Gaz natural
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gazul natural este un gaz inflamabil care se află sub formă de zăcământ în straturile din adâncime ale pământului.
Gazul natural este asociat cu zăcăminte de petrol, procesele de formare a lor fiind asemănătoare.
Compoziţia gazulului natural constă în cea mai mare parte din metan deosebindu-se de acesta printr-o compoziţie chimică diferită.
Cuprins |
[modifică] Compoziţie şi răspândire
Gazul natural este un amestec de gaze, care poate fi foarte diferit după aşezarea zăcământului.
Cea mai mare parte fiind constituită din metan, la care se adaugă uneori în cantităţi apreciabile de hidrocarburi saturate (alcane), metan (CH4), etan (C2H6),propan (C3H8) şi hidrocarburi nesaturate alchene sau olefine şi hidrocarburi aromatice sau arene care în lanţul formulei chimice au o legătură dublă (=) ca eten (etilenă) C2H4.Alcanele ce au o structură chimică inelară mai sunt numite şi cicloalcane având formula chimică generală CnH2n. Alchenele pot avea de asemenea forme ciclice ca ciclopentanul.
Alchinele sunt hidrcarburi ce conţin mai multe triple legături chimice cel mai reprezentativ este etina C2H2. Ultima grupă mai importantă a hidrocarburilor nesaturate este benzolul care are o formă structurală ciclică C6H6, dintr-o subgrupă a acestor hidrocarburi aromatice face parte naftalina C10H8. Pe când terpenele (terpentina) nu sunt hidrocarburi pure din punct de vedere chimic.
Gazele naturale mai conţin: vapori de gaze condensate din care cauză mai sunt numite gaze umede, hidrogen sulfurat H2S, care necesită îndepărtarea sulfului şi până la 9 % bioxid de carbon CO2 care diminuează la fel calitatatea gazului.
In general gazul natural are în compoziţie 85 % metan 4 % alte alcane (etan, propan, butan, pentan) şi 11 % gaze inerte (care nu ard). Deosebit de valoroase sunt gazele naturale care conţin heliu, aceste gaze fiind sursa principală de obţinere a heliului.
[modifică] Formare şi exploatare
Gazul natural i-a naştere prin procese asemănătoare petrolului cu care poate fi găsit frecvent împreună, gazul se formează din organisme microscopice moarte (alge, plancton) fiind izolat de aerul atmosferic, în prezenţa unor temperaturi şi presiuni ridicate, condiţii care au luat naştere prin sedimentarea pe fundul mărilor fiind acoperite ulterior de straturi impermeabile de pământ.
Cea mai mare parte a gazelor naturale s-au format în urmă cu 15 până la 600 milioane de ani, fiind asociate cu zăcămintele de petrol, mai rar se pot găsi sub formă de zăcămintele unice de petrol sau gaz. Pentru prima oară în 1844 s-a găsit în Europa gaz natural în zona gării de est din Viena, urmate de noi descoperiri în 1892 prin forajele din regiunea Wels Austria.
Zăcăminte mari de gaz se găsesc în North Field (peste 900 TCF oder 900 miliarde (10¹²) picioare cubice) în Katar (peninsula Arabiei) şi Urengoi (peste 300 TCF sau 300 milarde (10¹²) picioare cubice) din Siberia, Rusia, de asemenea se presupun existenţa unor zăcăminte de gaz şi mai mari în Iran.
[modifică] Proprietăţi
Gazul natural este un gaz toxic inflamabil, de regulă insipid şi inodor (din care cauză pentru a pute fi sesizat se adaugă gazului o substanţă cu miros mercaptan) cu o temperatură de aprindere de circa 600 °C.
Este un gaz mai uşor ca aerul pentru arderea 1 m³ de gaz este necesar circa 10 m³ de aer. După compoziţie este clasificat şi gazul în diferite categorii de calitate L (low) şi H (high), gazul (H) are un procent mai ridicat de metan (87 - 99 %) pe când gazul (L) conţinutul în metan oscilează între 80 bis 87 Vol. % având în compoziţie cantităţi mai mari de bioxid de carbon şi azot. Densitatea = 0,700 - 0,840 kg/m³ (gaz H - gaz L), temperatura degajată prin ardere este: 8,2 - 11,1 kWh/m³ = 30 - 40 MJ/m³ , temperatura de fierbere este la -161°C.
[modifică] Transport şi depozitare
Poate fi transportat prin conducte Pipelines sau cu alte mijloace de transport într-o formă comprimată în stare de agregare lichidă, actual este folosit pe scară tot mai largă ca înlocuitor al benzinei.
Uscarea gazului este procesul de înlăturare a vaporilor de apă, face parte din metodele de pregătire a gazului înainte de utilizare. Indepărtarea apei din gaz este important, deoarece prin uscarea gazului se înlătură posibilitatea formării metahidraţilor, impurităţi solide care dăunează armaturilor conductelor de gaz (pipeline) gradul de uscare a gazului se stabileşte prin punctul de topire care trebuie să fie sub -8°C .
[modifică] Producţia mondială de gaz
Cantitatea neto pe glob de gaz exploatat în anul 2004 a fost de 2.689 miliarde m³, din care 22 % revine Rusiei, 20 % SUA, 6.8 % Canada, 3,6 % Marea Britanie, 3 % Algeria şi 17,2 % Indonezia, Olanda, Uzbekistan, Iran, Argentina, Mexic, Arabia Saudită, Malaysia şi Germania iar 0,6 % Austria. Gazul natural acoperă 24 % din necesarul de energie al globului, zăcămintele de gaz de regulă sunt sub presiune, fapt ce uşurează exploatarea lui. Rezervele globului de gaz estimate în anul 2004 sunt 170.942 miliarde m³, respectiv 185 miliarde tone (SKE) care ar ar acoperi necesarul pe o perioadă de 67 de ani. Din această cantitate de gaz îi aparţine Orientului Apropiat (Peninsula Arabă, o parte din Nordul Africii) 2.830 miliarde m³, Europa şi Statelor GUS (Rusia) 64.020 miliarde m³, Asiei şi Australiei 14.210 miliarde m³, Africii 14.060 miliarde m³, Americii de Nord 7.320 miliarde m³ şi Americii de Sud 7.100 miliarde m³.
[modifică] Legături externe
- în limba germană:
- Sursa=http://de.wikipedia.org/wiki/Erdgas
- Bundesverband der deutschen Gas- und Wasserwirtschaft e. V.
- Wirtschaftsverband Erdöl- und Erdgasgewinnung e. V.
- Erdgas.ch - Verband der Schweizerischen Gasindustrie
Geologie : denumiri de Minerale |
---|
Agat | Amfibol | Apatit | Acvamarin | Aragonit | Baritină | Beril | Bismut | Biotit | Blendă | Calcit | Calcopirită | Carneol | Cinabru | Corindon |
Format cu denumiri de Roci |
Andezit | Bauxită | Bazalt | Calcar | Diabaz | Diorit | Gabro | Granit | Gresie | Loess | Nisip | Pegmatit | Peridotit |
Pământ şi Zăcăminte |
Straturile pământului | Cărbune | Filon | Gaz natural | Minereu | Petrol | Vulcanism |