzduieşte un vast supermarket, mai multe cafrenele şi o staţie de metrou. În apropiere se află Piaţa Circulară, ridicată în 1785–1790. Alte magazine universale, construite în maiestuosul stil Art Nouveau, mărginesc Nevsky Prospekt şi includ Bazarul Eliseev emporium, Casa Cărţilor şi magazinul Pasaj.
Sankt Peterburg este gazda mai multor teatre. Teatrul Alexandrinskii, construit în 1828–1832 de Carlo Rossi, care a fost botezat după numele soţiei ţarului Nicolae al II-lea. Mult mai faimos în afara graniţelor Rusiei este Teatrul Mariinski, (cunoscut şi sub vechiul nume Teatrul de Operă şi Balet Kirov), care a transformat oraşul în capitala mondială a baletului. Conservatorul din Sankt Peterburg, primul din Rusia, a fost deschis în 1862 şi poartă numele numele lui Nikolai Rimski-Korsakov. Printre absolvenţii Conservatorului orăşenesc se număra Ceaikovski, Prokofiev şi Şostakovici.
[modifică] Monumente publice
Poate că cel mai cunoscut simbol al oraşului Sankt Peterburg este statuia ecvestră a lui Petru cel Mare, dezvelită în Piaţa Senatului în 1782. Considerată cea mai importantă operă a sculptorului de origine franceză Etienne Maurice Falconet, statuia ocupă un loc de frunte în literatura rusă sub numele de Călăreţul de arama (Mednii Vsadnik).
Piaţa Palatului este dominată de un monument unic, Coloana Alexandru, (1830–1834), dintr-o singura bucata de granit rosu de Finlanda, cea mai înaltă coloană de acest fel din lume, atât de bine montată, încât nu are nevoie de nici un adaos la baza sa pentru a-i asigura stabilitatea. Monumentul deosebit al Generalisimului Alexandr Suvorov, reprezentat ca un zeu tânăr al războiului, a fost ridicat în 1801 pe Câmpul lui Marte, care fusese folosit până la acea dată pentru paradele militare şi sărbători populare. Piaţa Sfântul Isaac este împodobită de monumentul ţarului Nicolae I, care este singura statuie ecvestră cu două puncte de sprijin (picioarele din spate ale calului).
Printre monumentele publice ale oraşului se află şi statuia circulară a împărătesei Ecaterina cea Mare de pe Nevsky Prospekt, statuile unor cai din bronz de pe podul Anicikov, o statuie ecvestră în stilul lui Rodin a ţarului Alexandru al II-lea şi Monumentul tricentenarului dăruit de poporul Franţei şi instalat în Piaţa Sennaia.
Câteva dintre cele mai importante evenimente din istoria oraşului sunt reprezentate de monumente speciale. Victoria rusească asupra lui Napoleon este comemorată de două arcuri de triumf, unul fiind la Narva, alta la Poarta Moscova. În aceeaşi tradiţie, Cimitirul Piskarevskoie a fost deschis în 1960 ca monument al victimelor asediului de 900 de zile al Leningradului.
[modifică] Oraşele satelit
Sankt Peterburg este înconjurat de reşedinţe imperiale, unele dintre ele fiind descrise în lista patrimoniului universal. Printre aceste reşedinţe se află Peterhof, cu marele Palat de la Peterhof şi faimoasele fântâni în cascadă, Ţarskoe Selo, cu palatul baroc Ecaterina şi cu palatul neoclasic Alexandru, şi Pavlovsk, care conţine palatul împăratului Paul I (1782–1786) şi una dintre cele mai vaste parcuri în stil englezesc din Europa.
Cea mai mare parte a Peterhof-ului şi a Ţarskoe Selo-ului au fost amplu restaurate după ce au fost dinamitate de trupele germane aflate în retragere. Alte reşedinţe imperiale mai trebuie restaurate pentru a li se reda strălucirea de odinioară. Gatchina, aflată la 45 de km sud-vest de Sankt Peterburg, are un palat imperial cu 600 de camere şi un parc foarte frumos. Oranienbaum, fondat de Prinţul Menşikov, are un palat baroc şi unul decorat în stil chinezesc. La Strelna se află o vilă de vânătoare a lui Petru cel Mare şi un palat folosit de preşedinţii ruşi pentru întâlnirile cu oaspeţi străini. Constantine Palace.
Alte puncte de atracţie sunt Shlisselburg, cu fortăreaţa sa medievală şi Kronstadt, cu fortificaţiile din secolul al XIX-lea şi monumentele sale navale.
[modifică] Istoria
Ţarul Petru cel Mare a fondat oraşul pe 27 mai (16 mai stil vechi), 1703, după ce a recucerit Ingria de la Suedia. A botezat oraşul cu numele sfântului său protector, Sfântul Petru. Iniţial, oraşul s-a numit Sankt Piterburh, (numele apostolului Petru în limba olandeză). Viitorul ţar a locuit şi studiat o vreme în Ţările de Jos. Fortăreaţa suedeză Nyen şi mai nou Nöteborg se aflau pe această locaţie, în zona mlăstinoasă pe care o traversa râul Neva către gurile de vărsare din Golful Finlandei.
De vreme ce ridicarea oraşului a început în timp de război, prima construcţie a fost o fortificaţie. Cunoscută în zilele noastre ca Fortăreaţa Sfinţii Petru şi Pavel, a avut şi ea la început numele de Sankt Piterburh. Fortăreaţa a fost ridicată pe insula Iepurelui, pe malul drept al Nevei, la aproximativ 3 km de vărsarea acestuia în mare. Mlaştinile au fost secate şi oraşul s-a întins în toate părţile, dezvoltarea noii localităţi fiind făcută sub conducerea inginerilor germani invitaţi de ţar în Rusia. Petru cel Mare a interzis construirea clădirilor din piatră pe tot întinsul imperiului cu excepţia noii capitale, în felul acesta obligând toţi meşterii pietrari să vină să lucreze în Sankt Peterburg. Iobagii au asigurat cea mai mare parte a forţei de muncă.
Sankt Peterburg a fost gândit ca o nouă capitală a imperiului încă de la început. By virtue of its position on an arm of the Baltic Sea, it was called by Pushkin a "window on the West". Russia would be a major British trading partner for years to come. It was also a base for Peter's navy, protected by the island fortress of Kronstadt, built soon after the city.
De-a lungul secoleleor XVIII-lea şi al XIX-lea, aristocraţia rusă a construit numeroase palate care au rezistat până în zilele noastre. Oraşul şi monumentele lui au suferit însă din cauza inundaţiilor teribile, una dintre ele fiind descrisă de Puşkin în Călăreţul de aramă.
Dezrobirea iobagilor din 1861 făcută de ţarul Alexandru al II-lea a dus la venirea unui mare număr de săraci în oraş. În suburbii au fost ridicate numeroase case de raport şi au apărut primele întreprinderi industriale. Până la sfârşitul secolului, Sankt Petersburg devenise unul dintre cele mai importante centre industriale ale Europei.
Odată cu dezvoltarea industriei, au apărut şi mişcările radicale. Organizaţiile socialiste au fost responsabile pentru uciderea a numeroşi funcţionari ţarişti de rang înalt, inclusiv a ţarului Alexandru al II-lea (1881). Revoluţia rusă din 1905 a început în capitală şi s-a răspândit rapid către zone tot mai îndepărtate ale imperiului. În timpul primului război mondial, numele Sankt Peterburg a fost considerat ca având rezonanţă germană şî, la iniţiativa ţarului Nicolae al II-lea, oraşul a fost rebotezat Petrograd pe 31 august stil nou (18 august stil vechi) 1914.
În 1917 a izbucnit Revoluţia rusă. Prima sa fază, Revoluţia din Februarie, a dus la detronarea ţarului şi la apariţia a două centre de putere: Guvernul provizoriu şi Sovietul din Petrograd. Guvernul provizoriu a fost răsturnat în timpul Revoluţiei din Octombrie, iar la scurtă vreme după aceasta a izbucnit Războiul civil rus. Apropierea prea mare a oraşului de bazele de acţiune ale armatelor contrarevoluţionare (albii) şi climatul politic instabil l-au forţat pe liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin să mute capitala la Moscova pe 5 martie 1918. Mutarea s-a dorit temporară, sau cel puţin aşa s-a declarat în acele momente, însă Moscova a rămas capitală de atunci. Pe 24 ianuarie 1924, la trei zile după moartea lui Lenin, Petrogradul a fost redenumit Leningrad în onorea fostului conducător. Motivul invocat a fost faptul că Lenin a fost conducătorul revoluţiei din octombrie. Existau şi motive mai profunde de simbolism politic: Sankt Peterburg fusese capitala Imperiului Ţarist. După Moscova, era cel mai mare oraş din ţară şi schimbarea de nume dădea un prestigiu şi mai mare lui Lenin. Rebotezarea oraşului era un simbol al schimbarii de sistem politic şi social.
Mutarea guvernului la Moscova a produs şi o schimbare a migraţiei populaţiei la sfârşitul secolului al XIX-lea. Beneficiile de care se bucura Petrogradul, dat fiind statutul de capitală, au dispărut. Populaţia Petrogradului în 1920 era o treime din cât fusese în 1915.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Leningradul a fost încercuit şi asediat de Wehrmachtul German, în ceea ce avea să fie cunoscut drept Asediul Leningradului, începând cu 8 septembrie 1941 până pe 27 ianuarie 1944, 29 de luni în total. Peste Lacul Ladoga a fost creat un "Drum al vieţii" în perioada lungă în care lacul era îngheţat. Această rută de aprovizionare era însă supusă atacurilor aeriene germane, numai unul din trei camioane de transport reuşind să ajungă la destinaţie. O altă rută de transport a fost deschisă pe 18 ianuarie 1943, după ce Armata Roşie a reuşit să creeze o spărtură în încercuirea germană. Aproximativ 800.000 de mii din cei 3.000.000 de locuitori au pierit în timpul asediului. Pentru tenacitatea eroică a populaţiei oraşului, Leningrad a devenit primul oraş sovietic care a fost decorat cu titlul de Oraş Erou.
Unii istorici susţin că liderul sovietic Iosif Visarionovici Stalin a întârziat în mod voit despresurarea oraşului şi a împiedicat evacuarea locuitorilor lui din dorinţa de a lăsa intelectualitatea leningrădeană să piară. Mulţi dintre leningrădenii care au fost totuşi evacuaţi în colţuri îndepărtate ale Uniunii Sovietice nu s-au mai întors niciodată la casele lor din oraş. Noi date din surse germane arată că Hitler a dispus ca oraşul să fie ţinut încercuit şi să nu se dea atacul pentru cucerirea lui, tocmai pentru pieirea tuturor locuitorilor de foame şi obţinerea fără pierderi a bogăţiilor din oraş. Cele două ipoteze nu se exclud, ambele putând fi valabile în acelaşi timp.
Războiul a adus mari distrugeri oraşului şi a ucis pe mulţi dintre vechii locuitori ai Petersburgului care nu au fugit din ţară după izbucnirea revoluţiei bolşevice şi nu au pierit în epurările în masă interbelice. În ciuda tuturor acestor fapte, oraşul a fost reconstruit în deceniile care au urmat, redându-i-se forma de odinioară. Deşi rolul clasei muncitoare a crescut în tot acest timp, oraşul a rămas un centru al ştiinţei şi culturii.
După prăbuşirea Uniunii Sovietice din 6 septembrie 1991, majoritatea populaţiei (54%) a fost de acord cu revenirea la "numele original, Sankt Petersburg". La fel ca şi în cazul oraşului, 39 de străzi, şase poduri, trei staţii de metrou şi şase parcuri au fost rebotezate. Totuşi, în special oamenii mai în vârstă mai folosesc denumirile mai vechi, de exemplu folosind vechile denumiri ale străzilor pentru adresele poştale. În rândul tinerei generaţii, numele Leningrad este folosit ca un protest slab împotriva noii societăţi.
În urma unui referendum, numele oblastului (regiunii administrative) a cărei capitală este Sankt Petersburgul, a rămas neschimbat – Leningrad.
[modifică] Populaţia
În conformitate cu rezultatele recensământului din 9 octombrie 2002, Sankt Petersburg are 4.159.635 locuitori. În oraş locuieste astfel aproximativ 3% din populaţia totală a Rusiei. Salariul mediu lunar în anul 2003 era de aproximativ 175 euro.
Încă de la fondarea sa, oraşul a fost martorul unor mari contraste sociale. Mai aproape de zilele noastre, situaţia multora dintre locuitorii lui s-a înrăutăţit, în special după Perestroika. Pe străzile oraşului pot fi văzuţi deseori cerşetori sau femei bătrâne care vând ceea ce aduc de la ţară. Aproximativ 15% din populaţia oraşului trăieşte în kommunalka apartamente comune.
Cetăţenii se pot muta în oraş numai dacă dovedesc că au unde locui şi au o slujbă în Sankt Peterburg sau s-au căsătorit cu un locuitor care se află într-una dintre situaţiile de mai sus. Se pare că există însă mulţi oameni care nu îndeplinesc condiţiile acestea şi locuiesc ilegal sau semilegal şi de aceea nu sunt incluşi în rezultatele recensământului. Organizaţia Internaţională a Muncii estimează că sunt aproximativ 16.000 de copii ai străzii.
Conform statisticilor oficiale, oraşul este locuit de ruşi – 89,1%, evrei – 2,1%, ucrainieni – 1,9%, belaruşi, - 1,9%, tătari, uzbeci, finlandezi, vepşi ca şi unii locuitori originari din Caucaz (mulţi fiind emigranţi ilegali).
Din punct de vedere religios, cei mai mulţi credincioşi aparţin bisericii ortodoxe ruse, există însă şi numeroşi atei.
[modifică] Evoluţia numărului de locuitori în timp
Următoarele diagrame arată numărul de locuitori. Până în 1944, cifrele reprezintă în cea mai mare parte estimări, dar după 1959, cifrele reprezintă rezultatele recensămintelor, iar valoarea din 2005 este din nou doar o estimare.
|
|
[modifică] Economia
Oraşul este un important centru al industriei constructoare de maşini, echipament energetic, utilaje, al construcţiilor navale, metalurgiei feroaselor şi neferoaselor, industriei chimice, si tipografice. Oraşul este de asemenea unul dintre cele mai importante porturi la Marea Baltică.
Monetăria din Sankt Petersburg (Monetniy Dvor), este separată de Gosznak din Moscova, fiind singurul loc unde sunt fabricate monezile ruseşti, medaliile şi insignele. Compania Ford Motor a început in 2002 producerea automobilului Ford Focus în uzina din Skt. Petersburg.
[modifică] Transportul
Oraşul este un important nod de transport. Este centrul regional al sistemului de şosele şi căi ferate şi are un foarte important port maritim, (la Golful Finlandei al Mării Baltice). Este puctul terminus al canalului navigabil Volga-Baltica, care leagă Marea Baltică de Marea Neagră.
Sankt Petergurg are legături feroviare regulate către Helsinki - Finland via Vîborg (în partea rusă) şi Kouvola şi Lahti (în partea finlandeză). Trei trenuri frumoase de modă veche, renovate – 'Sibelius, Repin şi Tolstoi – fac curse exclusiv pe această rută.
Oraşul este deservit de Aeroportul Pulkovo, atât pentru zborurile interne cât şi internaţionale. Metroul din Sankt Peterburg a început să funcţioneze din 1955 şi are în acest moment patru linii.
[modifică] Diviziuni administrative
- Articol principal: Diviziunile administrative ale Sankt Peterburgului
Oraşul are numeroase insule pe care se află multe locuri istorice importante. Insula Vasilievski este cea mai mare dintre aceste insule şi formează Districtul administrativ Vasileostrovski. Insulele Petrogradskaia, Krestovski, Elaghin şi Kamenni formează Districtul administrativ Petrogradski.
[modifică] Cultura
[modifică] Industria cinematografică
(Vezi de asemenea Cinematografia rusă şi sovietică)
Supremaţiei culturală a oraşului Sankt Peterburg s-a sfârşit odată cu proclamarea Moscovei ca noua capitală, dar a coincis cu zorile industriei cinematografice ruseşti. Doar puţine filme au obţinut însă recunoaşterea internaţională şi casele de producţie occidentale nu au putut filma aici. Studiourile Lenfilm au fost cele mai cunoscute în lume, având sediul în oraş. Cele mai cunoscute filme pe plan internaţional au avut scenariul bazat pe lucrări literare faimoase, cum ar Anna Karenina de Lev Tolstoi sau Idiotul lui Fiodor Dostoevski. Multe filme au descris evenimente din istoria complexă a oraşului, unele dintre ele având scopuri clare propagandistice.
Festivalul internaţional de film din Sankt Peterburg are ediţii anuale începând din 1993, desfăşurându-se în perioada nopţilor albe.
[modifică] Sankt Peterburg în literatură
S-a spus că Sankt Peterburgul a fost capul Imperiului Rus în timp ce Moscova a fost inima lui. "Cel mai pragmatic oraş din lume", (aşa cum îl descria Dostoevski), apare frecvent scriitorilor ruşi ca un mecanism ameninţător şi inuman. Imaginea grotescă şi de coşmar a oraşului este descrisă în ultimile poeme ale lui Puşchin, în povestirile lui Gogol, în romanele lui Dostoevski, în poeziile lui Alexandr Blok şi Osip Mandelştam şi în romanul simbolist Petersburg de Andrei Belîi).
[modifică] Oameni celebri
Articol principal: Lista oamenilor din Sankt Peterburg
Numeroşi aristocraţi ruşi şi din întreaga lume, politicieni şi oameni de cultură sau de ştiinţă s-au născut sau au trăit în Sankt Peterburg. Printre ei se află împăraţii şi împărătesele Rusiei, romancierii Fiodor Dostoevski şi Vladimir Nabokov, compozitorii Modest Mussorgski, Peter Ilici Ceaikovski, Igor Stravinski şi Dmitri Şostakovici, pictorii James McNeill Whistler şi Kazimir Malevici, oamenii de ştiinţă Leonhard Euler, Mihail Lomonosov, Heinrich Schliemann şi Alfred Nobel, balerinii Vaslav Nijinski, Anna Pavlova, George Balanchine şi Rudolf Nureev şi politicienii John Quincy Adams, Gustaf Emil Mannerheim şi Vladimir Putin.
[modifică] Vezi de asemenea
- Ecaterina cea Mare
- Palatul Ecaterina
- Grădina zoologică din Leningrad
- Petru cel Mare
- Peterhof
- Revoluţia rusă
- Asediul Leningradului
- Palatul de Iarnă
- Lista locurilor care au primit numele lui Lenin
[modifică] Oraşe înfrăţite
Turku (din 1953)
Osaka (din 1979)
Melbourne (din 1989)
Lansing (din 1992)
Isfahan (din 1999)
Los Angeles
Milano
| Oraşe Erou ale fostei Uniuni Sovietice |  |
|---|---|
| Leningrad | Odessa | Sevastopol | Stalingrad | Kiev | Fortăreaţa Brest | Moscova | Kerci | Novorossisk | Minsk | Tula | Murmansk | Smolensk | |
[modifică] Legături externe
- Official web site of St. Petersburg
- Many pages about St.Petersburg's archtecture and history with hundreds of images
- The famous museum, the Hermitage
- non-governmental Organizations in St.Petersburg
- St. Petersburg in Architecture, from University of Michigan
- Satellite photo, via Google Maps
- 'Visitors Info (eng.)' The stuff you need to know on planning a trip to Russia and St. Petersburg.
