Limba muntenegreană
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| muntenegreană (црногорски, crnogorski) † | |
|---|---|
| Vorbită în: | Muntenegru |
| Număr de vorbitori: | 144 838 (recensământul din 2003) |
| Loc: | nu în top 100 |
| Sistem de scriere: | latin şi chirilic |
| Tipologie: | diversă, normal SVO |
| Clasificare: |
limbi indo-europene |
| Statut oficial | |
| Naţiuni: | nici una |
| Coduri de limbă | |
| Limbă - Listă de limbi - Lingvistică | |
Limba muntenegreană (crnogorski jezik, црногорски jeзик), vorbită de muntenegreni, este o limbă pe cale de a deveni autonomă prin voinţă politică, urmare a faptului că Muntenegru este stat independent. Din punct de vedere pur lingvistic nu este o limbă aparte, ci face parte din diasistemul slav de centru-sud, numit oficial în perioada iugoslavă limba sârbocroată. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, acest diasistem este o limbă abstand indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, împreună cu limba slovenă. Tot din punct de vedere sociolingvistic, limba muntenegreană este o limbă ausbau, ca şi celelalte limbi standard din diasistem: bosniaca, croata şi sârba. Proiectul de constituţie a Muntenegrului[1] actualmente în curs de adoptare stabileşte ca limbă oficială a statului limba muntenegreană, limbile minorităţilor naţionale fiind şi ele oficiale în localităţile în care acestea sunt majoritare.
Cuprins |
[modifică] Vorbitori
Nu se ştie câţi vorbitori consideră că vorbesc limba muntenegreană astăzi. La ultimul recensământ al populaţiei, care a avut loc în 2003, deci cu trei ani înainte de proclamarea independenţei, se declară de naţionalitate muntenegreană 273.366 de persoane, adică 40, 64% din populaţie, 201.892 (30,01%) declarându-se sârbi. În ceea ce priveşte limba, 401.382 declară că limba lor maternă este sârba, şi 144.838 că aceasta este muntenegreana. Prin urmare, o mare parte din muntenegreni consideră că vorbesc sârbeşte.
[modifică] Variante regionale
Muntenegrenii vorbesc două graiuri ale dialectului štokavian al diasistemului slav de centru-sud:
- graiul din Herţegovina de est, acelaşi cu cel din această parte a Bosniei şi Herţegovina, vorbit în vestul şi nord-vestul Muntenegrului. Este acelaşi cu cel vorbit la Dubrovnik, în Croaţia, şi cu cel din Serbia de vest.
- graiul din Zeta-Sanđakul de sud, vorbit în restul Muntenegrului.
Din punctul de vedere al evoluţiei sunetului ĕ din limba proto-slavă notat cu litera ѣ (“iat”), în Muntenegru pronunţarea este (i)jekaviană, ca în Croaţia, în Bosnia şi Herţegovina, şi în unele părţi din Serbia.
[modifică] Polemica în jurul ideii de limbă muntenegreană
Adepţii ideii de limbă muntenegreană sunt totodată adepţii independenţei Muntenegrului. Intelectualii din Centrul PEN muntenegrean, protestând împotriva constituţiei Republicii Muntenegru din 1992 care prevedea că limba oficială a republicii este sârba, aduc ca argument principal dreptul fiecărei naţiuni de a-şi avea limba proprie, sprijinindu-se pe exemplele limbilor croată şi bosniacă. Ei nu neagă apartenenţa limbii muntenegrene la acelaşi diasistem ca şi celelalte trei limbi din acesta, dar cer ca limba lor să se numească oficial muntenegreană[2].
Principalul susţinător a ideii de limbă muntenegreană este profesorul Vojislav P. Nikčević, de la Universitatea din Nikšić, care dezvoltă această idee încă din 1968, fiind autorul primelor lucrări normative pentru această limbă (vezi, mai jos, Standardizarea limbii muntenegrene). Adepţi ai acestuia sunt Vuk Minić, Sreten Zeković, Jevrem Brković, Rajko Cerović[3].
Ei aduc ca argumente şi atestările mai vechi ale sintagmei “limbă muntenegreană”.
- Prima atestare datează din 1837, fiind notată de Vuk Stefanović Karadžić care, de altfel, nu accepta decât ideea unei limbi sârbe unitare. Acesta pomeneşte despre un colonel francez care a vizitat Muntenegrul în 1813, şi care credea că “limba muntenegreană” este un dialect grecesc[4].
- În 1857, scriitorul sârb Ljubomir Nenadović notează în legătură cu o vizită a sa în Muntenegru: “În toate şcolile limba este muntenegreana, în mare parte deosebită de limba aceea recunoscută şi frumoasă în care este tradusă Biblia (adică limba sârbă standardizată de Vuk Karadžić – nota noastră). Dacă muntegrenii continuă cu şcolile lor ca până acum, atunci peste o sută de ani între cele două limbi va fi o deosebire mai mare decât între portugheză şi limba spaniolă|spaniolă]].”[5]
- Denumirea “limba muntenegreană” mai apare şi la alt scriitor sârb, Simo Matavulj. Acesta îl citează pe un muntenegrean care spune că nici cei mai buni actori sârbi nu ştiu să vorbească po naški (“pe limba noastră”), čisto crnogorski (“curat în muntenegreană”)[6].
- Elena, prinţesă muntenegreană devenită în 1896 regină a Italiei, la sfârşitul unei întrevederi cu ministrul sârb Janjić, care îi face complimente pentru felul în care mai vorbeşte limba sârbă, îi replică acestuia că vorbeşte limba muntenegreană[7].
- Şi Encyclopædia Britannica din 1911 scrie despre “limba muntenegreană”, precizând imediat că e practic identică cu sârbocroata.
Sunt şi lingvişti străini care acceptă ideea de limbă muntenegreană, de exemplu profesorul Paul-Louis Thomas, directorul secţiei de studii bosniace, croate şi sârbe din cadrul catedrei de slavistică a Facultăţii de lingvistică generală de la Universitatea Paris IV[8], sau profesorul Svein Mønnesland, de la Universitatea din Oslo[9].
Adversarii acestei idei sunt adepţii uniunii statale cu Serbia, de exemplu Lidija Tomić, Miodrag Jovanović, Ljubomir Kovačević, Jelica Stojanović, Draga Bojović, Slobodan Kalezić, Zagorka Kalezić, Vuk Cerović, Živko Đurković, cadre didactice la Universitatea din Nikšić, Mihajlo Sćepanović, cercetător la Institutul limbii sârbe al Academiei sârbe de ştiinţe şi arte[10], Drago Ćupić, reprezentantul Academiei în Consiliul pentru standardizarea limbii sârbe, Mato Pižurica, profesor la Facultatea de filozofie din Novi Sad[11]. Ei aduc ca argument principal faptul că nu există diferenţe semnificative între limba vorbită în Muntenegru şi cea vorbită în Serbia.
Alt argument este că în general muntenegrenii s-au considerat în decursul istoriei sârbi, deşi Muntenegrul a fost multă vreme independent de Serbia. Într-adevăr, Muntenegrul a reuşit să-şi asigure autonomia în cadrul Imperiului Otoman, ba chiar a devenit practic independent la sfârşitul secolului al XVII-lea, în timp ce Serbia era ocupată efectiv. Independenţa celor două ţări a fost recunoscută de Congresul de Pace de la Berlin în 1878, iar Muntenegrul a rămas independent până în 1918, când a devenit parte a Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, viitoarea Iugoslavie. Potrivit primului recensământ ţinut în Muntenegru, în 1909, 94,38% din populaţie erau creştini ortodocşi şi 95% erau sârbi după limba maternă[12].
După cum se vede, fundalul polemicii este politic şi naţional. Argumentele lingvistice, care dovedesc că sârba şi muntenegreana nu sunt două limbi separate, se opun unor argumente sociolingvistice. Este vorba de un caz tipic de formare a unei limbi ausbau, ca instrument menit să contribuie la formarea unei naţiuni.
[modifică] Standardizarea limbii muntenegrene
Acţiunea de standardizare a limbii începe încă din 1997, când apare prima ortografie[13], apoi prima gramatică[14].
În 2003 se înfiinţează la Cetinje Institutul limbii muntenegrene şi de lingvistică, sub conducerea profesorului Vojislav Nikčević, cu statut de organizaţie non-guvernamentală, dar sprijinită financiar de Ministerul culturii.
În 2005 se ţine la Podgorica un simpozion internaţional pe tema standardizării limbii[15].
După referendumul pentru independenţă şi proclamarea acesteia, se redactează proiectul de constituţie, în care se precizează statutul oficial al limbii muntenegrene.
[modifică] Particularităţile limbii muntenegrene
Ca şi în cazul limbii croate, tendinţa în standardizarea limbii muntenegrene este de a accentua deosebirile faţă de limba sârbă standard, deci de a stabili ca norme, pe lângă particularităţi deja admise în sârbocroată, şi alte particularităţi regionale.
[modifică] Scriere şi fonologie
Limba muntenegreană se scrie cu alfabetul chirilic şi cu cel latin, ceea ce se precizează şi în proiectul de constituţie a ţării, existând tendinţa de a folosi mai mult alfabetul latin[16]. Sunt aceleaşi alfabete pe care le folosesc limbile sârbă şi croată (vezi Limba sârbă. Corespondenţa scriere–pronunţare). Însă în alfabetul muntenegrean mai sunt încă trei litere, pentru redarea unor foneme specifice. Primele două mai există, dintre limbile slave, în limba poloneză:
- Ś – [ç] (consoană fricativă palatală surdă)
- Ź – [ʝ] (consoană fricativă palatală sonoră)
- Dz sau З – [ʣ] – (consoană africată alveolară sonoră)
Ca în sârbă, numele proprii străine se transcriu fonetic.
Limba muntenegreană se caracterizează prin pronunţarea ijekaviană, cu particularitatea că aici ije este bisilabic, pe când în alte regiuni ale diasistemului este un diftong. Această particularitate era deja acceptată de normele limbii sârbocroate.
Numai în muntenegreană, acest ije s-a extins şi la cuvinte în care nu se explică prin evoluţia lui iat:
| Muntenegreană | Sârbă, croată şi bosniacă | Română |
|---|---|---|
| nijesam | nisam | (eu) nu sunt |
| tijeh | tih | acelor(a) (genitiv) |
| tijema | tima | acelor(a) (dativ) |
| ovijeh | ovih | acestor(a) (genitiv) |
| ovijema | ovima | acestor(a) (dativ) |
Palatalizarea lui [d], [t], [s] şi [z] înaintea lui [e] se petrece acolo unde în sârbă nu are loc, iar în croată şi bosniacă este mai redusă:
| Muntenegreană | Sârbă | Croată şi bosniacă | Română |
|---|---|---|---|
| đe | gde | gdje | unde |
| đevojka | devojka | djevojka | fată |
| đeca | deca | djeca | copii |
| lećeti | leteti | letjeti | a zbura |
| ćerati | terati | tjerati | a alunga |
| śedi | sedi | sjedi | şezi (imperativ) |
| śekira | sekira | sjekira | secure |
| iźelica | izelica | izjelica | mâncăcios |
În vorbirea curentă, grupul vocalic ao, caracteristic, de exemplu, participiului activ al verbelor, se reduce în muntenegreană la a, precum în alte graiuri de pe coasta Mării Adriatice, pe când în celelalte graiuri se reduce la o: rekao sam, reka sam, reko sam (“am spus”); kao, ka, ko (“ca”).
[modifică] Gramatică
Morfologia şi sintaxa limbii muntenegrene nu diferă aproape deloc de cele ale restului diasistemului (vezi Limba sârbă. Gramatică), dar prezintă totuşi câteva particularităţi:
- La pluralul adjectivelor şi pronumelor se menţin desinenţele lungi -ijeh (la genitiv), -ijem (la dativ, instrumental şi locativ), pe lângă -ih şi -im: dobrijeh (“celor buni/bune” – genitiv), našijem (“noştri/noastre” la dativ, instrumental şi locativ).
- Verbul a fi are la prezent negativ formele nijesam, nijesi etc., în loc de nisam, nisi etc.
Aceste două particularităţi ţin de caracterul ijekavian al muntenegrenei.
- Corespondentul pronumelui interogativ “ce” este în muntenegreană što, ca în croată, faţă de šta în sârbă.
- Se foloseşte mult infinitivul cu forma scurtă: Oli pjevat? ("Vrei să cânţi?") faţă de cel cu forma lungă ("Hoćeš li pjevati?, în croata standard).
[modifică] Lexic
Vocabularul muntenegrean nu diferă în esenţă de cel al diasistemului în general. Totuşi, sunt destul de multe cuvinte diferite.
Exemple de cuvinte de aceeaşi origine, dar cu formă diferită de cele din sârbă şi croată[17]:
| Muntenegreană | Sârbă | Croată | Română |
|---|---|---|---|
| cklo | staklo | staklo | sticlă |
| djetić | dečak | dječak | băiat |
| kostanj | kesten | kesten | castan |
| mrtac | mrtvac | mrtvac | cadavru |
| omraziti | mrzeti / mrziti | mrziti | a urî |
| sjutra | sutra | sutra | mâine |
| znaven | poznat | poznat | cunoscut |
Exemple de cuvinte diferite, cu acelaşi sens în muntenegreană, sârbă şi croată:
| Muntenegreană | Sârbă | Croată | Română |
|---|---|---|---|
| izvanjac | stranac | stranac | străin (de ţară) |
| glib | blato | blato | noroi |
| cukar | šećer | šećer | zahăr |
| oriz | pirinač | riža | orez |
| razuriti | srušiti | srušiti | a dărâma |
Şi forma în care se adaptează neologismele poate să difere în muntenegreană:
| Muntenegreană | Sârbă | Croată | Română |
|---|---|---|---|
| sufixul -tada (ex. kvalitada) | -tet (kvalitet) | -teta (kvaliteta) | calitate |
| sufixul -an (ex. Austrijan) | -anac (Austrijanac) | -anac (Austrijanac) | austriac |
| sufixul -dur(ica) (ex. štimadur(ica)) | procenitelj(ica) | procjenitelj(ica) | preţuitor(oare) |
Ca şi graiurile croate de pe coasta Adriaticii, muntenegreana are mai multe împrumuturi din limba italiană decât sârba:
- bastadur(ica) – “cel/cea care s-a săturat de ceva”, de la basta
- durati – "a dura", de la durare
- kaseta cu sensul de “ladă”
- kušin – "pernă", de la cuscino
- lencun – "cearşaf", de la lenzuolo
- medig – “medic”, de la medico
- pjat – "farfurie", de la piatto
- skala cu sensul de “scară”, de la scala
- taulin – "masă", de la tavolino
[modifică] Exemple de fraze în muntenegreană şi sârbă
| Muntenegreană | Sârbă | Română |
|---|---|---|
| Śednik je dura' tri ure. | Sastanak/sjednik je trajao tri časa/sata. | Şedinţa a durat trei ore. |
| Bidzin iźede koźetinu iz brondzina. | Pas pojede kozije meso iz bronzane posude. | Câinele mănâncă carnea de capră dintr-un vas de bronz. |
| Metni kušin i lencun u koćetu. | Stavi jastuk i čaršaf u krevet. | Pune perna şi cearşaful în pat. |
| Uljezi u kužinu i iz pašade uzmi pirun, uzmi pjat i metni ih na taulin. | Uđi u kuhinju i iz escajga uzmi viljušku, uzmi tanjir i postavi ih na sto. | Du-te în bucătărie şi ia din bufet o furculiţă, ia o farfurie şi pune-le pe masă. |
| Uzeo škatulu furmina i žiže ne patiše. | Uzeo kutiju šibica i neprestano ih pali. | A luat o cutie de chibrituri şi le aprinde încontinuu. |
[modifică] Note
- ^ „Articolul 15. Limba şi scrierea. În Muntenegru, ca limbă oficială se foloseşte limba muntenegreană.” Textul original aici.
- ^ Jezik kao domovina. Deklaracija crnogorskog P.E.N. centra o ustavnom položaju crnogorskog jezika (Limba ca patrie. Declaraţia centrului PEN muntenegrean despre situaţia constituţională a limbii muntenegrene).
- ^ Articole ale lor pe situl www.montenegrina.net.
- ^ În lucrarea în limba germană Montenegro und die Montenegriner (Muntenegru şi muntenegrenii), Stuttgart, 1837, tradusă ulterior în sârbă.
- ^ Textul original aici.
- ^ În Bilješke jednog pisca (Însemnările unui scriitor), operă autobiografică neterminată, apărută mai întâi în foileton între 1898 şi 1903, în revista Letopis Matice srpske din Belgrad.
- ^ Textul original aici.
- ^ Interviuri acordate ziarelor Glas şi Pobjeda.
- ^ Crnogorski standardni jezik i njegov odnos prema ostalim srednjojužnoslovenskim jezicima (Limba muntenegreană standard şi relaţia sa cu celelalte limbi slave de centru-sud), în Norma i kodifikacija crnogorskog jezika, Cetinje, 2005.
- ^ Vezi polemica dintre Mihajlo Sćepanović şi Vojislav Nikčević.
- ^ Arsenić, Violeta, Govorite li crnogorski? (Vorbiţi muntenegreana?), în ziarul “Vreme”, nr. 478, 4 martie 2000.
- ^ Coperta unei gramatici sârbeşti din Muntenegru, din 1838, şi a uneia din 1900.
- ^ Nikčević, Vojislav P., Pravopis crnogorskog jezika (Ortografia limbii muntenegrene), Centrul PEN, Cetinje, 1997.
- ^ Nikčević, Vojislav P., Gramatika crnogorskog jezika (Gramatica limbii muntenegrene), Dukljanska akademija nauka i umjetnosti, Podgorica, 2001.
- ^ Međunarodni naučni skup Norma i kodifikacija crnogorskog jezika. Zbornik radova (Simpozionul internaţional Normele şi standardizarea limbii muntenegrene. Culegere de lucrări), Institut za crnogorski jezik i jezikoslovlje, Cetinje, 2005.
- ^ Cu acest alfabet apar siturile guvernului, parlamentului şi preşedintelui republicii.
- ^ După Sreten Zeković.
[modifică] Bibliografie
- fr Jolić, Borjanka; Ludwig, Roger, Le serbo-croate sans peine, Chennevières, Assimil, 1972 (manual în franceză)
- ro Sala, Marius; Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Bucureşti, E.Ş.E., 1981
- fr Thomas, P.-L., Serbo-croate, serbe, croate..., bosniaque, monténégrin : une, deux..., trois, quatre langues ? (Sârbocroată, sârbă, croată..., bosniacă, muntenegreană: una, două..., trei, patru limbi?) în “Revue des Etudes Slaves”, nr. 66/1, 1994.
- fr Thomas, P.-L., Fonction communicative et fonction symbolique de la langue (sur l’exemple du serbo-croate : bosniaque, croate, serbe) (Funcţia comunicativă şi funcţia simbolică a limbii (exemplul sârbocroatei: bosniacă, croată, sârbă), în “Revue des Etudes Slaves”, nr. 70/1, 1998.
- fr Thomas, P.-L, Bosniaque, croate, monténégrin, serbe : de l’étude d’une langue à l’identité des langues (Bosniaca, croata, muntenegreana, sârba: de la studierea unei la limbi la identitatea limbilor), în “Revue des Etudes slaves”, nr. 74/2-3, 2003.
[modifică] Legături externe
- en Ivić, Pavle, Limba standard ca instrument de cultură şi produs al istoriei naţionale
- en Limba din Muntenegru
- en Ramusovic, Aida, "Ce limbă vorbesc muntenegrenii?", în “Central Europe Review”, 16 aprilie 2003.
Limbi slave de est: limba bielorusă | limba rusă | limba ruteană | limba ucraineană
Limbi slave de sud: limba bulgară | limba macedoneană | diasistemul slav de centru-sud sau limba sârbocroată (limba bosniacă | limba croată | limba muntenegreană | limba sârbă) | limba slavonă † | limba slovenă
Limbi slave de vest: limba cehă | limba cnaanică † | limba polabă † | limba poloneză (limba sileziană) | limba pomeraniană (limba caşubiană | limba slovinciană †) | limba slovacă | limba sorabă de jos | limba sorabă de sus
† – limba dispărută
