Sclavie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sclavia (din latinescul medieval sclavus < slavus) desemnează condiţia umană a persoanelor (sclavii) care lucrează pentru un stăpân fără remuneraţie şi ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naştere sau capturare (trecerea de la libertate la sclavie) până la moarte sau eliberare (trecererea de la sclavie la libertate). Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiţie, negarea egalităţii între oameni, iar filozofic sclavii erau consideraţi o specie aparte şi inferioară. Sclavia poate fi definită şi ca o „stare de totală dependenţă politică, socială şi economică în care este ţinută o ţară, o categorie socială, un individ“.[1]
Cuprins |
[modifică] Sclavia în antichitate
Primele documente care atestă prezenţa sclaviei într-o mare civilizaţie sunt cele din Sumeria (Mesopotamia), însă într-o formă limitată. În Egiptul Antic, mai ales în perioada Imperiului Nou, un anumit număr de sclavi caracteriza o anumită importanţă socială. Cei mai mulţi indivizi deveneau sclavi în urma capturării lor în timpul războaielor sau prin răpire.
Sclavia ca practică socială şi economică s-a dezvoltat în antichitatea greco-romană. Grecia şi Roma antice erau ambele societăţi sclavagiste. Statutul social şi rolul sclavilor era considerat inferior sau chiar inexistent în relaţia cu o persoană liberă. În societatea antică grecească, sclavia era fundamentată din punct de vedere filozofic. Aristotel vedea sclavia ca o garanţie indispensabilă pentru ca oamenii liberi că pot să-şi dedice timpul politicii şi bunei guvernări a cetăţii. Între secolele V î.Hr. şi I d.Hr. sclavia romană a cunoscut o perioadă de puternică intensificare şi extindere. Victoriile şi cuceririle Romei au dus la un influx stabil de sclavi, iar sclavia a afectat toate nivelele societăţii. O consecinţă a acestui fapt a fost alungarea micilor fermieri şi a muncitorilor liberi de pe teritoriile lor, creându-se astfel o masă urbană nemuncitoare. În perioada imperială, condiţiile de muncă pentru sclavi s-au îmbunătăţit treptat, încurajate de teza primilor creştini.
În Europa, sclavia a cunoscut un declin foarte lent în Evul Mediu,[2] dar a fost înlocuită treptat de feudalism. Acest regim politic era caracterizat prin proprietatea nobiliară asupra pământului şi, parţial, asupra ţăranilor. Sclavia a reapărut pe o scară largă, după modelul roman, în lumea musulmană şi în Bizanţ. La sfârşitul secolului al XV-lea, însă, sclavia era aproape eradicată în Europa.
[modifică] Comerţul negru
Odată cu descoperirea şi cucerirea Americii, europenii aveau nevoie de mână de lucru ieftină. La început, au fost sclavizate aşezările indigene americane, însă legislaţia spaniolă a interzis curând această practică. Acest lucru a determinat importarea sclavilor africani, care aveau o rezistenţă fizică mai mare. Începând cu secolul al XVI-lea, cererea continuă de mână de lucru în America a făcut din comerţul cu sclavi (comerţul negru) din Africa de Vest o afacere profitabilă. Până în secolul al XVII-lea s-a înregistrat o creştere majoră în numărul de sclavi, datorită importanţei acestora pe plantaţiile agricole de mare întindere din America de Nord, de Sud şi Caraibe. Această dezvoltare a comerţului negru a fost însoţită, în cele mai multe cazuri, de un puternic sentiment rasist: negrii erau consideraţi fiinţe inferioare, fără drepturi, din punct de vedere juridic, simple obiecte şi erau comparaţi adeseori cu animalele; devenise un obicei să fie exploataţi la maxim în condiţii severe până la moarte. Sursa de sclavi era Africa, iar Insula Gorée (colonie franceză) era locul unde se realiza efectiv comerţul cu sclavi.
Analog, arabii continuau să exercite un trafic intens de sclavi africani, pe rute prin Sahara sau pe coasta orientală a Africii, în special prin insula Zanzibar. Acest tip de comerţ s-a desfăşurat între secolele VII şi XX şi a atins proporţii similare cu cel negru.
[modifică] Sclavia în Ţările Române
Primele atestări ale prezenţei rromilor în principatele româneşti Moldova (1428) şi Muntenia (1385) sunt documente în care ei sunt listaţi ca bunuri ale unor mănăstiri. După înfrângerile suferite în faţa Imperiului Otoman, viaţa socială şi economică s-a schimbat, societatea orăşenească s-a divizat în bresle meşteşugăreşti iar numărul sclavilor de etnie rromă a crescut prin transformarea ţăranilor în iobagi. Rromii erau priviţi ca meşteşugari pricepuţi în prelucrarea lemnului şi aveau o mare valoare economică. În funcţie de mai multe criterii, ţiganii se împărţeau în ţigani de casă sau de ogor şi, respectiv, domneşti, boiereşti sau mănăstireşti.
Până în secolul al XVI-lea, termenii de "rob" si "ţigan" erau sinonimi cu "sclav". Sclavii se puteau căsători doar cu consimţământul stăpânului. Dacă cei doi soţi aveau stăpâni diferiţi, consimţământul ambilor stăpâni era necesar, în caz contrar ei erau despărţiţi şi copiii lor împărţiţi între stăpâni. Abia în secolul al XVIII-lea, căsătoria a fost declarată indisolubilă, dar acest fapt era pur teoretic. În cazuri excepţionale un rob putea fi eliberat de stăpânul său, devenind român sau om liber.
Legile votate în acea perioadă făceau sclavia şi mai crudă; pedeapsa cu moartea era tot mai des întâlnită. Conform unei legi din 1652 „un sclav care viola o femeie trebuia condamnat să fie ars de viu“. Legislaţia era menită să împiedice comerţul cu sclavi. Singurul drept al unui sclav era cel la viaţă, stăpânul fiind deci obligat să-l ţină în viaţă. Felix Colson, secretar al consulului Franţei în 1839, afirmă în studiul său Starea prezentă şi viitorul Principatelor că, „deşi se întâmplă frecvent, nici un boier nu a fost judecat pentru omorârea unui ţigan aflat în posesia sa“. Un călător englez de la începutul secolului al XIX-lea atrăgea atenţia că în ciuda faptului că „ţiganii alcătuiesc o parte atât de însemnată a comunităţii, ei sunt priviţi cu cel mai mare dispreţ de ceilalţi locuitori, care, într-adevăr, se poartă cu ei puţin mai bine decât cu animalele“.
În Transilvania aflată sub dominaţie maghiară, rromii primesc în anii 1400 statutul de iobagi ai coroanei, şi anume, primesc dreptul de a umbla prin ţară şi de a poposi pe pământurile coroanei, autonomie internă a cetelor de rromi, toleranţă faţă de ne-apartenenţa la religia creştină şi absenţa obligaţiilor militare. Rromii trebuiau să plătească un anumit tribut coroanei, mai mic însă decât populaţia sedentară. În schimb, în perioada habsburgică, s-a iniţiat o politică de asimilare forţată, continuată ulterior de regimul comunist. Rromilor li s-a interzis să vorbească limba rromani [3] şi să poarte costumele lor tradiţionale [4]. În plus aceştia erau forţaţi să folosesască termenul de Uj Magyar (maghiar nou) când se refereau la etnia lor.
Odată introdusă economia de piaţă în anii 1800, sclavii sunt exploataţi şi mai mult ca înainte. Felul cum erau trataţi varia mult şi în general ei erau la voia celui care îi avea în proprietate. Importanţa unui boier creştea odată cu numărul de sclavi pe care îi deţinea. Codul penal muntenesc din 1818 conţinea articolul „Toţi ţiganii sunt născuţi robi“ şi „ţiganii fără stăpân sunt proprietatea statului“. Mărturiile lui Mihail Kogălniceanu [5] sau Colson [6] din acea perioadă sunt tulburătoare.
Existau bineînţeles şi cazuri rare în care sclavii erau trataţi omeneşte de stăpânii lor. Un număr mic de boieri, simţind vremurile în schimbare, chiar şi-au eliberat sclavii.
[modifică] Mişcările aboliţioniste
În secolul al XVIII-lea, opinia progresistă din Europa s-a întors împotriva sclaviei, însă aceasta era apărată de puternice interese constituţionale. Mişcările aboliţioniste au apărut din două principii fundamentale: răspândirea noilor idealuri filozofice şi politice, dezvoltate din principiile Iluminismului, care culminează în Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului (1789) din cadrul Revoluţiei franceze, şi extinderea unui nou model economic apărut în urma Revoluţiei industriale engleze, care a făcut ca sistemul sclavagist să fie mai puţin rentabil ca sistemul de muncă remunerat.
Convenţia cu privire la Sclavie, semnată de Societatea Naţiunilor pe 25 septembrie 1926 (în vigoare din 9 martie 1927) aboleşte sclavia şi creează un mecanism internaţional care urmăreşte aplicarea convenţiei. Naţiunile Unite, ca urmaş al Societăţii Naţiunilor, îşi asumă compromisurile din Convenţie.
[modifică] Franţa şi coloniile sale
În Franţa, articolul "toate fiinţele se nasc libere şi egale" nu s-a aplicat la început în cazul sclavilor. Sclavii au iniţiat în 1790 o serie de revolte în colonia Saint Domingue, lucru ca a conchis în abolirea sclaviei până în 1793. În 1794, Convenţia Naţională Franceză confirmă abloirea sclaviei, lucru care se aplică pentru toate coloniile. Napoleon I reinstaurează sclavia în 1802, reprimând brutal toate încercările de rezistenţă. Când idealurile Revoluţiei Franceze s-au făcut simţite în Caraibe, sclavii conduşi de Toussaint L'Ouverture, Napoleon cel Negru, au înfiinţat o republică independentă în 1803 care avea să devină Haiti. Sclavia este abolită pentru todeauna de A Doua Republică Franceză în 1848.
[modifică] Imperiul Britanic
În 1772, printr-o hotărâre legislativă, sclavia a fost interzisă în Anglia. Sclavia a continuat însă în coloniile britanice caraibene, unde producţia de zahăr aducea mari profituri. În anii 1780, William Wilberforce a întreprins o campanie menită să pună capăt comerţului cu slavi. Wilberforce a reuşit să-i convingă pe membri parlamentului să interzică comerţul cu sclavi în Imperiul Britanic. În Imperiul Britanic mai multe hotărâri legislative succesive (1807, 1827, 1833 şi 1834) declară abolirea slaviei. Majoritatea ţărilor europene, sub o puternică prsiune britanică, fac acelaşi lucru între 1830 şi 1860.
[modifică] America Latină
În noile ţări independete din America latină abolirea se produce uneori în cadrul procesului de dobândire a independenţei, alteori în primii ani de independenţă. Printre ultimele ţări care au abolit sclavia se numără Cuba (sub suveranitate spaniolă), în 1886 şi Brazilia în 1888.
[modifică] Statele Unite ale Americii
În Statele Unite, sclavia a fost abolită întâi în nordul industrial (lucru care a cauzat Războiul de secesiune), urmând să fie eradicată şi în sud până în 1868. Descendenţii lor se numesc Afroamericani.
[modifică] Principatele române
O nouă generaţie de români şcoliţi în vest a început să îmbrăţişeze opiniile progresiste apărute în Europa. Vocile occidentalilor devin din ce în ce mai pregnante, şi culminează prin memoriul elveţianului Emile Kohly, care creează un puternic val anti-sclavagist. Sclavia începe să fie considerată o practică diabolică şi este abolită în perioada 1843-1855. Iniţial au fost eliberaţi peste un sfert de milion de sclavi. Mulţi dintre ei au părăsit ţara, fiind antrenaţi în decursul a câtorva generaţii în cea de a treia mare migraţie a rromilor (după plecarea din India în urmă cu un mileniu şi migraţia din Asia în Europa).
[modifică] Sclavia în prezent
În ciuda intrării în vigoare a Convenţiei cu privire la sclavie şi a interzicerii oficiale în aproape toate ţările, sclavia continuă să existe pe scală mare, atât în forma sa tradiţională, cât şi în forma sa modernă. Conform unui studiu publicat în anul 2000 s-ar putea să mai existe, încă, 27 de milioane de sclavi în toată lumea.[7]
[modifică] Note
- ^ Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia 1998
- ^ Domesday Book, registrul cadastral, arăta că zece la sută din populaţia Angliei era încă formată din sclavi în 1086.
- ^ Helsinki Watch, 1991, p.10
- ^ Liegeois, 1986, p.106
- ^ Mihail Kogălniceanu: „Pe străzile din Iaşi din tinereţea mea am văzut fiinţe umane cu lanţuri la mâini şi la picioare, alţii cu zgărzi de fier la gât. Bătăi crunte, alte pedepse ca înfometarea şi legarea deasupra focului [...] femei despărţite de soţi şi fiice de părinţi, oameni [...] vânduţi ca vitele“ [8]
- ^ Felix Colson: seara la masă „suferinţa este atât de aparentă pe faţa ţiganilor încât îţi pierzi tot apetitul“; apoi dimineaţa este trezit de ţipetele sclavilor, pedepsiţi cu „100 de lovituri de bici pentru o farfurie spartă.“ [9]
- ^ Kevin Bales: Disposable People: New Slavery in the Global Economy (Oameni la îndemână: Noua sclavie în economia globală), publicat la University of California Press
[modifică] Referinţe
- Arborele Lumii, Sclavia, Istorie Universală 63, p.193, publicat la Eduitura Marshall Cavendish Partworks Ltd, 1995
- André Stanescu: Sclavia Rromilor în Ţările Române
- Centrul de Documentare şi Informare despre Minorităţile din Europa de Sud-Est: Romii din România
[modifică] Vezi şi
- Plantaţie sclavagistă
- Războiul civil american
[modifică] Legături externe
- en Anti-Slavery International: sclavia în lumea de astăzi
