Miklós Horthy
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Miklós Horthy | |
 |
|
| Data naşterii | 18 iunie 1868 |
| Decedat | 9 februarie 1957 |
| Partid Politic | Independent |
| Poziţia | |
Miklós Horthy de Baia Mare, Duce de Szeged şi Otranto (în maghiară Vitéz Nagybányai Horthy Miklós) (* 18 iunie 1868, Kenderes – † 9 februarie 1957, Estoril). A fost amiral şi guvernator al Ungariei din 1 martie 1920 până în 15 octombrie 1944.
În urma primului război mondial guvernul Béla Kun demisionează pe 4 iunie 1919, iar în 6-7 august 1919 Béla Kun fuge în Austria. Ca urmare Horthy, comandantul flotei Austro-Ungare, a fost ales, de către Parlamentul ungar cu 131 voturi din 141, în martie 1920, ca Regent al Ungariei. Titlul lui era „Serenissima Sa Înălţime, Regentul Regatului Ungar”. (în maghiară „Ő Főméltósága a Magyar Királyság Kormányzója”). A condus Ungaria între cele două războaie mondiale, precum şi în timul celui din urmă, dintr-o poziţie conservatoare, cu înclinaţii de dreapta.
Cuprins |
[modifică] Biografie
Tinereţe
Miklós Horthy, fiul nobilului Horthy István şi al Paulei Halassy, şi-a terminat şcoala elementară în oraşul Kenderes (1847-1876) urmând mai apoi studiile în oraşul Debrecen, la Universitatea reformată (1876-1878). A urmat studiile la Universitatea din Sopron (1878-1882), după care le-a continuat la Academia de Marină.
În anul 1886 a devenit comandant de flotă. În 1890, la Istanbul, a efectuat armata la bordul vaporului de război „Taurus”. În perioada 1892-1894 Horthy este ofiţer pe crucişătorul „Saida”. În perioada 1908-1909 a devenit comandantul vaporului „Taurus”. În perioada 1909-1914 Horthy, care se bucura de un mare respect din partea împăratului Francisc Iosif, avansează şi devine, în timpul războiului, comandantul flotei austro-ungare.
Miklós Horthy s-a căsătorit în 22 iulie 1901, la Arad, cu Magdolna Purgly, fiica lui János Purgly şi Ilona Vásárhelyi. Împreună au avut patru copii: Magdolna, Paula, István şi Miklós.
[modifică] Perioada primului război mondial
În timpul primului război mondial, a luptat, la început având grad de căpitan, apoi avansând până la postul de comandant al flotei (martie 1918), împotriva flotei italiene, pe care a şi înfrânt-o de mai multe ori. La 8 iulie 1916, sub comandamentul lui Horthy, se atacă oraşul italian Otranto, cu nava de luptă „Novara” cu 3 bărci „Torpedo” şi cu un submarin „U-17”. Au fost distruse 5 vapoare militare de pază italiene. Pe 15 mai 1917, a avut loc o altă acţiune în acelaşi loc, Horthy pornind la luptă cu crucişătoarele: „Novara”, „Helgoland” şi „Saida”. În urma acestei acţiuni militare, comandantul ungar a fost rănit la picioare şi la cap, continuând totuşi să conducă operaţiunile de pe targă. La 30 octombrie 1918, Horthy primeşte gradul de vice-amiral, însă a doua zi i se aduce ordinul împăratului Carol de a preda flota noului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor.
În timpul tratatelor de pace de la Paris, pe data de 21 martie 1919, Béla Kun preia puterea la Budapesta şi proclamă constituirea Republici Sovietice Ungare. La ordinul acestuia, armatele ungare încep să atace noile state abia înfiripate, mai ales Regatul Român. În această situaţie, Armata Română procedează la eliberarea teritoriului naţional şi atacă Ungaria. La 4 august 1919 românii cuceresc Budapesta şi eliberează Ungaria de sub comunism.
Pe 4 iunie 1920, reprezentanţii Ungariei semnează Tratatul de la Trianon.
[modifică] Preluarea puterii. Perioada interbelică
Sfârşitul războiului a însemnat pentru Ungaria tăierea accesului la mare, astfel încât serviciile lui Horthy nu prea mai erau necesare. Dar, în 1919, cariera lui Horthy ia o nouă turnură. După o ocupaţie de patruzeci de zile a Budapestei, Armata Română se retrage, iar la 16 noiembrie Horthy, stabilit până atunci în Szeged, intră în capitala ungară. Este ales regent la 1 martie 1920. După două tentative nereuşite ale regelui Carol de a-şi relua tronul, Horthy devine singurul stăpânitor al Ungariei, la 7 noiembrie 1921, prin modificarea constituţiei.
La 25 iulie 1920 Horthy l-a desemnat pe Pál Teleki ca prim-ministru, dar la 14 aprilie 1921 acesta a demisionat. Horthy îl desemnează ca succesor la preşedinţia guvernului pe István Bethlen (care fusese membru al delegaţiei la semnarea Tratatului de la Trianon, din 1920). Acesta va deţine funcţia de premier până la 14 august 1931.
În această perioadă, Horthy a decis să nu se implice în viaţa politică, îndeplinind funcţii strict protocolare. Importanţa sa a crescut după 1938, o dată cu anexarea primelor teritorii primite de la Hitler, când a defilat călare prin oraşele importante ale acestora.
Având orientări conservatoare, Horthy a început să simpatizeze cu fascismul, deşi parţial, doar pentru a-şi păstra puterea, însă, personal, nu a agreat mişcarea fascistă din Ungaria (mai precis Partidul Crucilor cu Săgeţi), Ferenc Szálasi fiind întemniţat la comanda sa.
Guvernarea sa a fost mai degrabă de factură conservatoare, autoritară, decât cu caracter fascist. În momentul în care Adolf Hitler a început să-şi arate puterea, forţând statele vecine să returneze teritoriile primite după primul război, Horthy a devenit vasalul acestuia. El urmărea, în primul rând, zonele locuite de maghiari, ţintind către refacerea Ungariei Mari.
În noiembrie 1938, prin Arbitrajul de la Viena, Ungaria a primit o treime din Slovacia, iar cinci luni mai târziu şi Rutenia. Horthy a fost mai mult decât mulţumit de acest rezultat, întrucât singur recunoştea că „O intervenţie militară ungară ar însemna un dezastru pentru Ungaria, fiindcă, la ora actuală, Armata Cehoslovacă are cele mai bune arme din Europa, iar Budapesta este la doar cinci ore distanţă de graniţa cehoslovacă, în cazul unui raid aerian. M-ar neutraliza înainte s-apuc să mă scol din pat”. În 1940, prin cel de-al doilea Arbitraj de la Viena (cunoscut în istoriografia românească sub numele mai potrivit de Dictatul de la Viena), Ungaria a anexat nord-vestul Transilvaniei, cu o populaţie majoritar românească. După dezmembrarea Iugoslaviei, în 1941, Ungaria a primit şi Banatul Sârbesc, dar, la presiunile Mareşalului Ion Antonescu, administraţia militară a acestei provincii a rămas cea germană.
Populaţia nemaghiară, precum şi evreii din teritoriile primite au suferit, de-a lungul celui de-al doilea război mondial, o serie de abuzuri şi crime făcute de către autorităţile ungare.
[modifică] Regimul Horthy în timpul celui de-al doilea război mondial
Al doilea război mondial, pornit de către Hitler pe 1 septembrie 1939, nu a atras şi Ungaria la început. Între 16 şi 24 august 1940, la Turnu Severin, au avut loc negocierile dintre delegaţia română şi cea maghiară, în privinţa Ardealului. Pe 30 august 1940, la Viena s-a luat decizia asupra soartei Transilvaniei prin miniştrii de externe ai Germaniei Joachim von Ribbentrop şi Italiei Galeazzo Ciano. Partea nordică a teritoriului revenea Ungariei iar cea de sud rămânea României. O lună mai târziu, trupele ungare au intrat în Ardealul primit. În aprilie 1941, Ungaria a devenit membru deplin al Axei, atacând, alături de Germania şi Bulgaria, Regatul Iugoslav. Armatele naziste au trecut prin Ungaria, având aprobarea lui Horthy. În semn de protest faţă de această acţiune, premierul ungar Pál Teleki s-a sinucis.
La 22 iunie 1941, Germania atacă U.R.S.S.. Ungaria intră în război ca aliat al Axei, de-a lungul războiului jertfind pe front peste 1.000.000 de soldaţi.
În 1942, după înfrângerea decisivă a Germaniei şi a aliaţilor ei la Stalingrad, Horthy a decis să înceapă negocieri de pace cu Aliaţii. Delegaţia secretă a fost condusă de Albert Szent-Györgyi, şi a avut contacte cu diplomaţii britanici din Istambul de mai multe ori. Ca şi în cazul României, aceste acţiuni erau cunoscute lui Hitler.
În 1944, Armata Roşie ajunsese la graniţele ungare. Pentru a preveni vreo acţiune a lui Horthy în defavoarea lor, germanii l-au chemat pe acesta în Austria, la castelul Kessheim, pentru discuţii. Însă, o dată ajuns acolo, Horthy a fost reţinut cu forţa de către nazişti. Între timp, pe 19 martie, Wehrmachtul a ocupat Ungaria şi a instalat la putere un guvern-marionetă.
Adolf Eichmann împreună cu liderii Sondereinsatzkommando, Hermann A. Krumey şi Dieter Wisliceny, au ajuns la Budapesta cu o baterie de ofiţeri SS. Eichmann a dat ordin lidelor comunităţii evreieşti să se prezinte la o conferinţă ca să le spună să înfiinţeze "Judenrat" (în germană Judenräte (singular Judenrat; "Consiliu Evreiesc" corp administrativ) care va urma ordinile germane, pe 21 martie s-a înfiinţat Consiliu Evreiesc, membri: Dr. Erno Boda, Dr. Erno Peto, Dr. Karoly Wilhelm, Dr. Samu Csobadi, Samu Kahan-Frankl, Fulop Freudiger; şi Dr. Nison Kahan. Şeful consiliului era Samu Stern. Pe 29 martie noi legislaţii anti-evreieşti steaua galbenă, registraţia propietăţii şi concentrarea evreilor. Eichmann a împărţit Ungaria în 10 districţie de jandarmerie. Cele 10 districţie de jandarmerie erau, la răndul lor, grupate în 6 zone operaţionale anti-evreieşti: Zona I, Carpaţii; II, Transilvania; III, nordul Ungariei; IV, sudul Ungariei; V, Transdanubia; VI Budapesta. Cu participarea unităţi speciale de comando "Sondereinsatzkommando" adusă din Mauthausen, Germanii vor concentra evreii în zonele respective pentru deportări rapide.
„Primul ministru devine Döme Sztójay, pe 19 martie la şedinţa consiliului de miniştri Döme anunţă numirea noului ministru de interne Andor Jarros şi noii secretari de stat Endre Baky şi László Endre”
În martie 1944 cănd armata roşie ajunsese la graniţele ungare prin Carpaţi, Hitler s-a hotărît să-şi stabilească dominaţia sa în Ungaria prin armata germană şi unităţiile SS. Suverenitatea ungariei din această zi a devenit o "farsă", aşa cum Horthy a declarat la Nürenberg (T/1246), germanii au devenit maiştrii (domnii) statului. A ajuns ora pe care germanii au aşteptat-o, să-şi implice soluţia finală
Operaţiunea "Margarethe I"
În primavară anului 1944, ca urmare a victoriilor armatei sovietice pe frontul din Răsărit şi a presiunilor lumii libere, şeful statului, Horthy, şi guvernul Miklós Kállay au început să se mişte în direcţia ieşirii Ungariei din război, permitănd unele liberalizări care i-au iritat enorm pe nazişti. În mod deosebit, Berlinul a fost nemulţumit de cererea retragerii armatei maghiare de pe frontul din Ucraina sub pretextul "apărării Carpaţilor", faţă de protecţia fizică acordată evreilor şi faţă de articolele critice antinaziste care apareau uneori în presa maghiară. Teama de o viitoare ocupaţie sovietică îi făceau pe Horthy şi Kállay să acţioneze cu prudenţă. Mai întăi, Hitler s-a găndit să pedepsească Ungaria printr-o invazie a trupelor române, slovace şi croate, dar s-a răzgăndit, şicererea "impertinentă" a lui Horthy, dar ezita asupra modalităţii de a-l pedepsi pe regent; la răndul său Horthy, legat de cuvăntul de onoare cu a decis la 12 martie 1944 ocuparea Ungariei de către forţe germane (operaţiune codificată sub numele ("Margarethe I"). Mareşalul Reich-ului Heinrich Himmler, şeful Biroului Central de Securitate a Reich-ului (RSHA) Ernst Kaltenbrunner, trupele de uscat comandate de feldmareşalul Maximilian von Weichs, 600 de agenţi ai Gestapo-ului şi ai Serviciului de Securitate (SD) comandaţi de Hans Geschke şi un comando special de vreo 250 de ofiţeri SS, în frunte cu Adolf Eichmann, şeful Biroului IV B 4 al RSHA, trebuiau să pună în aplicare Planul "Margarethe I". La 17 martie 1944, cănd Horthy, împreună cu ministrul de Externe, Ghyczy Jenő, ministrul Apărării, Lajos Csatay, generalul Ferenc Szombathelyi, şeful Statului Major al Armatei maghiare şi Kallay Miklós, ambasadorul maghiar la Berlin au raspuns "invitaţiei" lui Hitler şi au sosit la castelul Klessheim, din apropierea Salzburg-ului, operaţiunea de ocupare a Ungariei fusese lansată. Horthy a încercat să-i explice lui Hitler planul maghiar de "dezangajare".
„Cum era de aşteptat, Hitler nici nu a vrut să audă de care se angajase faţă de Fuhrer că-l va anunţa, din timp, în cazul ieşirii Ungariei din râzboi, poate că şi din frică, nu lua nici o hotărăre drastică.
Pus în faţa alternativei: ori o Ungarie ocupată de trupele germane, ori un guvern extremist pro-german, conducătorul statului maghiar încearca să tergiverseze. Berlinul nu a mai aşteptat decizia regentului maghiar şi, la 19 martie 1944, a ordonat trupelor germane să ocupe Ungaria. Trei zile mai tărziu, Sztojay Döme a devenit prim-ministru şi ministru de Externe. Numirea în Ministerul de Interne a doi antisemiţi notorii, László Endre şi László Baky, responsabili cu rezolvarea "problemei evreieşti", va uşura enorm munca lui Eichmann. După numirea sa ca secretar de stat, Baky a declarat cu cinism şi fără nici un echivoc: "Sarcina mea priveşte stărpirea totală şi definitivă a ticaloşiilor evreieşti şi a aripii stăngi. Sunt convins că Guvernul va reuşi să ducă la bun sfărşit această misiune copleşitoare, care este de-o colosală importantă politică. Bombardamentele asupra Budapestei deveniseră mai frecvente; László Baky, susţinut de Gestapo şi SS, incercase printr-o lovitură de stat să ajungă la putere" "La 4 iulie 1944", scrie Braham, "Horthy l-a rugat pe Edmund Veesenmayer (plenipotentiarul lui Hitler în Ungaria - n.n.) să retragă Gestapo-ul pentru că suveranitatea Ungariei să poată fi restabilită, exprimăndu-şi totodată nemulţumirea pe care o resimţea faţă de Sztójay şi dispreţul pe care îl avea pentru Baky şi Endre (responsabilii cu deportarile evreilor - n.a.)." Doua zile mai tărziu, Horthy l-a informat pe ambasadorul german că intenţionează să oprească deportările evreilor, iar la 7 iulie 1944 Horthy ordona "incetarea transferului de evrei către Germania" Horthy se bizuia pe loialitatea Armatei maghiare, pe prietenii politici şi pe fiul său, Horthy Miklós Jr, care stabilise legături cu Aliaţii, cu şefii evreimii budapestane şi cu diverse grupări antinaziste.. ”
După ce a fost eliberat, fiind pus în faţa capitulării României şi a trecerii acesteia de partea Aliaţilor, Horthy a demis guvernul şi a încercat formarea unuia nou. În paralel, a purtat negocieri cu sovieticii. Pe 15 octombrie 1944 Horthy anunţă la radio în mod oficial că Ungaria iese din război, însă Hitler ordonase comandantului Otto Skorzeny să plece în Ungaria cu o misiune specială încă dinainte cu o zi. Miklós, fiul lui Horthy, este arestat în aceeaşi zi şi folosit drept monedă de şantaj. Ulterior, comandoul Skorzeny intră în Budapesta cu 42 de tancuri tip Tigrish şi cu unitatea Goliath. Pe 16 octombrie 1944, Horthy este capturat la palatul regal din Buda, fiind forţat să revoce armistiţiul şi să abdice, o zi mai târziu.
„În 15 octombrie 1944 Horthy anunţă la radio următoarele: "Ţinta cea mai importantă a Ungariei a fost politica externă, prin pace am dorit reviziunea cel puţin de o parte de nejusta al Tratatul de la Trianon. Speranţele noastre în liga naţiunii a rămas neîmplinită. În perioada începării ai crizii mondiale, Ungaria nu a avut intenţia să ocupe teritorii. Noi nu am avut o intenţie agresivă împotriva republicii cehoslovace, Ungaria nu a dorit revenirea teritorilor prin război. Noi am intrat în Báscka numai după colapsa Iugoslaviei . Noi am acceptat prin pace arbitrajul puterilor Axis teritoriile luate de România din 1918, ungaria a fost forţată ca să intre în război impotriva aliaţilor, noi nu am dorit să ridicăm ambiţia noastră prin putere, şi nu am am avut intenţia să ocupăm de la nimenea nici măcar un metru pătrat. Azi este clar că germanii au pierdut războiul. Toate guvernile sunt responsabile pentru destinul lor. Cum zicea Bismarck, "Nu există o naţiune care se sacrifică în altarul alianţilor" aceasta este Consecinţa responsabilitătii istoriei mele.
În martie anul acesta Fuehrer-ul Adolf Hitler m-a invitat să negociem în ceea ce priveşte repatriarea forţei al armatei maghiare un subiect ridicat de mine. El m-a informat că Ungaria va fi ocupată prin forţe germane. Germania a invadat Ungaria au arestat cetaţeni unguri şi membri din parlament, şi pe ministrul de interne al guvernului maghiar, au violat suveranitatea maghiară, să desemnez un guvern care se bucură de confidenţa germaniei Guvernul Döme Sztójay. Germania nu s-a ţinut de cuvănt. Sub ocupaţia germană, Gestapo-ul au tratat chestiunea evreiască în manieră incompatibilă cu dictatele umane. Locotinentul Szilárd Bakay, comandantul budapestei a fost atacat şi abdicat de agenţii germani, în fiecare centimetru al oraşului au explotat vizualitatea de dimineaţă al octombriei ingheţate, cănd a ieşit din maşină în faţa casei sale. Avioanele germane au lansat paraşutişti impotriva guvernului. Am primit informaţii că trupele pro-germane au de gănd prin forţă să efecteze politica şi să răstoarnă guvernul nostru pe care l-am desemnat iar ungaria să devină un teritoriu teatral al acţiunii Reich-ului german. M-am decis să-mi apăr ungaria chiar împotriva aliatului german, nu permit ca naţiunea ungară să fie jefuită şi nici libertatea şi independenţa ungariei. Am informat reprezentanţii al Reich-ului german despre armistiţiu militar.!”
După abdicarea lui Horthy, Ferenc Szálasi a devenit prim-ministru şi, în câteva luni, a deportat evreii din ghetourile budapestane. Mulţi erau împuşcaţi şi aruncaţi în Dunăre.
Horthy a petrecut restul războiului în arest, într-o casă din Bavaria, fiind tratat foarte bine. A fost arestat de către americani în mai 1945.
[modifică] Horthy şi situaţia evreilor (1920 - 1944)
Ungaria a fost primul stat din Europa interbelică ce a legiferat măsuri şovine. Încă din 1920 s-a adoptat legea privind reglementarea admiterii în învăţământul superior, scopul declarat al legii fiind „contingentarea cu înţeleaptă chibzuinţă a numărului studenţilor”. În realitate, era vorba de limitarea la anumite procente a studenţilor aparţinând naţionalităţilor conlocuitoare.
Începând din 1938, s-au luat o serie de măsuri anti-evreieşti. Legea numită „Asigurarea mai eficientă a echilibrului vieţii sociale şi economice” limita accesul evreimii la viaţa economică şi socială din Ungaria. Circa 250.000 de evrei şi-au pierdut locurile de muncă. Peste numai o jumătate de an, parlamentul ungar a adoptat o altă lege antisemită care stabilea că trebuiau consideraţi evrei, alături de cei de religie israelită, toţi acei care aveau un părinte ori doi bunici de religie iudaică, în momentul, ori înaintea intrării în vigoare a legii. Noţiunea de evreu a fost extinsă mai apoi prin legea din 1941, privind „apărarea rasei”. „A treia lege evreiască” interzicea căsătoriile mixte pentru evrei.
În timpul războiului, Endre László, numit secretar de stat la Ministerul de interne, declara la radio:
„Unanimitatea societăţii ungare apărătoare a purităţii rasiale urgentează de paroape 25 de ani rezolvarea problemei evreieşti. [...] Nu de un an-doi, ci de decenii întregi, ca să spunem aşa, prima în Europa, ungurimea a simţit, pe propria piele, ce pericol catastrofal reprezintă creşterea în proporţii tot mai mari a influenţei evreieşti. De-a lungul unei lupte de decenii s-a cristalizat convingerea că numai o rezolvare radicală poate duce la rezultatul definitiv şi satisfăcător, dorit de ambele părţi. Convingerea noastră de nestrămutat putem s-o sintetizăm astfel: pentru neamul nostru ungar, evreimea este un element care nu este dorit, nici din punct de vedere moral, nici spiritual, nici fizic. Conştienţi de această descoperire, trebuie să căutăm acea rezolvare care departajează şi elimină în întregime evreimea din viaţa ungurimii”
Adolf Eichmann a mărturisit la proces că „guvernul ungar a plătit 5.000 de mărci pentru deportarea fiecărei familii de evrei”.
„Nu, ungurii nu i-au vândut pe evrei naziştilor, ci pur şi simplu le-au plătit ca să-i ia şi să-i ducă. Putem afirma cu inima curată că nu a existat popor în Europa care să se fi purtat mai cumplit, mai inuman cu evreii decât ungurii”
Evreii din Transilvania cedată au fost adunaţi în ghetouri, apoi, către sfârşitul războiului (15 mai - 9 iulie 1944) trimişi la Auschwitz, nu câte 3.000 de oameni pe zi, cum raportase Edmund Veesenmayer, împuternicitul lui Hitler la Budapesta, ci câte 12.000, uneori chiar 14.000 de oameni pe zi. Autorităţile naziste de la Berlin au fost uimite de eficienţa autorităţilor horthyste, fiind nevoiţi, uneori, să le tempereze din lipsa unui număr corespunzător de facilităţi pentru gazare şi mai apoi ardere. Este semnificativ faptul că, pentru a putea primi evreii din Ungaria, la Auschwitz au fost întărite furmnalele şi coşurile, au fost repuse în funcţiune vechile camere de gazare, s-au săpat şanţuri pentru arderea cadavrelor ce nu mai intrau la crematoriu, a fost mărit personalul de circa 4 ori.
„Unul din consilierii ambasadei germane din Budapesta s-a prezentat de trei ori la Ministerul de externe şi a atras atenţia cu pregnanţă că reprezintă un interes comun [nazisto-horthyst]; să nu se comită excese poliţieneşti, care ar putea genera contramăsuri pe plan extern, nu numai împotriva cetăţenilor unguri, ci şi a cetăţenilor germani... În mod deosebit s-a atras atenţia guvernului ungar asupra tratamentului corespunzător ce trebuie aplicat cetăţenilor consideraţi duşmani şi averii acestora; s-a transmis sinteza reglementărilor germane în acest domeniu, exprimând dorinţa ca din partea ungară să nu se întreprindă măsuri care să le depăşească pe acestea”
Horthy, dându-şi seama de gravitatea fără precedent a atrocităţilor antisemite petrecute sub conducerea sa, şi-a pregătit un alibi imbatabil pentru perioada următoare. În 29 martie 1944 a dat mână liberă guvernului de sub conducerea sa în legătură cu toate ordonanţele antievreieşti, nedorind să exercite influenţă în privinţa acestora. De facto, însă, a numit la Ministerul de interne, în funcţii de secretari de stat cu misiunea de „a rezolva problema evreiască”, pe László Baky şi pe László Endre, oamenii lui de încredere, pe care Horthy îi ştia încă de la Seghedin (1919), cunoscuţi în ţară ca vehemenţi antisemiţi. La investirea lui Baky, Horthy i-a spus:
„Te numeri printre ofiţerii mei vechi din Seghedin, ştiu că îmi eşti devotat, mă încred total în tine, de aceea te numesc, în aceste zile grele, secretar de stat la Ministerul de interne. Azi avem nevoie de cei mai buni unguri... Urăsc evreii galiţieni şi comunişti. Afară cu ei din ţară! Afară! Afară!”
Rudolf Kasztner nu a plecat. El a continuat negocierile cu Adolf Eichmann. Din ianuarie pană în aprilie 1945 a locuit în cazarmele Gestapo-ului din Viena, a jucat jocuri de noroc şi a consumat băuturi cu naziştii. (Chapter 8 The “Free Europa” Plan June 1944—April 1945 Kurt Gerron - Bilsky, p.17.)
„Pentru Adolf Eichmann activitatea lui Rudolf Kasztner era atrâgătore, din cauza că Kasztner a ştiut ce se întămplă în gheto-ul de la Varşovia, şi cu aceasta a nu preveni (crea) o răscoală evreiască în Ungaria”
"Operation Panzerfaust"
La 7 iulie 1944 Horthy ordona "încetarea transferului de evrei către Germania". Eichmann s-a manifestat foarte furios şi, în pofida ordinelor lui Horthy, a mai continuat ici-colo deportările. Pe data de 7 august 1944, Horthy reorganizează Guvernul; Baky şi Endre nu vor mai răspunde de problema evreiască. La 29 august un general, Géza Lakatos, devine prim-ministru. Horthy pregătea ieşirea Ungariei din război şi ruperea alianţei cu Germania nazistă. Evreii rămaşi în viaţă erau animaţi de speranţe noi, mai ales cei din Budapesta, asupra cărora planase ameninţarea unei deportări iminente. Speranţe deşarte, pentru că Adolf Hitler dăduse semnalul punerii în aplicare a acţiunii anti-horthyste, nume de cod: "Operation Panzerfaust" (Operaţiunea Puştii Anti-tanc).
În total, s-au deportat în jur de 450.000 de evrei. Dintre aceştia, peste 20.000 de evrei români, polonezi şi slovaci au fost trimişi în 1941 în zonele abia cucerite din Polonia răsăriteană, la muncă forţată. Abia au scăpat câţiva de la moarte, pentru a evada şi a povesti cele întâmplate. Alţi peste 50.000 de evrei au fost trimişi, tot în cursul războiului, de către autorităţile horthyste, în detaşamente de muncă forţată, pe teritoriul Ucrainei. Şase din şapte oameni au murit.
Doi evrei au reuşit să scape de la Auschwitz şi să povestească aliaţilor tratamentul la care au fost supuşi. Pe 25 iunie 1944, Linn scrie că Horthy a primit o telegramă cu apel de la Papa nemenţionănd evreii.[2] raportul „Vrba-Wetzler”, ce conţinea declaraţiile celor doi scăpaţi. Detaliile din raport au fost transmise pe 15 iunie la B.B.C., iar pe 20 iunie au fost publicate şi în „The New York Times”. Papa Pius XII, Preşedintele Franklin D. Roosevelt şi regele Gustav V al Suediei, au trimis scrisori lui Horthy prin care cereau oprirea atrocităţilor antievreieşti. Drept rezultat, la presiunile occidentului, pe 7 iulie 1944 Horthy a oprit deportarea evreilor. El a rezistat ulterior presiunilor lui Adolf Hitler care îi cerea deportarea celor 200.000 de evrei din Budapesta, iar Biserica romano-catolică maghiară a eliberat pentru evrei numeroase certificate de botez. După ce Horthy a întors de la graniţă un tren cu 1.600 de evrei, pe 15 iulie 1944, în ziarul „The New York Times” a apărut un articol care prezenta Ungaria drept ultimul refugiu al evreilor din Europa (ignorând situaţia din România de la acea dată) şi menţiona faptul că ungurii au încercat să protejeze evreii.
Consiliul Evreiesc Central
Fulop Freudiger a fost unul din liderii marcanţi şi foarte activi ai evreilor din Ungaria. El a crezut, pănă aproape de sfărşitul războiului, că evreimea maghiară trece prin momente grele, dar că nu va fi anihilată aşa cum se întamplase cu alte comunitaţi evreieşti europene. Freudiger făcea parte dintr-un grup de conducatori evrei care s-a lansat într-o acţiune îndrazneaţă: cum conducerea maghiară nu reacţiona la demersurile liderilor evrei, atunci vor fi abordaţi şefii SS-isti, cu ei s-ar putea ajunge la anumite aranjamente. Naivitate care a reprezentat cea mai mare greşeală din istoria evreimii maghiare. Freudiger făcea parte din Consiliul Evreiesc Central, forumul cel mai înalt al evreimii maghiare şi al Transilvaniei de Nord. Prin rabinul Michael Dov Weissmandel şi Gisi Fleischmann, responsabili ai Grupului Muncitoresc al Consiliului Evreiesc din Bratislava, Freutiger stabilise contacte cu cativa importanţi ofiţeri SS din Sonderkommando-ul lui Adolf Eichmann din Budapesta, printre care Dieter Wisliceny. Rabinul ceh Weissmandel reuşise să-l mituiască pe Wisliceny pe vremea cănd acesta era ocupat cu lichidarea evreilor slovaci. Mita a fost atăt de enormă, încăt deportarea chiar încetase în Slovacia. Freutiger l-a contactat pe Wisliceny şi a reuşit să salveze un număr de 80 de evrei proeminenţi din ghetourile maghiare. Negocierile cu SS-ul, şi în special cu Wisliceny, urmate de spagi uriaşe date acestuia, au fost continuate de evreul clujean Kasztner Reszo şi de Joel Brand, doi membri marcanţi ai Consiliului evreiesc maghiar şi ai "Vaadah"-ului (Comitetul de Salvare şi Ajutorare). Freudiger stabilise nişte legături "aproape prieteneşti" cu criminalul SS-ist. E aproape sigur că Wisliceny, care lucra uneori direct cu Himmler si Eichmann, i-a comunicat lui Freudiger, la începutul lunii august 1944, că viaţa îi este în primejdie şi că ar trebui să dispară imediat din Budapesta. Aşa s-ar putea explica fuga lui Freudiger la Bucureşti. Relatănd povestea lui Freudiger, istoricul israelian Iaakov Geller scrie că România mareşalului Ion Antonescu ţinea, uneori, "poarta deschisa" pentru refugiaţii evrei care se ascundeau de furia criminală a lui Eichmann.
Rudolf Kasztner acuzat de Rudolf Vrba că nu l-a informat pe Horthy
Rudolph (Rezsö) Kasztner, evreu clujean, s-a mutat la Budapesta, după anexarea Transilvaniei de Nord, devenind unul din liderii evreimii maghiare, preşedintele organizaţiilor sioniste din Ungaria. Activitatea sionista o incepuse la Cluj, unde a funcţionat şi un "Comitet de salvare" ("Vaad Haatala") din care făceau parte Kasztner, socrul sau, Josef Fischer, presedintele Consiliului Evreiesc, Ernst Marton, redactorul-şef al ziarului "Uj Kellet", Hilel Danzig, fost deputat în Parlamentul României s.a. După război, Rudolf Kasztner a fost acuzat de Rudolf Vrba (Walter Rosenberg), unul din autorii faimosului "Protocol Auschwitz", că - deşi avea cunoştinţa de Raportul pe care el l-a scris împreună cu Alfred Wetzler (Josef Lanik), un alt evadat de la Auschwitz a ascuns celorlaţi membri ai Consiliului evreiesc de la Budapesta ororile lagărului morţii şi nici nu s-a străduit ca aceste grozăvii să ajungă la cunoştinţa regentului Horthy. Putem doar specula în ce masură s-ar fi angajat Horthy în stoparea deportării evreilor maghiari la Auschwitz dacă ar fi aflat de la Kasztner amploarea exterminărilor naziste. Fapt e că liderul maghiar, marginalizat de Hitler, a avut totuşi puterea de a interveni energic şi de opri, la 7 iulie 1944, deportările. La acea dată vărfurile Puterii din Ungaria fuseseră deja informate cu privire la soarta evreilor de la Auschwitz. Era, însă, prea tărziu. Majoritatea evreimii maghiare nu mai era in viaţă.
„Kasztner, ca şi ceilalţi responsabili din conducerea evreiască, ştiau ce s-a petrecut cu evreii din ţările ocupate de nazişti şi, în special, erau informaţi despre uciderea evreilor maghiari deportaţi la Auschwitz. Dar ei n-au ales tactici de rezistenţă şi de lupta împotriva naziştilor, ci acele tactici, dovedite falimentare, de a căştiga timp într-o "cursă contra cronometru". Aceste tactici, concluzionează Braham, "porneau de la premisa ca situaţia militară de la aceea oră era favorabilă Aliaţilor şi că eliberarea Ungariei avea să se întample în cel mai scurt timp, forţele sovietice fiind tot mai aproape de Carpaţi. Însă liderii evrei, singuri şi lipsiţi de ajutor, nu au înţeles că în fruntea listei de priorităţi a germanilor şi maghiarilor, data fiind complicitatea lor, stătea aplicarea urgentă a Soluţiei finale. Tocmai pentru că naziştii erau conştienţi de înfrăngerea iminenta a Axei, ei şi-au reunit eforturile pentru a caştiga măcar războiul împotriva evreilor. Neştiind să se apere, liderii evrei au continuat să se bizuie pe tehnicile care daduseră căndva roade, în condiţiile de relativa normalitate de dinaintea ocupaţiei germane. Au făcut apeluri şi au înaintat petiţii diferitelor autoritaţi guvernamentale şi ecleziastice, luptănd cu disperare să salveze ceea ce încă mai putea fi salvat."”
Atrocităţi împotriva maghiarilor, 1944
„Populaţia nevinovată a numeroase sate maghiare a fost expusă acestei barbarii; ungurii au fost omorâţi cu miile. Afară de crime, mai multe zeci de mii de unguri au fost duşi în lagăre de internare, unde deţinuţii mureau pe capete în condiţii inumane. Dintre lagărele de internare, cele mai groaznice condiţii au fost în cel de la Feldioara (la nord de Braşov); Tg. Jiu, Focşani, Beiuş, Timişoara, Hălmăgel, Lugoj au fost celelalte localităţi, în care au existat lagăre. Autorităţile româneşti au predat foarte mulţi alţi bărbaţi maghiari armatei sovietice, pe motiv că au fost “partizani”. Dintre aceştia cei mai mulţi au fost transportaţi în lagărele sovietice ale morţii. După procesele verbale ale Uniunii Populare Maghiare, în toamna anului 1944 au fost prinşi în Ardeal 40.000 de bărbaţi maghiari, (numai la Cluj, 3.200, în ziua de 14 octombrie 1944). Majoritatea acestora au murit în deportare şi internare. Această cifră însă a fost mult mai mare în realitate; cei care au întocmit aceste procese verbale n-au putut afla de toate crimele de acest fel. La 12 noiembrie 1944, conducerea militară sovietică a dat ordin administraţiei militare româneşti să părăsească Ardealul de Nord. În ordin se motivează măsura şi se face aluzie la atrocităţile comise de gărzile lui Iuliu Maniu, principalul motiv a fost însă că această administraţie şi trupele de voluntari au pătruns în Ardeal fără aprobare sovietică. Tratatul de armistiţiu a prescris în mod expres administraţie românească civilă. La 16 noiembrie guvernul român a dizolvat gărzile lui Maniu. Maniu a dat publicităţii această dispoziţie la o mare adunare din Bucureşti; în cuvântarea sa “a adus mulţumiri” acestor unităţi militare, care “s-au achitat de datoria lor patriotică.” ─ Acţiunea “voluntarilor pentru Ardeal” a purtat o puternică amprentă de răzbunare asupra populaţiei maghiare civile, nevinovate şi lipsite de apărare, pentru “răpirea de 4 ani a teritoriului Ardealului de Nord”".”
Anumite surse vehiculează ideea că Horthy a crezut tot timpul că evreii sunt trimişi în lagăre de muncă forţată, nu spre exterminare. Abia în 1944 ar fi aflat adevărul, după evadarea celor doi evrei din lagărul de la Auschwitz.[necesită citare]
Din cei 825.000 de evrei existenţi în Ungaria de dinainte de război, au supraveţuit holocaustului doar 260.000 de evrei.
[modifică] Evreii transilvăneni
Din Transilvania au fost trimişi spre exterminare în total circa 166.000 de evrei, din care circa 15.000 în 1941.
În dimineaţa de 3 mai 1944, la ora 5, a început concentrarea evreilor din zona II spre ghetouri. Evreii din Maramureş, Satu Mare şi Baia Mare au fost concentraţi în 11 ghetouri, iar evreii din Cluj, Bistriţa şi Oradea au fost izolaţi prin Decretul nr. 6163/1944. La 10 mai 1944, toţi evreii erau deja concentraţi. Germanii l-au însărcinat pe Edmund Veesenmayer să raporteze numărul celor din ghetouri, în raportul din 11 mai 1944 figurând pe listă 325.000 de persoane. După ce evreii au fost înghesuiţi în acele spaţii neamenajate, fără facilităţi sanitare, autorităţile maghiare au început a vechicula pericolul epidemiilor, cerând deportarea cât mai grabnică a celor închişi.
„Eu am trecut la începutul lui aprilie [1944] prin Munkács, să supraveghez ghetoizarea. S-a prezentat la mine comandantul jandarmeriei din Sighetul Marmaţiei şi mi-a spus că nu este în sare să efectueze [...] ghetoizarea în Sighetul Marmaţiei, deoarece lipsesc clădirile corespunzătoare, instalaţiile sanitare. Trebuie sau să-şi abandoneze activitatea sau să i se ia «surplusul de oameni» şi să fie duşi în Ungaria de apus sau chiar în Germania...Cum am sosit la Budapesta, m-am îndreptat spre Eichmann şi i-am atras atenţia: Baky îl va chema în curând la telefon şi îi va cere să decidă. La prânz, între orele 2 şi trei, ne-am întâlnit în cabinetul lui Baky [...] Secretarul de stat Baky i-a povestit lui Eichmann care este situaţia în Maramureş, apoi a spus:
— Te întreb deci, dragă Adolf, să abandonez ghetoizarea sau eşti dispus să-i preiei de la noi pe evrei?
— Mein lieben Laci (Dragul meu Laci), cu aprobarea pe care mi-a avansat-o forul meu superior, pot să-ţi declar imediat, acum, că suntem gata să-i preluăm pe toţi evreii.
Întreaga discuţie n-a durat nici 15 minute.”
Trenurile de deportaţi din Transilvania de Nord care au trecut prin Kassa (Košice) în 1944: date, originea transporturilor şi numărul de deportaţi.
|
|
Aceste date au fost colectate de comandantul gării din Košice, Miklós Gaskó ("Halálvonatok" Menóra, Toronto, 1984, pp. 4-12).
[modifică] Horthy şi fascismul
[modifică] Situaţia cetăţenilor din teritoriile primite după 1938, sub regimul horthyst
Români
Slovaci şi ruteni
În timpul negocierilor ungaro-slovace care au precedat Arbitrajul de la Viena, Hitler îi pusese în vedere lui Horthy faptul că Ungaria nu va primi oraşul Bratislava (populat cu mulţi germani), deoarece germanii nu vor să fie o minoritate în Ungaria şi fiindcă tratamentul ungar asupra minorităţilor conlocuitoere era binecunoscut în Germania.
Ungaria a acaparat de la Slovacia, prin Arbitrajul de la Viena, un teritoriu de 11.927 km², având o populaţie de circa 1.060.000 de locuitori (506.208 maghiari, 290.107 slovacvi, 26.227 evrei, 13.184 germani, 1.892 ruteni şi 14.714 alte naţionalităţi, conform recensământului din 1930, la care se adaugă persoanele apărute în urma sporului natural). La 11 noiembrie 1938, Miklós Horthy a intrat solemn în principalul oraş câştigat, Košice. În plus, mai târziu, pe calea armelor, Ungaria a mai câştigat teren în Rutenia, uneori chiar fără locuitori maghiari.
Deşi la început maghiarimea din teritoriile anexate au salutat apariţia autorităţilor ungare, câteva luni mai târziu, se pronunţau pentru revenirea la Cehoslovacia. Mai degrabă, nu obiectau faptul că făceau parte din Ungaria, ci mai degrabă regimul autoritar al lui Miklós Horthy, care menţinuse Ungaria într-o înapoiere economică, încă din 1920. Faţă de condiţiile cehoslovace de viaţă, situaţia nouă era net inferioară. Viaţa era mai scumpă şi munca mai grea.
Autorităţile ungare au îndepărtat noile minorităţi din viaţa politică şi administrativă şi au săvârşit o serie de violenţe asupra acestora. Cel mai cunoscut caz este cel petrecut la Crăciunul anului 1938, când ungarii au deschis focul asupra slovacilor care părăseau o biserică, doar pentru că au cântat un cântec patriotic slovac în timpul messei. Tribunalele militare speciale care condamnau la moarte membrii rezistenţei slovace erau la ordinea zilei. Proprietăţile şi bunurile le erau confiscate, li se luau licenţele şi li se închideau magazinele şi instituţiile de învăţământ, erau daţi afară din servicii, le erau arse cărţile şi bibliotecile, li se aplica tortura în cazul în care refuzau să folosească limba maghiară în situaţii oficiale, chiar şi la messe. De asemenea, din 5 noiembrie 1938, a început deportarea „coloniştilor” cehi şi slovaci din teritoriile anexate. La ameninţările guvernului slovac, Ungaria a încetat aceste măsuri, în schimb a contingentat slovaci în Armata a II-a Ungară, care a fost trimisă pe frontul sovietic. Această armată a fost învinsă definitiv la Bătălia de pe Don, din 1942-1943, înregistrând pierderi omeneşti imense.
Polonezi
Sârbi
În urma ocupării Voivodinei de către armatele germane, în 1941, regiunile Bačka şi Baranja au fost cedate Ungariei, în timp ce Syrmia a fost ataşată Croaţiei independente. Regiunile rămase din Voivodina (Banat, Šumadija şi Braničevo) au rămas sub ocupaţie germană, având capitala la Smederevo. La presiunile Mareşalului Ion Antonescu asupra lui Hitler, care vroia să cedeze regiunea ungurilor, Banatul (iugoslav) a fost organizat ca o regiune autonomă, sub conducerea minorităţii germane locale (şvabi).
Victimele regimului horthyst în regiunea ocupată au fost în număr de 19.573. Multe persoane non-maghiare au suferit represiuni, fiind puse la muncă forţată, ori trimise pe front. Membrii rezistenţei locale au fost torturaţi şi mai apoi executaţi.
În 1942, o serie de ofiţeri maghiari neloiali lui Horthy au executat 3.808 persoane, inclusiv maghiari, într-un raid de proporţii în zona anexată. Au fost prinşi, judecaţi şi executaţi în acelaşi an.
[modifică] Perioada de postbelică
După cel de-al doilea război mondial, Horthy a fost arestat de către armata Statelor Unite şi a fost adus ca martor în Procesul de la Nürnberg.
Cu toate că noua Iugoslavie a cerut ca Horthy să fie judecat drept criminal de război, Aliaţii au refuzat s-o facă, aceasta fiind rezultatul influenţiei americane. El a fost eliberat şi s-a stabilit în Estoril, Portugalia unde a murit în anul 1957.
În timpul şederii sale în Portugalia şi-a scris memoriile, „Ein Leben für Ungarn” (în româneşte: „O viaţă pentru Ungaria”), publicate sub pseudonimul Nikolaus von Horthy. În cadrul acestora a narat multe experienţe personale, din tinereţe până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Potrivit notelor de subsol, Horthy era foarte dezamăgit de eşecul revoluţiei ungare din 1956, la care se pare că a colaborat întrucâtva.[necesită citare]
În testamentul său, fostul regent ungar a cerut ca să nu fie adus pe pământ ungar până ce nu pleacă şi ultimul soldat sovietic de acolo. În 1993, după ce ruşii au părăsit bazele lor din Ungaria, trupul lui Horthy a fost adus în ţară şi a fost îngropat în oraşul său natal, Kenderes.
Guvernatorul Miklós Horthy a fost reabilitat pe data 4 septembrie 1993 de parlamentul ungar, sub guvernarea primului ministru József Antall.
[modifică] Bibliografie
- Alain du Nay, Români şi maghiari în vârtejul istoriei, Editura Matthias Corvinus, Buffalo - Toronto, 2001
- Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, (p. 206); Humanitas, Bucureşti, 2000
- Ilarion Tiu, Fără Ardeal, Jurnalul Naţional, 29 August 2005 [3]
- Ştefan Bellu, Graiul Maramureşului Graiul
- Atrocităţi împotriva maghiarilor, 1944 (RMDSz Fehér könyv Cartea alba a UDMR, 125).
- Fritz-Konrad Krüger, Major General Harry Hill Bandholtz: An Undiplomatic Diary, [4]
- F.L. Carsten, The Rise of Fascism, ISBN 0520046439
- Nicholas Horthy, Admiral Nicholas Horthy: Memoirs ISBN 0966573439 [5]
- The Holocaust in Northern Transylvania [6]
- Denaturări şi falsificări care jignesc şi profanează memoria victimelor terorii horthyste, dr. Oliver Lustig
- Magyarország története a két világháború között; A századfordulótól az I. világháborús összeomlásig [7]
- Horthy István kormányzóhelyettes özvegye Becsület és kötelesség 1. 1918-1944 Európa Könyvkiadó, Budapest, 2001
- G. Stefanovics, Solving Problems Through Force. The Leadership in Austria-Hungary during WWI [8]
- Raoul Wallenberg, Biography [9]
- Revista "Rost" - Protopopul Ioan Duma, un stâlp al Bisericii doborât de comunişti[10]
- Nikolaus von Horthy, Ein Leben für Ungarn (Gebundene Ausgabe)
- Don Mabry, Admiral Horthy Miklós, Historical text archive[11]
- Magyar holokauszt-kronológia [12]
- The Second World War - A második világháború [13]
- 85 éve volt az első királypuccs Magyarországon 2006. március 28. [14]
- A Nyugat-magyarországi felkelés és a Soproni népszavazás [15]
- Operettháború vagy hatalmi harc? [16]
- Lévai Jenő: Zsidósors Magyarországon. Budapest, 1948, Magyar Téka. [17]
- "Magazin Istoric" Nr. 5, Mai 1987. Denaturari ni falsificari care jignesc ni profaneaza memoria victimilor terorii hortiste[18]
- Randolph L. Braham, The Politics of Genocide The Holocaust in Hungary, ISBN 0-8143-2690-0 [19]
- The Trial of Adolf Eichmann: Judgment (Part 33 of 70) The Nizkor Project[20]
[modifică] Legături externe
- Statuia lui Miklós Horthy la Kenderes
- Foto album, asociaţia Miklós Horthy
- Miklós Horthy de Nagybánia
- Galeria de poze a lui Adolf Hitler şi o poză: Hitler - Horthy
- România în primul război mondial, legat de eliberarea Transilvaniei
- en Corvinus Library - Hungarian History
- Muzeul de la Budaörs - Ferenc Riedl Region Historical Collection
- historicalromanianstudies
- ro 'Istoria ungariei' - Miklós Horthy de Nagybánya
[modifică] Vezi şi
- Istoria Ungariei
- Al doilea război mondial
- Holocaustul
- Prim-ministri sub regimul horthyst
- István Horthy
- Miklós Horthy Junior
- Magdolna Purgly
- Video, Horthy şi Hitler
| Predecesor: Béla Kun |
Regent al Ungariei 1 martie 1920 – 16 octombrie 1944 |
Succesor: Ferenc Szálasi |
